Nu cred că voi mai lăsa pe nimeni să pătrundă în mine, am nevoie de un monolit care să mă apere, să se pună înaintea mea și să dea cu pumnii și picioarele în cei și în cele care vor să mă inunde. Voi lăsa să-mi crească o ecluză în jur și o voi deschide doar dacă vântul va bate înspre mine și mă va ajuta să înțeleg intențiile oamenilor. Altfel, nu. Nu are rost deschiderea fără condiții, fără platoșă, fără niciun fel de protecție. În cele ce urmează voi practica un tratament prin care narcisismul să-mi devină drastic, vizibil, luminos, cât mai convingător cu putință, am să deschid piețe în cer unde voi vinde fraze nedrepte și concluzii cârpite cu întrebări și cioburi de spovedanie. Clipește ledul de la router. Îmi face semn că umanitatea e pătrunsă de net la ora asta și se sărută cu biți pe secundă. Orgasmul vine acum pe chat, degetul atinge spinări cu ajutorul tastei enter. Mi-au mai rămas niște fulgi de ovăz în pungă. O linguriță de miere și un iaurt, e noapte iarăși și vine toamna-n calendar. Încep bocetele pline de lirism, cantautorii înșiră frunze pe pian, iar fetele își trag pe gambe ciorapii lungi de lână.