Alunecând

   Vedeam prin geamurile larg deschise: primele cafele aburind în cești, fiarele de călcat coborând pe gulerele cămășilor, buletinul meteo șuierat prin strungăreața fetelor din cutia veselă, cuțitele care întind margarina de porumb pe felia de pâine prăjită, gura de vin uitată în pahar, un cablu subțire cu care nu reușise să se spânzure divorțatul de la etajul șapte, căței cu vezica plină dornici să zburde prin parc, bunicii bâjbâind după proteză, un colț de pizza în microunde, chiloții cu dantelă trași la repezeală pe sub fustă, un ruj pierdut printre dosare, mături, colanți, grisine, sticle de plastic, amanți cu cearcăne și libido nestins, o farfurie neterminată cu spaghete, un calorifer spart din care țâșnea apă. Iar eu cădeam, țipam, mă ustura pielea frecată de tabla care se unduia-n aval și trăgeam cu ochiul la orașul care moțăia în dormitoare. Avea ceva puls, începuseră să toarcă mașinile și vânzătorii de loz în plic să-și deschidă gențile.

   O zi rece. Ca un țurțure urban ce stă să cadă. Plouă mărunt acum și îi simt brațele cum se întorc către mine, căutându-mă. O țin strâns, de abdomen. Sânii ei, ca două păsări, îmi ating mâinile și picură din ce în ce mai tare. Coborâm printre cercevele, balcoane și cârpe de bucătărie scuturate de la geam. Urlăm amândoi la roșul semafoarelor și le facem cu mâna covrigăreselor. Nu mi-au plăcut niciodată cei cu mac, mereu am crezut că sparg pietriș fin între dinți. Ne lăsăm purtați de gravitație, dezgoliți de haine și de forme, doi nebuni la care se holbează chiriașii cutiilor de beton.

   Vreau să o am acum, în ploaie, să o posed în văzul lumii și să nu-mi pese de apa care cade din cer. Am dreptul să-i smulg carnea și să-mi devină prizonieră pentru câteva ore. Doar m-a trezit din somn cu ideile ei nebune, de a se arunca pe tobogan fără rușine. Este vinovată pentru nopțile mele de nesomn, o voi crucifica pentru că mi-a pictat curcubeul în negru și a plecat, râzând, din pat. Mi-a zis că va inventa alte culori, altădată, acum e prea plictisită pentru a sta lângă mine. Îi înșir obsesiile mele despre toboganele de pe alte planete: ce culori pot avea, se poate coborî pe ele la fel de repede? Ne primesc la fel, fără să ne întrebe ce vrem să facem?

Reclame

Publicat de

Paul Gabor

www.paulgabor.com

Un gând despre „Alunecând”

Comentariile sunt închise.