Mini

   Nici copacii nu ne mai camuflează obiceiurile. Rămân și ei pitici, bieți arbuști care refuză să fie camarazii neajunsurilor noastre. Nuduri ce-și acoperă intimitățile cu frunze uscate, rușinați până-n măduvă. Îi bate ploaia, frigul le intră-n celuloză. Se predau și ei, e inutilă rezistența în fața ticurilor urbane, în fața plutoanelor de omuleți chirciți, cu fesuri caraghioase pe cap, alergând de colo până colo pe trotinete colorate. Aștept zăpușeala să vină, mi-e dor și de viscol și de avalanșe, sunt prizonierul rubricilor meteo și al fetelor fără garderobă. Să apară uleios augustul, să vină căldura toridă, cu nisip și oase dilatate pe plajă. Trupuri goale se vor lipi de pereți, vor scotoci după o felie de umbră și vor înghiți iaurturile de coacăze. Un husky bântuie prin parc, cu limba scoasă. Aleargă liber și am senzația că stă să ningă. Îl cheamă Cedric. Am aflat după felul în care îl strigă Mini, stăpâna lui. Pe Mini o cunosc mai bine, o văd zilnic cum se prelinge din pat către ușa de la baie, face piruete pe muzică franțuzească și se spală pe dinți la fereastră. Are un farmec aparte când își freacă dantura în văzul tuturor. O urmăresc din balcon în fiecare dimineață. După ce-și curăță gura se unge pe mâini cu ulei. Nu-mi displace mirosul de cocos pe care îl emană, dar îl văd pe Cedric cum strănută indispus. O trage de fustă, se ceartă amândoi câteva minute, Mini ia lesa din cui și ies la plimbare. Ochii lui Cedric, de un albastru complice, se potrivesc de minune cu chiloțeii stăpânei. Nu sunt chiar atât de obsedat cum aș putea să par, dar Mini se apleacă cu punguța în mână și nu pot să-mi dezlipesc privirile de pe fundul ei. Obraznic. Cedric sare, trage de lesă, mă cântărește din ochi, întrebându-mă ce caut la acea oră pe bancă și o aruncă pe Mini în brațele mele. Să o salvez câteva minute, să-și mai tragă sufletul biata de ea. Cedez. Deschid brațele, o prind pe Mini, lesa îi scapă din mână. Cedric mă salută bucuros și fuge singur printre tufișuri. „Știi care este cea mai bună margarină pentru tartinele de la micul dejun? Eu folosesc Echire. Cu accent pe al doilea e. Are o notă dulce pe final și nu mai trebuie să adaug sirop de arțar.” îmi spune franțuzoaica cu buzele îndoite doric în urechea mea stângă. Mă lovește în cel mai sensibil punct. Mai bine m-ar fi spânzurat de lob și m-ar fi trimis să car borduri cu spatele, decât să mi se cuibărească în brațe și să-mi propună aventuri gastronomice. Mi-am revizuit puțin angoasele de când am cunoscut-o. Urc zilnic la Mini să pregătim tartine. Fără sirop. Doar cu acordul ochilor metalici ai lui Cedric.

Anunțuri

Comentează

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s