Prima mea colecție de obsesii

„Te rog să-mi dai câteva cuvinte despre prima ta carte pentru site-ul editurii.” – mi-a zis Vasi Rădulescu într-o zi. Recunosc, mi se ridică părul pe mâini când mi se cere să scriu. Urăsc imperativul, ordinul. Chiar dacă nu se pune astfel problema în acest caz. Porunca mi se pare cea mai oribilă creație a omenirii și încerc să mă fofilez ori de câte ori am ocazia. Dar ceva mi-a sunat diferit. Noul meu editor îmi cere să vorbesc despre prima mea carte, „Negustorul de pipe”. Apărută la altă editură, la „Herg Benet”. Într-o vreme în care competiția prost înțeleasă și lațul de gât sunt arme feroce, folosite doar pentru a ucide partenerii, cerința mi s-a părut o dovadă de fair-play total.

În „Negustorul de pipe” am adunat texte scrise de-a lungul multor ani. Sunt reflecții, pierderi în timp și spațiu, jocuri pe care mi le-am permis într-o vreme în care bântuiam prin Europa la volan. Seara opream și mă jucam cu tastele, construiam combinații de cuvinte, lăsam obsesiile să-și caute drumul firesc pe monitorul așezat cuminte pe brațe, și visam. La faptul că timpul va trece, că înghețatele se vor topi pe bețele din mâinile iubitelor noastre și că melcii, obosiți, cu ochii plini de lacrimi, se vor urca din nou pe semafoare și vor dormi acolo săptămâni întregi fără să ne arunce nici măcar o privire. În primul meu volum de proză scurtă sunt o sută patruzeci de povestiri care vor să fure cititorul și să-l transporte în lumea pe care eu mi-am croit-o pe măsura ambițiilor mele, a fricilor mele și a propriilor mele ascunzișuri în care mă retrag uneori. Sunt ipohondru, un paria printre oamenii din porturile Mediteranei, îmi fac scări la cer, scot bucăți din stern, îmi aduc aminte de gărgărițele din adolescență și citesc haiku cu Leonard Cohen, călăresc poneii care se odihnesc la marginea bulevardelor, scriu mesaje pe care le introduc în sticle ce nu vor ajunge niciodată la destinație, și mă retrag pe insula mea privată într-un concert de jazz nocturn.

„Negustorul de pipe” este o jucărie frumoasă ce merită să fie luată în brațe, întoarsă pe toate părțile, pusă în raft. Ca medicament, ca artificiu ludic, ca nebunie de moment sau ca tertip pentru melancolii neconstruite încă.

 

*Textul va apărea în curând pe http://www.readersdogood.ro

Reclame