on

Cred că și tata a avut carnet de membru al PCR. Avea 20 și ceva de ani, trăgea la șaibă într-o fabrică din marginea Galațiului și îi crăpa măseaua să-și scoată familia din Bădălan, o zonă de case dărăpănate, plină de băltoace, broaște și țânțari. Ți se dădea repartiție la bloc doar dacă erai pe listele partidului. Cei mai tineri nu știu asta. Prin 1979 ne-am mutat. Am ieșit din broscărie și am mers în cartierul muncitoresc care tocmai se ridica atunci. A ieșit la pensie tot din șaibă. Șef de echipă, ceva asemănător. Acum ia pensie nesimțită: vreo 1200 de lei. Baștan nenorocit!

Maică-mea, la fel. Coafeză, venită la oraș cu trei chiloți și două rochițe în valiză. A ajuns și ea în nomenclatura comunistă, au făcut-o șefă de unitate. Nu știu nici azi dacă a avut carnet de partid. Posibil să fie așa. Ea n-a mai apucat pensia. Au curățat-o patru infarcte la vârsta de 57 de ani. Baștancă și ea, sigur că da. Avea mereu mâinile crăpate de soluții de păr și arse de amoniac.

Dacă nu-i aveam pe ei, nomenclaturiști ticăloși, nu mai ajungeam eu mare boss prin Spania, nu mai aveam eu cont cu mii de prieteni, jdemii de laicuri și inimioare, nu mai făceam poze cu motanul puturos și nici nu mă mai apucam de scris proză scurtă. Noroc c-au fost comuniști de frunte, doar așa m-au trimis pe mine serviciile în Spania ca să-njur de-aici patria și neamul românesc. N-aș fi putut singur, niciodată.