Am văzut de-a lungul timpului diferite estimări atunci când se vorbește despre banii intrați în economia României, bani trimiși în țară de românii din străinătate:
– 29 miliarde de euro în ultimii 10 ani,
– 55 miliarde de euro din 1990 încoace.

Putem avea diferite surse. Cert este că vorbim de zeci de miliarde. De euro. Bani calculați oficial pe baza documentelor bancare și a diferitelor instrumente de transfer valutar. Sunt statistici imbatabile.

 

Am semnat astăzi în Reus (Tarragona, Spania) ințiativa #fărăpenaliînfuncțiipublice. Simplu, rapid, fără complicații. Doar cu buletinul.

Domnul care strângea semnăturile mi-a povestit ceva care m-a lăsat mască. A intrat în magazin (semnăturile se strâng într-un magazin românesc) o familie. Cinci persoane mai exact: părinții, doi copii și bunica venită de la Iași în vacanță. Bărbatul a oferit cele trei buletine pentru transcrierea datelor, s-a început procesul, responsabilul cu fișele a copiat numele, prenumele, adresa, serie și CNP. Toate bune până aici. Au semnat părinții. Când a venit rândul bunicii să semneze, a refuzat. Nu a putut fi convinsă sub nicio formă: „Mie mi-a mărit Dragnea pensia cu 80 de lei. Ce dacă fură și ei? Nu toată lumea fură? Măcar pe ăștia îi știm și ne mai dau și nouă câte ceva. Dacă vin alții noi, vor fura și mai mult.”

 

Un intelectual care nu a făcut altceva în viață decât să-și târască rubensiana făptură din sinecură-n sinecură, nu poate fi tratat cu isterie, cu limbaj violent, el nu trebuie insultat, pus la zid, poporul nu trebuie să riposteze, nici să-și arate mânia. Are nevoie de tandrețe și înțelegere, compasiune și mângâiere eternă, doar așa va mai putea produce niște osânză pentru opaițul care va lumina drumul către pocăință al lumpenilor din diasporă.

4 august

 

Acum, că dl. Liiceanu a zis că este relativ ok cu #muiepsd, că nu e chiar atât de ofensivă și că poate fi totuși o sintagmă care ne unește în fața răului absolut, aștept cu nerăbdare să contabilizez câți își vor rearanja reperele stilistice și se vor îndrepta către alt pol de pe busolă. Că unii așa sunt, au nevoie de un glăscior care să le aducă aminte că există și un arbitru. Unul liber, uitat într-un colț al rațiunii.

„Așadar, nu vă scandalizați, dragii mei intelectuali, colegi și prieteni care suferiți de răul vulgarității. Cușca vulgarității lor, în care ne-au băgat de ani de zile, nu vă doare mai tare? Și, în fond, în cele două cuvinte, nu de vulgaritate este vorba, ci de adecvarea exasperată la aroganța și prostia celor sub care am ajuns să trăim. Nu poți pretinde, când șandramaua politicului suburban ne cade în cap, să ne alegem limbajul luând ca model Parlamentul britanic din vremea lui Churchill.”  – Gabriel Liiceanu

7 august

 

Mitingul din 10 august. Concluzii

Au reușit ceea ce de foarte mult timp plănuiau: să despartă românii.

Pe de o parte diaspora (vânduții, sorosistii, rupții de țară, cei care își bagă nasul deși nu plătesc impozite în România, uitucii limbii strămoșești, badantele, curvele, hoții, cerșetorii), pe de altă parte ignoranții lipsiți de civism, paraziții ajutoarelor sociale, bugetarii indolenți, corupții sistemului, analfabeții cărați cu autocarele la mitinguri pesediste, politicienii „toți o apă și-un pământ” etc.

 

Dacă astăzi nu ești în piață nici măcar cu gândul înseamnă că pe undeva, într-un fel sau altul, ești de acord că României îi este bine, că ceea ce se întâmplă în ultimii 30 de ani nu poate fi și nu trebuie schimbat, că valurile de neobolșevici care au preluat țara după 1989 sunt binevenite și că nu mai există nimeni apt să conducă, înseamnă că ești de acord că România este angajată ferm pe drumul ieșirii din UE, că întoarce spatele democrației, libertății și drepturilor omului, înseamnă că ești pe aceeași lungime de undă cu cei care se pregătesc din nou să pună granițe fizice și morale unei nații care a dat mii de morți în decembrie 1989 pentru libertate.

 

Reacția statului în acest moment este aceeași, din 1989 răspunde la fel. Reacție previzibilă. De manual: provocare, manipulare, reprimare. Știm cu toții cum se apără o gașcă de bandiți încolțiți.

Dar ar fi timpul ca, pentru prima dată în ultimii zeci de ani, mai ales că democrația ne-a învățat câte ceva, să acționăm noi altfel. Într-un mod pe care abjecții aceștia nu l-au prevăzut și nu-i vor putea face față:

Să nu plece nimeni din stradă. O zi. Două. O săptămână. Două. Până când fuge și ultimul hamster în Brazilia. Abia după aceea putem vorbi de altă țară. Ca afară, poate.

10 august

 

Abjecția presei pro-guvernamentale nu are limite. Este incredibil. Continuă spălarea creierelor: „Mitingul diasporei a fost caracterizat de violență. Jandarmeria a fost nevoită să restabilească ordinea și a făcut uz de mijloacele legale din dotare. O minoritate exaltată nu poate înțelege că acest guvern își face treaba și se află în slujba cetățeanului, mărind pensii și salarii”.

