Macarale proaspete

Mă uitam spre stînga și vedeam parcul de distracții. Unul imens, vizitat zilnic de mii de turiști care stăteau la coadă pentru a se urca în tot felul de mașinării care îi aruncau în toate direcțiile și îi urcau la zeci de metri, pentru ca mai apoi să-i înșurubeze către pămînt cu viteză și spaimă. Le auzeam țipetele din balcon și mă întrebam pe atunci de ce s-ar lega oamenii de curele pentru a fi răsuciți și contorsionați. Au construit un bloc, parcul nu se mai arată din balconul meu. Doar spre dreapta, dacă îmi îndrept privirile, se vede Mediterana albastră, cenușie, verde, uneori albă, cu un strat aiuritor de spumă care îmi aduce aminte de laptele fiert în ceaunul bunicii. Ajunge mirosul sărat. Pînă la mine. Și se amestecă cu gustul dulce al tutunului negru din pipă. Căutîndu-mi mașina, cu vreo două zile în urmă, dau de un afiș imens pe care scrie „Următoarea construcție: bloc de locuințe”. Nici spre dreapta nu voi mai putea privi cu detașare. Am să mă lovesc de cîrlige de rufe, de beton și sticlă, cu oarecare șansă voi vedea și cîte-o gospodină care iese-n neglijeu să-și mai scuture cîrpele de praf. Și-am să oftez sărat, marin, aproape tînguindu-mă…