Aflu de la un spaniol de peste șaptezeci de ani că s-a operat de prostată în privat, l-a costat șapte mii de euro, fiică-sa e medic și l-a sfătuit să se opereze doar cu laser, nu-i place de ultimul prieten al ei pentru că are trei copii din altă relație, fratele său posedă niște sute de hectare pe care cultivă roșii și pepeni, niște români îi fură harbujii, dar nu toți sunt la fel, ce ușurare pe mine, aproape că m-a năpădit emoția când mă gândesc că nu-s băgat în aceeași oală infracțională, omul continuă discursul felicitându-mă pentru spaniola fără accent, nici nu se cunoaște că ești extranjero, să știi, își aranjează masca pe față, nu-l mai doare nimic de când s-a operat, în primele zile curgea pipi cu sânge, a băut multă apă pentru că așa l-au sfătuit medicii și trebuie să se curețe rapid pe dinăuntru, uite, a venit răcoarea, nu mai arde așa de tare soarele… Iar eu încercam să beau o cafea în compania unei doamne pe care bătrânul o cunoștea și pe care nu o mai văzuse demult. Dar așa a fost să fie, a văzut-o la masă și o juma’ de oră s-a-nfipt lângă noi și mi-a adus aminte că unii au viața nevorbită.