Mi-am simplificat dialogurile

„Eu am vrut măcar să ne atingem, să ne putem pipăi, să facem în așa fel încât să ne trântim cerul în cap până ne ia cu amețeli. Visam să-ți scot ochii și să mă zgârii pe față. Sau doar să ne obișnuim un pic unul cu celălalt. Dacă te-aș cunoaște mai bine, ți-aș mai adăuga niște coaste pentru că am senzația că te apleci prea repede, sufletul îți este prea greu și se lovește de florile care și-au terminat rostul și se întorc în pământ, de unde ieșiseră-n lume. Deschide ochii: îmi este foame! Deschide-ți picioarele: îmi este sete! Deschide gura: vreau să te mai aud o dată cum îmi spui noapte bună și cum îți foșnește cămașa de mătase. Îți voi împleti părul și mâinile de tăblia patului: acolo vei trăi, acolo vei muri. Dar până atunci îți voi aduce cafea și pâine prăjită la micul dejun. Nu degeaba am cumpărat prăjitorul de pâine. Trebuie să muncească, să-și scoată banii. Am reușit să termin culegerea de cuvinte exotice pe care ți-am promis-o. Am acolo o sumedenie de expresii ciudate care ar putea cu succes să însoțească prima masă a zilei. Comunic în infraroșu, ceea ce e destul de bine pentru un om care va intra în curând în vârsta a treia. Nu mai deschid gura, dau doar din buze fără să articulez sunete. Și ridic degete: două, trei, fac combinații… Mi-am simplificat dialogurile. Vorbesc doar în somn în timp ce tu te dezbraci în sensul acelor de ceasornic, se creează o dimensiune nouă: a șasea, a opta? Cine naiba mai știe câte sunt? Fiecare ar trebui să-și construiască una în care să se simtă acasă.”

„Mediterana din mine” (fragment) – volum în curs de apariție la Editura Ratio et Revelatio.