Au venit serile-n care bărcile trec pe străzi, printre stâlpii de iluminat, se freacă de zidurile din cărămidă goală, oamenii ies în balcoane, speriați, curioși, se aud vâslele cum lovesc capacele de canalizare, un câine-poet scrie cu laba pe tribord „Aici e viitorul meu templu” și cască plicitisit arătându-și gingiile la Lună, fetele își aruncă rochiile peste plasele pescărești și-și îmbracă trupurile cu solzi, nimeni nu dorește să se sacrifice, nu mai au loc nunți, nici turnee nocturne de șah.