Noi paradigme

Zilele trecute am avut ocazia să mă întâlnesc cu mulți români din zona Reus-Tarragona. Nu ne știam, nu ne cunoșteam între noi, era prima dată când ne vedeam la o cafea în jurul unor mese de la o terasă. Am observat o schimbare de optică în discursul multora dintre ei.

Dacă până acum câțiva ani, chiar și în timpul crizei din perioada 2009-2015, au continuat să trimită bani acasă, în țară, pentru a-și ajuta familiile sau pentru a-și ridica o casă, pentru investiții imobiliare sau pentru cumpărarea unor hectare de pământ, există în acest moment o altă opțiune pe care văd că au îmbrățișat-o mulți dintre cei cu care am stat de vorbă. Sunt din ce în ce mai hotărâți să vândă absolut tot în România, să-și aducă familiile aici – inclusiv părinții (lucru care nu se lua în calcul până de curând) – și să se stabilească definitiv în Spania.

Eu tot încerc să spun și să scriu de foarte multă vreme, dar fiind doar un „căpșunar” printre alte milioane de emigranți vocea mi se pierde extrem de ușor: vina pentru plecarea milioanelor de români din țară din 1989 încoace o poartă exclusiv clasa politică formată în special din secăturile comuniste și din urmașii lor. Astăzi nu mai vorbim de ideologii. De dreapta, de stânga, de liberali, țărăniști, socialiști sau orice altceva. Sunt două direcții mari și late: libertate/democrație/civilizație/Europa/drepturile omului/respect reciproc sau izolare/granițe/vize/naționalism găunos/totalitarism/dogme.

Mă uit cu milă și extrem de multă compasiune la cei care în aceste momente decid viitorul copiilor și nepoților lor. Cei tineri vor pleca oricum, indiferent de opțiunea adulților. Pentru că nu se vor putea dezvolta niciodată într-o societate care alege să se izoleze, să devină periferică într-o lume în care totul se mișcă cu viteza luminii.

Reclame

Publicat de

Paul Gabor

www.paulgabor.com