Ar fi bine să ne răcorim un pic acum, după seara de la Ateneu. Știm că politicienii noștri sunt mediocri, nu vorbesc limbi străine, infractorii Severin și Năstase au stat în lojă în timp ce pentru Mihai Șora și Dan Grigore nu s-au mai găsit locuri, Viorica Dăncilă a produs iarăși o mare cantitate de nimic, fiul ei a venit fără cravată, noră-sa nu s-a ridicat în picioare la imn, iar Iohannis s-a grăbit (vaaai, a citit mai repede) pentru că se gândea, probabil, la pârtii și la week-end.
Pentru Tusk a fost extrem de simplu să impresioneze. Un tip inteligent, având consilieri unși cu toate alifiile, nu a trecut ca gâsca prin apă prin cancelariile europene. A apăsat pedala sentimentalismului, ne-a atins la Duckadam, ne-a spus că merităm să fim europeni și că nu trebuie să ne lăsăm învinși (luptați, leșii mei), și a căpătat un taifun de aplauze din partea unui public dornic de vână politică, îndrăgostit de eroi pe care nu poate să-i aibă.
Momente ca acestea am avut și vor mai fi. Suntem pasionali, exuberanți, ne încălzim repede. Râdem iute și plângem spontan la supe indiene și telenovele cu sultani. E frumos să vină un demnitar european și să șteargă podelele cu penalii de care tu nu te poți descotorosi pentru că te-au încălecat deja prea tare.
Gata, ți-ai împrăștiat năduful! Le-a zis-o Tusk, mă! Ai văzut?
Vreți, totuși, să nu uităm ceva? Urna aia, la alegeri, trebuie să fie plină. Cu o majoritate care zace-n canapea vom avea parte tot de parveniții care ne conduc acum. Și, credeți-mă, dacă nu ieșim la vot nu ne mai scapă de ei nici Tusk, nici Chuck Norris, nici măcar lupul dacic de pe drapelul de la Ateneu. Care, fie vorba-ntre noi, seamănă mai mult c-un pește gras cu cap de porc mistreț.
Paul Gabor 