Vin foarte des în acest loc ciudat. Până mi se face dor iarăși de oameni și de ticăloșiile lor, de mizerie, de vorbă, de uitătura calică, de mersul de reptilă, de respirația fetidă. Plec, socializez frugal, din vârful degetelor. Să nu ating prea multă lume, să nu șifonez caractere. Sun din nou în Itaca, să văd dacă locul e liber. Liniște, valuri, seară, lipsa limbajului… Cât va mai dura frumusețea amețitoare a roților de hamster? Două buze roșii, cărnoase, mi-au mușcat ochii în miez de noapte.