Am băut împreună cafeaua într-o dimineață de marți. Pandemia era și ea-n trecere pe-acolo, dar am decis să vorbim despre lucruri „minore”: cultură, cărți, scriitori, traduceri, Proust, resemnare, ratare și imensul gol care se află între oameni. Un gol care nu se va mai umple niciodată. Pentru că nu are sens, pentru că nu se vrea umplut. Sau poate pentru că oamenii au nevoie de cădere și nu au găsit încă buza de pe care să se arunce. „N-aș putea să scriu după o rețetă anume, nu aș ști ce să-i ofer cititorului pentru a fi mulțumit. Fiecare e cu drumul lui. Literatura este, până la urmă, chestie de gust, ceva extrem de subiectiv. Eu îmi scriu cărțile, nu prea mă-ntreb ce vrea cititorul. Și poate că greșesc.” – Cristian Fulaș