Continui să cred că singura opțiune este prezența masivă în stradă, protestul pașnic, izolarea turbulenților. Iohannis, dacă mai există, trebuie să iasă public și să-și exercite rolul de președinte. Opoziția trebuie să-și curețe rândurile de secături și să prezinte o ofertă decentă pentru alegerile anticipate care trebuie forțate. Altfel, ne îndreptăm către dictatură. Lipsește celebrul „toque de queda” al lui Nicolas Maduro, adică nimeni nu mai iese pe stradă după ora 18.00.

11 august

 

Dan Barna, Dacian Cioloş, Cristian Ghinea, Vlad Voiculescu … după ce mai trece un pic nebunia cu mitingul și jandarmii putem discuta în public la modul serios despre votul online? Despre opțiuni, aplicare, fonduri și voință politică? Despre o clasă politică ce vrea și altfel de comportament în fața urnei de vot? Am putea oare?

Sunt extrem de interesat de un subiect: votul online.
Suntem în august 2018. Ghiță din Pantelimon își poate cumpăra o pereche de șlapi de pe Amazon. Șlapii îi vin din China într-un container. Ghiță plătește cu cardul. Totul e safe. Altfel șlapii nu ar putea să ajungă la Ghiță. Deci se poate. Desigur, ne jucăm un pic și cu metafora.

 

Am înțeles din ultimele zile doar faptul că statul român, prin intermediul Jandarmeriei, și-a demonstrat forța, agresivitatea și batjocura față de cetățeni. Au fost gazați zeci de mii de oameni, au fost sute de cazuri în care a fost necesară intervenția medicilor. În rest, dragi prieteni, sunt detalii. Vom uita relativ repede, Parchetul se va ocupa de caz și cine știe cât va dura până vom avea rezultate. Nu, nu vă gândiți la condamnări, închisoare etc. Așa ceva nu există.

Diasporenii vor pleca și ei pe la cășile lor, încă mai sunt concedii de făcut pe plajă la all-inclusive, vine încetișor anul școlar, încep bătăile de cap cu șpăgile și fondul clasei. Știți voi, d-astea… Întrebarea care se vehiculează este „și după toate astea ce?” Va rămâne tot o minoritate care își va stoarce nervii și se va bate pe toate fronturile cu corupția, hoția și jegul din politică? Îmi pare rău, dar sunt convins că da. Observați cu atenție acum. E liniște. Capii psd-alde nu au ieșit la declarații, așteaptă ca lucrurile să se calmeze. Sunt bine sfătuiți. Nu vă bucurați de aparentul seism din partid. Chiar dacă va pleca Dragnea, esența bolșevică nu se va evapora niciodată. Uitați-vă la schizofrenicii care au ieșit la rampă cu declarații gen „trebuiau mitraliați, nu udați cu apă – gloanțe pentru mamele din piață” – sunt mii, poate zeci de mii, ca ei prin toate județele, prin toate instituțiile, de la toate partidele. Unii sunt doar mai vocali și mai imbecili decât alții și scriu pe facebook ceea ce gândesc. Dar cei mai mulți sunt acolo. Conduc, semnează, iau decizii, distrug destine dintr-un pix. În ei se află puterea acestui sistem infect. În sufletele astea pline de ură, în slugile care servesc necondiționat, fără să gândească, fără să aibă îndoieli.

 

Jandarmeria Română
Criminalilor!

Vânătăile de pe brațe, picioare, spate, nu se uită!
Sângele care curgea în urma loviturilor de bastoane nu se uită!
Pielea arsă și ochii tumefiați din cauza gazelor lacrimogene nu se uită!
Nu putem uita femeile și copiii care au fost pur și simplu gazați în Piața Victoriei!

 

Eram puști. Înconjurat de gesturi complice, de bătăi în calorifer când începeau știrile la „Europa LIberă”, bancuri cu Ceaușescu, înjurături grele la adresa odiosului comunism. Și eterna marotă: „România e coruptă, nu există corupție mai mare ca la noi.” A venit 1989, am mai crescut și eu, am făcut armata, m-am apucat de muncă. În 2000, înainte de a pleca în Spania, aceeași marotă omniprezentă: „pe unde te uiți, corupție, nu vom scăpa niciodată de flagelul acesta.” După 18 ani, statisticile spun că doar Bulgaria ne-ar mai lua fața la acest capitol. Peste tot, în documentele internaționale, România miroase de departe a corupție, a hoție, a complicitate mizerabilă. Nimic nou, nu se schimbă nimic. Nu se vrea, nu se poate. Parcă nu se mai poate.

28 august

 

Un om care este nevoit să plece din România pentru a-și face o viață mai bună pentru el și familia sa, cum se numește? Cei care fug de sărăcie, de imposibilitatea unui trai decent, cei care pleacă peste mări și oceane pentru a pune pe masă o pâine și a economisi niște bănuți pentru vremuri grele, cum se numesc? Cei care aleg să plece cât mai departe de jegul unei clase politice care a adus România pe marginea prăpastiei, ce nume au? Medicii, inginerii, cercetătorii, artiștii, asistentele medicale, milioanele de oameni care au plecat din țară scârbiți de tot ce se întâmplă, ce adjective poartă?

În mintea unora sunt curve, cerșetori, trădători, hoți și dezrădăcinați. Cuvântul „exilat” are o aură specială doar pentru japițele penale care fug din fața legii și stau cu mango și papaya-n gură pe plajele din Costa Rica.

30 august