Răul s-a banalizat. Face parte din cotidian, stă cu noi la masă, îl respirăm, ne-a intrat în plămâni. Trăim în concubinaj, se pot spune deja prea puține lucruri în legătură cu acest subiect. Se știe însă că ne impresionează doar catastrofele din apropiere, cele de care ne simțim legați într-un fel sau altul. Cultural sau social. Cele de la mii de kilometri ne lasă rece. Foarte rar se mai văd reacții la tragedia zilnică a celor care încearcă să vină în Europa în bărci de plastic, la epurările etnice din Myanmar sau la comemorarea care a avut loc acum câteva săptămâni în Ruanda, acolo unde în anii 90 au murit aproape un milion de oameni sub gloanțe și săbii în trei luni de zile.
Am văzut aseară texte indignate. „Ne doare mai mult Notre Dame decât copilul care a murit în fosa septică” – am văzut pe multe pagini acest mesaj. Îndreptățit într-un fel. Cultural, simbolistic, mediatic, incendiul catedralei de la Paris este un șoc.
Copilul mort în fosa septică este trecut cu vederea – din păcate suntem cu toții spectatori la fenomenul banalizării – într-o Românie în care orice subiect nu trăiește mai mult de trei zile. Șpăgile din Sănătate, șobolanii din spitale, mizeria din saloane, cearșafurile nespălate, profesorii care bat, urechesc, tund și „educă” elevii cu pumnul, corupția, furtul, zecile de milioane care se scurg în vile și moșii, prin Madagascar și Brazilia, cloaca politică, violurile, crimele pasionale, violența domestică, „vasluizarea” societății în general și-n particular, cozile de zeci de kilometri pe șosele făcute în comunism, clădirile care ne vor strivi în cazul unui cutremur, cazurile de popi homosexuali și pedofili, țățismul, mârlănia, bizonii, nostalgiile pentru un trecut din care parcă nu mai putem ieși – toate aceste lucruri ne-au imunizat și ne-au scurtcircuitat reacțiile în fața tragediilor noastre.
Orice turn care va cădea în viitor, orice avion căzut în mâini teroriste, orice eveniment de pe alt meridian, ne vor impresiona mult mai mult decât crimele, violurile și nedreptățile naționale. Pentru că ale noastre au pătruns deja în bagajul genetic. Dorm cu noi în pat. Le vedem zilnic în piață, la serviciu, la televizor și pe net. WC-ul din curte și corupția au devenit simboluri naționale. Mai avem puțin și ne vom mândri cu ele. Catedrala de la Paris nu arde în fiecare zi. Poate și din acest motiv pozele cu flăcări sunt virale, iar copilul mort în fosă e inexistent.
Text preluat de republica.ro
Paul Gabor 