În dimineața asta soarele s-a hotărât să-mi introducă pe sub ușă câteva picături de rășină. Miroase a suflet de lemn, a cercuri concentrice, a rochii de frunze, uite și o mică libelulă înțepenită în portocaliul dens al straniului lipici. Se uită la mine cu ochii ei de insectă naivă și mă sfidează. Îi este milă de mine. Ce caut în camera asta din bârne, unde-mi sunt răspunsurile? Mă-ntorc cu spatele spre ea. Deschid geamul. Ninge însorit, cu urși înfometați, și nu știe nimeni când se va termina.