Olga Ștefan nu este scriitoare, așa mi-a spus. Este poetă. Se simte bine în tranziție-tranzitiv, vrea să se apropie de oameni prin poezie și să-și aducă elevii lângă literatură. Atât cât se poate, atât cât timpurile acestea vor permite. O cafea la început de mai, în plină pandemie. Despre scriere, despre școală, despre lașitatea din sistem. Așteaptă să iasă „Civilizații” din tipar. Pentru că nu e o poezie perfectă, ci una la fel ca oamenii: imprevizibilă, nervoasă, leneșă, gri, autoritară, versuri care nu vor să moară foarte repede…