Mi-am umplut coșul cu zeamă de roșii și pungi de făină, am tăiat o capră tânără și mi-am aruncat-o pe umeri. Stau la dispoziția destinului. Aștept să se arunce zarurile în noaptea boreală, iar eu să fiu în stare să mă-mbarc pe iahtul de hârtie creponată ce mă va duce acolo, în lumea în care părul lung se transformă în bici care mângâie, în răni care vindecă, în orizonturi care se închid precum un fermoar predispus la somn. Vrei să scrii ceva pe scoarța nucului? Da, voi desena o velă din mătase.