Niște oameni

Oameni care amuză, intrigă, surprind, irită, dezamăgesc, oameni de care te legi, oameni pe care înveți să-i eviți (târziu, dar poate e mai bine și-așa) până la urmă, oameni care creează senzații diverse, aiuritoare, comice, oameni care plonjează în afirmații și le lasă-n doru’ lelii, oameni… Nu suntem la fel, e uimitor de bine, e ideal. Altfel n-am avea ce scrie pe-aici, n-am răsfoi paginile lumii, n-am pendula permanent între efuziune și mizantropie. Oameni pe care-i întâlnești, i-ai mai întâlni de o mie de ori, oameni de care te-ai ascunde în beci și n-ai mai ieși de-acolo decât după ce trece furtuna. Pestriți suntem, ce ușurare!

Doamna care mă întreba acum doi ani, la apariția primei mele cărți, de unde o poate cumpăra. De parcă aprozarele începuseră deodată să vândă și literatură. Aceeași doamnă îmi scrie cu câteva zile în urmă că nu a reușit să o cumpere, dar o vrea pe-a doua.

Doamna căreia i-am trimis zeci de linkuri cu hoteluri, restaurante și obiective turistice din zona Tarragona, pe care am ajutat-o ghidând-o prin telefon de la aeroport până la recepție. A stat câteva zile după care a scris că totul pute, că nimic nu-i frumos, că nimic nu-i convine, că e un târg infect și că nu se compară cu locurile prin care ea umblă de obicei.

Domnul care trăiește mereu cu senzația că vreau să-i bag cărțile pe gât. Aici forțez nota și spun că mi-e silă de categoria asta. E inutil să afirm că n-am bătut niciodată la ușa nimănui pentru a mă vinde/promova, pentru a cere vreun favor. Există câteva persoane în fața cărora mi-am luat inima-n dinți și le-am scris în legătură cu volumele mele, dar acestea pot fi numărate pe degete.

Domnii și doamnele care îmi scriu cu câteva luni înainte „Maestre, venim și noi în Spania prin vară. Abia aștept să ne vedem la o cafea, la o bere, să vorbim și să ne cunoaștem.” Trec peste indigestia provocată de „maestre”, și mă amuză doar fotografiile cu plăjica, cu berica, cu calamarul, cu Jaguarul și cu țigărica din timpul siestei. Cu domnii și cu doamnele nu m-am întâlnit, poate că vara a fost prea fierbinte, poate că n-au avut timp, poate că pozele se-ncarcă prea greu pe Facebook.

Mă duc să caut șaua, să-ncalec și eu ceva vârtos înainte de a-mi aprinde pipa matinală.