Ieri a fost o zi interesantă. Am ajuns în faimosul aeroport internațional Otopeni. Știu, Henri Coandă. Pentru mine e tot Otopeni, că e pe vechi.
Pe vechi a rămas și nesimțirea celor care administrează terminalul „Plecări”. Iulie, bre. Zăpușeală. Efect de seră. Se transpira în draci fără aer condiționat. Noroc că am făcut check-in-ul repede și am trecut la coada imensă de la scaner. Puhoi. Doar două filtre în funcțiune. Era bine dacă ne dezbrăcau pe toți în chiloți, socializam și noi ca oamenii. O piscină să fi avut acolo, n-ar fi fost deloc rău.
După ce m-au căutat de șuruburi și cuțite, mi-am pus cureaua la loc și am trecut la următoarea coadă. Cea formată la ghișeele unde polițiștii plictisiți ne confruntau moacele cu pozele din pașapoarte cu mina aia de „bine că plecați, mă, acolo de unde ați venit”.
Și-am ajuns, nene, în zona aia mișto. Cu parfumuri, cumpărături, țuici, magneți cu Dracula, ii și cârciumi de lux. Am plătit 31 de lei pe două cafele la pahar de plastic cu amestecător din lemn și am mai zăcut o perioadă, transpirând eroic ca un porc, până m-am îmbarcat pentru Căpșunistan.
Avionul, ștuț. Frumos, mă, n-am ce să zic. Totul perfect până când niște părinți superbi și-au lăsat odraslele să urle și să alerge printre pasageri. Un cățel se uita și el, mirat, din poala unei cucoane cu țâțe mari și tatuaj pe gât. Mi-am luat un pateu din păstrăv picant cu biscuiți. Și-o bere caldă. Că nu funcționa bine frigiderul companiei. Au uitat să-mi dea restul de 8 euro. Le-am adus aminte și mi-au zâmbit stânjeniți. Mi-am cerut scuze c-am îndrăznit. Priveam pelerinajul către wc. Funduri după funduri, colacul nu apuca să se răcorească. Știu, am un fix cu răcoarea. E cea mai fierbinte vară din ultimii ani, calmați-vă. Fiți înțelegători.
La urmă m-au servit cu o bomboană minusculă. Cu gust de ghimbir și sifon coclit. Am aterizat la Barcelona. Dar nu am nimic senzațional de povestit.