Mi-au furat pantofii. Eram într-o cîrciumioară dichisită, cerusem un pahar cu vin alb și descîlceam amintiri cu niște prieteni din copilărie. Apăruse și o fată mărunțică, blondă. Îmi fugeau ochii după ea prin clasa a opta. Ingrat cum sînt, nu-mi aduc aminte numele ei. Am plătit, chelnerul ne-a adus farfuriuța cu restul și am descoperit că pantofii pe care îi lăsasem în vestiar dispăruseră. Nu știu de ce, trebuia să stăm descălțați. Erau covoare moi, lumînări, mirosea a mosc. Ciudat. După vreo două luni, azi-noapte de fapt, mi s-au furat pantofii a doua oară. La mine e recurent, visele se petrec tot mai des în cîrciumă. De data asta asistam parcă la o lansare de carte a unui profesor. Camera era plină de studenți, doar ei o cumpărau și îl aplaudau cu smerenie pe autor. S-a terminat lansarea și au năvălit în incintă scriitori, poeți și vreo doi gazetari literari destul de triști. Nu știu ce mare uniune decerna premii literare. Pupături, elogii, ode. S-au dat buchete mari de trandafiri și a urcat laureatul pe scenă. A recitat cîteva versuri despre o damă care îl părăsise. Au plecat, s-au deschis geamurile. Am rămas iar fără pantofi. E curios că în vis îmi aduceam aminte și de primul furt. Un singur lucru aș vrea să mai adaug: îi urăsc pe cei care pun etichete pe cărți. Etichete din alea proaste, cu lipici îngrozitor. După ce le dezlipești, muncești ca un sclav pentru a curăța coperta de mizerie.