Țin minte și acum, pfoai ce vremuri mărețe, am pupat steagul și am cîntat imnul de stat, dintr-un tablou agățat pe perete ne privea tîmpitul ăla de Ceaușescu… A venit un tablagiu și mi-a dat buletinul: o chestie cu file și poza subsemnatului. Împlinisem 14 ani, mă dădeam deja la fete, ele la mine nu prea, nici azi nu știu de ce eram atît de marginalizat de către sexul frumos. Atunci era loc în buletin pentru tot felul de prostii, nu ca astăzi cînd e doar o sărăcie de bucată de plastic. Se puteau pune ii, ițari, colivă, teii lui Eminescu, sara pe deal, baltagul și vreo două miorițe, furnale, macarale, porțile de fier, gagicile de la Apaca, insula mare a Brăilei, cuvinte fără majuscule, zimbrii din Hațeg, capete de daci verzi și lupi hăulind la lună, cîrnați de Pleșcoi, brînză de burduf, o țuică sănătoasă, niște mititei de la Cocoșatu, stema României, barba lui Arsenie Boca și rînjetul de gigolo al lui Iliescu. Rînjetul poate încăpea și acum, pe buletinul nou, pe sărăcia asta de plastic de care vorbeam. Așezat strategic, lîngă cipul lui Soros și cifra diavolului. Cred că pierdem foarte mult prin miniaturizarea documentului, mai ales din fibra națională. Este inadmisibil să nu poți pune pe buletin măcar 20 de strofe din Luceafărul. Aș mai avea o sugestie: să se schimbe designul documentului de două ori pe an, primăvara și toamna. Ca chiloții lui Botezatu, haideți să nu fim pudibonzi și ipocriți. Și încă ceva: licitațiile alea să fie mai răsfirate, să ajungă la toată lumea. Nu doar la firmele unor mafioți care au în spate generali și politicieni, măi dragă! 

Pentru Revista Golan