Mă trezesc devreme. Abia dacă am prins câteva frânturi de somn. Cred că soarele este acolo, la locul lui, prins în cârlige de orizontul său obișnuit. Aș vrea să-l fotografiez ca la fiecare început de an, să-i spun că i se schimbă respirația de fiecare dată când ne rotim în jurul lui. Și timpul pare că va curge altfel anul acesta. Ca un lichid lăptos, al facerii, al chinului, al nesiguranței. Răsare, galopează, încălzește apa și mă adoarme pe loc la marginea patului, printre fotogramele galaxiei.