Și azi a fost o zi extrem de bună pentru fengșuiul meu. Măcar cu atât pot să mă laud: fengșuiu’ e-n renovare, mă-nvârt cu mașina prin bucata mea de Căpșunistan și mă-ntâlnesc cu români care vor să-mi citească nebuniile așezate în cele două cărți. Curios, au curaj: le cumpără. Ajung dimineață în Reus, parchez neașteptat de repede, închid muzichia din mașină și mă pun la umbră. Trec două pisici pe lângă mine, o rusoiacă cu un rucsac în spate vorbește la telefon în gura mare, e roșie la față, plină de nervi, se lovește la degetul de la picior de banca de fier forjat de care mă sprijin, capul îmi cere cafea, doare și bâzâie, la câțiva metri de mine un oltean în șlapi strigă la nevastă-sa care apare la geam, la etajul șase: „Aruncă fă cheile alea dă la mașină că plecai fără ele!”