Adunate, pe balcon, sunt cam 5-6 grade. Un soare păcălit încearcă să-și facă treaba, dar nu poate din cauza vântului care coboară din Pirinei. Suflă nervos. Senzația termică este cu mult mai joasă. Miroase a pastramă tandră de oaie. E doar o halucinație a papilelor, aici nu face nimeni așa ceva. Sunt comozi oamenii, în cel mai fericit caz poate să-ți urce în casă un iz de cartofi prăjiți aruncați într-o friteuză năclăită. Dar mi-am adus aminte de un șofer turc cu care mă întâlneam, cu ani în urmă, prin parcările de camioane din Karlsruhe. Cumpăra carne de oaie din Bulgaria sau de la Giurgiu, o aranja cu mirodenii și o punea la cutie. În week-end încingea grătarul și-și omenea colegii, condamnați și ei să stea cu tigăile și buteliile la roată. Aduceam câte o bere, o bucată de brânză, două-trei cepe, un capăt de salam din Lidl, pâine scoasă din cuptorul benzinăriei și ascultam poveștile ălor mai bătrâni. Acum, că mă uit mai bine, nu mai sunt frunze în copaci. Stau ca niște mâini uscate, cu degetele-ndreptate către cer…