Am înțeles și eu în cele din urmă. Funcționez mai lent, m-am născut „diesel”. N-am ce face. Dar uite că am realizat într-un final că noi, ăștia de trăim pe-afară (diasporenii, rupții, trădătorii, cei care și-au pus palma-n posterior etc.) suntem vinovați. Da, suntem vinovați pentru că nu facem nimic. Nu facem decât să vorbim de la mii de kilometri, să dăm like la proteste și să ne hăhăim pe net, nu facem nimic. Băi, dar nimic nu facem pentru țara din care am plecat. Știm doar să transpirăm ironie digitală.

Nu contează că ne-am dorit binele pentru noi și pentru familiile noastre, că am plecat cu o valiză lăsând totul în urmă, că am intrat cu capul înainte în alte realități, sisteme, limbi, obiceiuri. Nu contează că am văzut mizeria unor politicieni care nu fac altceva decât să dezbine clase sociale pentru confortul propriu. Nu este deloc important că am refuzat să mai fim parte a unui joc dublu, ignobil, toxic. Trebuia să rămânem acasă, să ne-nfruptăm zilnic din batoanele de „salam cu soia”. Și am fi căpătat un premiu, probabil.

Nu-mi place tonul de mai sus. Deloc. Învinovățesc diaspora, din care fac parte, doar de un singur lucru. Cei din afară au văzut și altceva, au și alte criterii, au simțit pe pielea lor că oamenii pot fi tratați și altfel în relația lor cu statul. Cu toate astea, o foarte mică parte dintre cei plecați merg la urne atunci când e cazul. Restul stau acasă. Le e cald și bine. Se adună doar la hore, mititei și pe la bisericile din comunități. Practică același miserupism legendar al românilor de acasă.

Unele comentarii din postări anterioare m-au determinat să creez o balanță în care pun două elemente: pe cei care au plecat și-și văd, poate egoist, de viețile lor într-o altă țară și pe ceilalți, care au rămas acasă și nu fac absolut nimic pentru a schimba realitatea (în curând autocratică) în care trăiesc. Pun în balanță puținii diasporeni care ies la vot și mă gândesc la cât de bine dorm cei care nu au timp să meargă o dată la câțiva ani la secția de votare. Pun în balanță zecile de mii de oameni care ies în piețe acasă pentru a cere justiție și normalitate, iar pe celălalt taler așez milioanele de inactivi care aleg să zacă pur și simplu în speranța că libertatea e venită din cer, adusă de vreun duh binevoitor.

Mai pun în balanță și alt aspect: când vom realiza oare că singurii vinovați pentru milioanele de români plecați, pentru instabilitate, pentru ineficiența sistemului, pentru că încă suntem „oile ciudate” ale Europei sunt politicienii care au condus până astăzi? Cu excepțiile care întăresc, desigur, regula. Când vom realiza că doar o epurare drastică a clasei politice ne va scoate din cloaca în care suntem? Când vom realiza că trebuie eliminați din viața politică cei răspunzători pentru antagonizarea noastră, pentru ura care crește, pentru că am ajuns să ne scuipăm reciproc pe stradă și rețele?

Poate că niciodată. Pentru că starea de bine s-a deformat. Și foarte mulți au căpătat o altă dimensiune în ceea ce o privește.

 

Text preluat de Republica.ro