Discutam cu un prieten despre șpaga Sorinei Pintea. Nimic surprinzător, nimic nou. Parcă e o molimă cu care ne-am obișnuit, e intrată-n sânge și nu mai iese de acolo. Amicul meu, abia întors din România, îmi spune: „Înainte de a lua avionul spre Barcelona am vizitat o prietenă de familie. Asistentă medicală. Am stat la cafele, șuetă cu amintiri. La plecare, vine cu o sacoșă plină cu medicamente. Cadou pentru noi, să avem în Spania. Că-s scumpe, cică. Am rămas tablou, am refuzat și am plecat.”
Eu, gură mai bogată, fără să fiu dus de multe ori la biserică, mă apuc și scriu pe facebook despre asta. Mă întreb și acum de unde o fi avut doamna asistentă sacoșa aceea plină cu calmante, antibiotice și zeci de alte buline. Că doar nu sunt naiv să cred că le-a luat de la farmacia din colț pentru săracii căpșunari veniți în vizită. Cum de avea „depozit” de pastile când mii de oameni se plâng că trebuie să meargă la spital cu Aspirina și spirtul în buzunar?
Reacțiile au venit. Armata de daci liberi s-a activat imediat și mi-a transmis că sunt un dezrădăcinat care își denigrează țara, că mai bine stau printre spanioli și îi șterg în continuare la fund, să-mi văd de-ale mele și să-i las pe români în pace cu problemele lor nenumărate, că nu-s doar lucruri negative de scris și că frumusețile patriei trebuie și ele promovate peste hotare. Am zâmbit câteva secunde, am făcut slalom printre unele cratime puse alandala, și mi-am văzut de treabă. Până când m-a abordat un medic din Ardeal. O doamnă care mi-a scris o mulțime de lucruri, în public și în privat, dintre care îmi voi permite să subliniez câteva:
- „Pur și simplu nu cred! Nici comentariile. Poate 1% adevăr.”
- „Nu e drept că o asemenea postare să denigreze oamenii care muncesc cinstit și cu dăruire.”
- „Asemenea postari aruncă în derizoriu sacrificiul celor ce am rămas aici să avem grija de cei bolnavi. Amestecându-ne cu hoții ne mânjiți, ne faceți și mai grea viața, ne alungați!”
- „Dacă vreți să faceți ceva bun: spuneți clar cine e asistenta hoata, sau doctorul șpăgar!”
- „Dacă sunteți creștin vă rog să fiți creștin!”
- „Dacă sunteți haiter vă rog chiar sa nu îmi răspundeți. Postările de acest gen ne îngreunează muncă, îi fac pe oameni mai rai decât sunt.”
- „Ați văzut câtă ura este în comentarii? Ceva pozitiv ați văzut?”
- „Scoateți putregaiul afară! Etalati-l și scoateți-l! Insinuarile și bârfele ce fac? Adâncesc răul, propagă corupția. Vine nenea frustrat din Spania și bocește corupția în corul bocitoarelor care dau șpaga. Scutiți-ne! Scutiți-ne și de șpaga!”
- „Si eu sunt tristă și furioasă adeseori, însă cred că atâta timp cât oamenii buni luptă pentru bine, avem o șansă. A obosii in lupta asta? Nu ne permitem.”
Acum, eu ce să mai zic? A fost inutil să-i spun doamnei doctor că am povestit doar despre un caz, că nu am generalizat și că nu sunt adeptul introducerii întregii populații în aceeași oală a criticii. Nu mi se pare deloc corect acest fapt. Îmi voi permite câteva răspunsuri publice, în speranța că și alții vor încerca să înțeleagă că nu a pornit nimeni un război împotriva unei bresle anume:
Îmi este absolut indiferent dacă credeți sau nu ceea ce am scris. Momente de îndoială am și eu, destul de multe și destul de dese. Postarea mea nu denigrează pe cei care muncesc cinstit, vă rog să eliminați această aberație din raționament. Am expus în public o relatare a unui prieten pe care îl cunosc de foarte mult timp, de ale cărui cuvinte nu am niciun motiv să mă îndoiesc.
Postarea mea nu aruncă în derizoriu nimic, doamnă. Ci arată un fapt, atât și nimic mai mult. Auto-victimizarea nu duce la nimic bun, e cazul să aflați și asta. Nu pot da nume pentru că nu am stofă de turnător și ar însemna să transform o discuție privată într-un eveniment public. Nici identitatea dvs. nu o fac publică, deși unele comentarii le-ați scris în văzul tuturor. Am văzut și ura din unele comentarii. Așa cum v-am scris și în privat, ura oamenilor nu o programez eu, nici nu sunt persoana în măsură să o dozeze.
Lucruri pozitive? Sigur că da, sunt cu miile. Din fericire. Cunosc medici minunați, asistente care ies moarte de oboseală din gărzi, profesioniști care și-ar da cămașa de pe ei la nevoie, dar nu despre asta vorbim aici. Ci despre o simplă postare pe facebook pe care dvs. nu sunteți aptă să o interpretați în mod corect.
Aveți dreptate când spuneți că vine „nenea frustratul din Spania”, perfectă dreptate. Frustrarea mea vine din faptul că privesc permanent în urmă și văd că mizeria nu încetează să existe, privesc permanent în urmă și aș putea să stau liniștit la „căpșunărie” cu o bere-n față și să mă doară-n gleznă de ce se întâmplă acasă, privesc permanent în urmă și văd că revolta mea împotriva unui sistem putred este înțeleasă greșit de un medic ce are senzația că vrea cineva să-l calce în picioare.
„Scutiți-ne de șpagă”, spuneați. Nu mai luați, doamnă. Dați-i cu plicul în cap nemernicului care încearcă să vă mituiască. Ripostați, vociferați, dați-l afară pe geam dacă insistă. Chemați DNA-ul și faceți niște gărzi cu microfoane pe dumneavoastră! Dar nu-mi aruncați mie cu prostioare-n față. Nu sunt eu de vină că oamenii vă văd într-o lumină proastă. Nici pacienții nu sunt foarte vinovați, deși pe tema asta aș avea foarte multe de spus. Vă deranjează colegii care vă trag în noroi? Nu știți ce să faceți? Ieșiți cu niște banderole pe braț în fața spitalului, ieșiți cu o lozincă pe care să scrie „Nouă nu ne plac leprele în halate albe. Ne delimităm de șpagă!”
Faceți opinie separată, doamnă, strângeți rândurile în fața corupției din Sănătate, în fața dinozaurilor care fac legea pe secții, ieșiți în față. Și veți vedea că o bună parte din societate vă va fi alături. Dar nu-mi scrieți mie în privat că vă denigrez și că ar trebui să tac. Gestul dvs. este absolut naiv și prostesc. Nu eu sunt cel care trebuie să schimbe ceva. Ci dumneavoastră, mai ales dumneavoastră! Eu scriu, mă revolt. Atât știu, atât pot. Dar nu sunt dispus să ascund mizeria altora sub preș. Știu să respect profesioniștii până în pânzele albe, dar știu în același timp să urăsc visceral ticăloșii. Haideți să despărțim apele. Împreună, dacă aveți disponibilitate. Pentru că fiecare face ceea ce știe. Dumnevoastră vindecați, dar feriți-vă de „sindromul lui Dumnezeu”. Iar eu, de pe umila mea poziție, mai scriu din când în când ceea ce văd.
Paul Gabor 