Doar un plic

Dau drumul la apă să curgă prin para dușului. Aștept. O veșnicie pînă vine caldă, țevile sînt lungi. Am rămas fără pastă de dinți. Bunicul se spăla cu bicarbonat. Am doar gel de duș care miroase îngrozitor, a bumbac și a praf de talc, cred că s-au gîndit ăștia de la fabrică la un lichid cu care se poate îmbălsăma orice, la orice oră. Acum e fierbinte. Un vecin își face nevoile, aud o beșină ca o jerbă de sunete. E plăcut, e 7 și un sfert. Se trezește mahalaua. O iau pe asta mică de la serviciu, a fost de gardă. Un sonat îmi taie calea în sensul giratoriu și iese direct de pe banda a treia în autostradă. E încă în viață. Dacă eram singur în mașină nu apuca să mai meargă decît cel mult un kilometru. Asta mică se duce la somn, eu intru să cer o cafea. Vreau să iau niște dulciuri pentru un prieten și trebuie să mai aștept pînă se deschid magazinele. În locul Soniei, mi chinita de toda la vida, e un puști care nici acum nu a învățat că beau cu zahăr brun. Se întoarce pe călcîie și vine zîmbind încurcat cu două plicuri. Doar unul vreau, o să-nvețe și asta. Intră Tania, coafeza mămăicilor de pe-aici. Are burtica mare. „Gemeni”, îmi face cu ochiul și cere pîine prăjită cu cafea. Citesc cîteva sute de comentarii imbecile la o postare rasistă despre ultimul clip al Loredanei Groza. Ai zice că nația asta se culcă cu Gerswin și se trezește cu Stravinski. Îmi reprim senzațiile, cuvintele, voma. Bine că peste o săptămînă se inaugurează la mine-n sat un McDonald’s. Am așteptat o viață-ntreagă să am haute cuisine lîngă bătătură, îmi văd visul cu ochii.