În presa internațională apar nenumărate semne de neîncredere față de capacitățile guvernului de la București de a prelua președinția Consiliului UE de la 1 ianuarie. „El Pais” din 29 decembrie, pag. 3 și „La Vanguardia” din 30 decembrie, pag. 10, ca să vin doar cu două exemple, arată cititorilor săi atmosfera din cancelariile europene. Sunt convins că la noi acasă lucrurile se văd altfel, mai ales când sunt „explicate” de presa ținută în zgardă de psd/alde/udmr. Totul e lapte și miere, suntem extrem de capabili, nu avem niciun fel de probleme în a ne asuma conducerea acestui organism european tocmai când se apropie alegerile pentru parlament, Londra va executa cu răceală Brexit-ul, iar extrema dreaptă e pe val.
Pentru clasa politică dâmbovițeană, cu excepțiile care confirmă regula, totul e ok. Nu contează că mirosim de la o poștă a extremism, a rasism, a naționalism rânced, nu contează că Justiția e călcată în picioare de o adunătură de gangsteri, nu contează că am trecut printr-un referendum rușinos prin care s-a încercat eliminarea unor drepturi civile. Nu este important. Suntem români cu pieptul dezgolit, ne-am făcut și pagină oficială cu lupul dacic, iar personajul din fruntea guvernului, de care va râde cu spume o întreagă Europă în următoarele luni de zile, continuă să nu poată citi liber o pagină de hârtie în limba română.
Personal, nu am așteptări. Nu mai am de multă vreme. Pentru că România dă semne clare că nu poate ieși din dinamica țărilor care vor să se întoarcă cu fața către Moscova, actualul președinte face figurație și îi place complicitatea călduță în care se află cu cloaca bolșevică din care s-au născut FSN, PSD, Grivco, USL etc. Românii din diaspora au viețile lor, deloc ușoare. Celor de acasă nu le este nicidecum bine. Interesele lor aproape că nu mai coincid, lucru pe care știu să-l speculeze șacalii din echipele de consultanță ale partidelor. Doar o minune ne-ar mai putea conduce pe orbita civilizației europene. Și cum nu sunt dispus să cred în miracole, mă retrag în utopia acestei pagini și îmi doresc doar ca 2019 să nu fie mai rău decât cel care se încheie.
Paul Gabor 