Să întindem o mînă. Fără condiții

Peste 1,7 milioane de refugiați ucraineni în doar 12 zile de la declanșarea războiului. Autocare, mașini, zeci de kilometri parcurși pe jos cu rucsacul în spate, femei și copii, fotografii cu civili morți, fotografii cu gropi comune în care sînt coborîte sicrie simple din lemn, militarii ruși trag fără dicriminare în populație nerespectînd tratatele internaționale, armata lui Putin a intrat în estul și în sudul Ucrainei, Odesa se pregătește pentru un atac iminent, cozi interminabile în fața unor magazine care mai reușesc să aducă alimente, rafturi goale, sacoșe, priviri disperate. Bursele s-au dat peste cap, prețurile cresc în toată Europa, reapare fantoma stivelor de provizii care se fac „în caz că”…

Analiștii militari pe care îi urmăresc în presa occidentală (nu gușații semidocți care și-au luat doctorate false prin România) sînt de acord că Putin nu se va opri pînă cînd nu va distruge Ucraina. Individul este imprevizibil și a devenit incontrolabil. Poate doar intervenția Chinei va mai așeza oarecum apele la locul lor. Întîlnirea de joi din Turcia este așteptată cu interes pentru că se va desfășura la nivel de miniștri de Externe, Lavrov și Kuleba. Dar nu există optimism vizibil.

Propaganda rusească e din ce în ce mai perfidă și, din păcate, are ecou în rîndurile românilor. E trist. E un fapt pe care nu-l poți evita. Privesc, recepționez informație, filtrez.

Ajung la sfîrșitul fiecărei zile la aceeași concluzie pe care o am încă de la început și nu mi-o poate eroda nimeni. Cum se sufocă un agresor, în cazul de față Putin? Rusia trebuie izolată total. Niciun bănuț nu poate fi lăsat să intre și să iasă de acolo. Marfurile trebuie să fie blocate. Paralizat exportul și importul. Cetățenilor ruși trebuie să li se interzică temporar accesul în lumea civilizată. Închise ambasadele și consulatele. Personalul diplomatic să fie urcat în avioane și trimis la Moscova. Rusia să trăiască doar prin forțe proprii. Pînă va face implozie. Este singura șansă ca poporul rus, atît cît mai există el ca entitate rațională, să se ridice în picioare și să înceapă curățenia din interior.

Iar noi, cu calm, fără resentimente, să-i ajutăm pe cei care fug din calea nebuniei lui Putin. Să le dăm un adăpost, hrană și medicamente. Să donăm, să întindem o mînă. Fără condiții.

Publicitate