Am găsit pe balustrada balconului câțiva stropi de apă. Sunt nori destui pe cer și coboară un vânt răcoros dinspre Pirinei. Cred că unii visează deja la pârtiile de ski și la ochelarii aburiți, la slalomuri și termosuri cu ceai fierbinte, la coloanele de mașini care se târăsc spre munte ca un trup părăsit pe dună. Și frunzele se arămesc. Cu mai mare grabă decât în anii trecuți. Și ele vor să moară, să renască-n verde crud, să moară iarăși și să se lase jucate-n ciclul de neoprit al naturii. Mi-au căzut câteva picături și pe mână. De la geamul din sufragerie am marea șansă să văd și marea, și munții. Curios, e august și coboară vălătuci albi spre plajă. Miile de mașini s-au oprit. E un accident undeva în față, la câteva sute de metri. De aici văd totul cu ochiul liber. Dintr-o mașină au coborât patru fete, au deschis larg ușile și au început să danseze. Fumează, râd. S-au așezat acum pe marginea șoselei și vorbesc la telefon, au deschis portbagajul și au scos costumele de baie. Le învârt pe toate părțile, sunt multicolore. La mine-n balcon nu plouă. Așa crezusem. Un puști de la etajul superior se joacă cu un pistol cu apă.

Reclame