Pur și simplu am început să mă gândesc la ultimele mele cuvinte, la cât de inutile ar fi ele. Nu-și pot găsi rostul decât lipite cu sacâz pe hârtie. N-aș putea suporta pierderea lor, dispariția literelor în ceața ochilor mei, ar fi ca un salut între doi îndrăgostiți, prea devreme, prea din pripă, fiecare pe un alt mal al suferinței, mă uit la cuvinte și trag concluzia că am devenit ieftin și melodramatic dintr-odată, în pragul nopții, cu mâna întinsă spre pixul-dictator care mă împunge în timpan.