„Recunosc, nu am vreo predilecție pentru pipe și nici nu sunt consumator de cafea, dar mă declar fan al „NEGUSTORULui DE PIPE” de Paul Gabor. O poveste despre povești sau, poate, nu sunt povești, dar niște adevăruri. Depinde de fiecare, ce pofte îl bântuie. Scrise scurt și dens, încât „ar putea întoarce planeta pe dos, ca pe o mănușă de latex”. Omul ăsta nu scrie cu penița, o face cu nervul, cu setea, cu foamea, cu fiecare celulă. Te ciopârțește, iubindu-te. Îți pune în față oglinda, în care s-a privit și el, și te lasă să evadezi printre pagini pline de viață, dar cu mare grijă la detalii. Pentru că scrie după chipul și asemanarea lui. Nu-i este frică de ridul nou de pe frunte, deși se declară dependent de tinerețe. „Se va trezi și vinul, se va duce și iarna. Și ne vom oțeti cu toții”.

Ah, și câți demoni are. „Privește lumea cu ambii ochi, pe verticală și visează să asiste la nunta melcilor, curios să știe dacă există cineva mai iute de picior care să fure mireasa… Zațul nu pătează doar rochii, ci și conștiințe”. Nu, nu e nebun. Se mulțumește cu neînțelesul înțelesului altora. Și nu dă filmul înapoi, n-apucă bine să întâlneasca apusul, că, deja, așteaptă răsăritul. „Rămânem doar niște bieți oameni legați cu sfori de încăperi, de sentimente și de speranțe… E imposibil să trăim la nesfârșit, nu crezi?”

Liliana Lavric