Poeții ciumei, ai vremurilor întoarse de la țâță, cei care siluiesc versuri fugitive și le ascund sub barăci uitate de vreme, poeții acoperișurilor murdare pe care copulează corbii de la miezul nopții, ai foametei, ai urnelor golite de cenușă, poeții cărora li se topesc gurile pline de vorbe goale, scribii modești ce-nregistrează procese-verbale expirate, ar trebui să se sinucidă în masă ținându-se de mâini, cu zâmbetul pe buze. E ora la care-ți alunecă prin păr agrafe agresive și puf de păpădie.