Auzul închide sunetul între ziduri. E unicul felcer capabil să pună o fașă peste simțurile mele înăsprite. Mă aflu în apropierea sfârșitului, îmi zâmbește complice. Iau cercul și îl împing spre el cu un băț lung de alun. Sfârșitul își introduce brațele în el, se forțează să intre. E mai gros, s-a maturizat, articulațiile îi plâng la orice mișcare mai bruscă. Sfârșitul intră până la urmă în inelul de fier. Și rămâne acolo. Prizonier pe vecie, legat de mâini. Îi voi pune și un căluș, să nu-l aud.