Momentele în care mă las cuprins de necunoscut sunt ca o lamelă de gheață care poate răcori cel mai îndrăcit amestec de băuturi spirtoase din lume. Prezența unei femei, chiar și atunci când pierd contactul conștient cu ceea ce face, mă dezinhibă și îi comandă sufletului să se deschidă. Se pulverizează barierele, pot în acea ipostază să fac un melanj perfect din obsesii, frici, poezie, din extravaganțe senzuale cu care nu mă voi putea lăuda niciodată în lumea reală. Un corp întins, relaxat, pierdut într-o dimensiune pe care nu o domină, se surprinde pe el însuși. Mintea, odată dezlipită de șabloane, interpretează liber și poate comunica fără filtre tot ceea ce percepe. Îmi las subconștientul să fie dezbrăcat până la piele. Îmi place să-mi fie electrocutate cele mai intime imagini care se nasc sub comanda altcuiva: crime pe care visez că le fac, trupuri posedate, ascunse prin beciuri, legate în lanțuri, hrănite rar doar cu picături de apă, oameni pe care îi îndemn să zboare știind că nu vor putea să o facă, strivindu-se după câteva secunde de fundurile prăpăstiilor, tone de culori amestecate aruncate alandala peste clădiri, miliarde de păsări învelite în frunze care așteaptă să renască după altă iarnă cumplită. Pot muri – și nu găsesc niciun regret valabil – în timp ce desenez o literă pentru că acolo, în rotunjimile sale, germinează dragostea și ura. Un explozibil care nu cunoaște răbdarea.

Fragment din volumul „Rapel” (în lucru).

Reclame