Să presupunem că nu avem timp să credem în finaluri fericite, în acele tempo-uri pe care le măsurăm și le scurtăm după propriile gusturi, nu avem vreme de pierdut și ni se pare că totul trebuie să se petreacă acum, fără greș, dintr-odată. Iar dacă se petrece, dacă faptele ne contrazic și năvălesc peste noi fără să ne anunțe, atunci ce mai rămîne din presupunerile și din temerile noastre? Nu-i așa că e o sîmbătă întoarsă pe dos?