Cu Ana Barton se vorbește cu fruntea încinsă. Pentru că ai senzația că poate fi înțeleasă pe de-a-ntregul. Mare greșeală. Trimite vorbele de la firul ierbii, șezând pe covor, într-o doară. Însă am aflat multe despre teamă, nepăsare, despre nimicul de rang superior, despre cum se pot spune povești medicilor. Mi-a mai zis Ana că unora le crește-n spate un fel de cioc. Sau de ciot, ceva asemănător. E un început de statuie care nu-i lasă să fie oameni. Sau să coboare printre ei, măcar din când în când.