„Recunosc, mi-e din ce în ce mai greu să scriu despre literatură. Așa cum mi-e dintotdeauna greu să spun că eu fac literatură, evit subiectul, aproape că îmi face rău. Dar nu puteam să las să treacă neobservată cartea asta a lui Paul Gabor, ar fi fost nedrept. E scrisă bine, cu o bună și instinctivă înțelegere a stilului ca pliere pe povestire și personaj, cu izbucniri brevissime și cu prelungiri bine gândite (sau simțite, în literatură e același lucru), dar mai ales cu o senzațională preînțelegere a necesității de a vorbi despre lucrurile banale, normale, de zi cu zi. Despre micile întâmpălri care ne fac să fim, care ne fac ceea ce suntem. Întotdeauna mi-au plăcut cărțile care vorbesc despre obișnuință, despre obișnuit, despre ce obișnuim să facem când trăim. Și asta e una dintre ele. Nu știu dacă o vei citi sau nu, dar mie mi-a plăcut. Cu riscul de a exagera și a-mi atrage critici, dar arta nu e nimic altceva decât exagerare și expunere (la critici, la critică), mi-a amintit de micile texte ale lui Joyce numite Epifanii, apărute la noi într-un mic volum la editura Univers.”

Cristian Fulaș, scriitor și traducător