Pink Floyd

Am alunecat aseară pe cele mai sordide pagini în care invazia criminală a Rusiei este sprijinită și aplaudată. Am vrut să știu și să înțeleg cum și de ce pot oamenii să fie alături de un asasin.

Pagini de Facebook, ziare online, bloguri, urlete ultranaționaliste și valuri de ură nemăsurată împotriva unor femei și copii care nu fac altceva decît să plece dintr-o țară bombardată. Mulțimi de imbecili care visează la o Eurasie întinsă de la Vladivostok la Lisabona, așa cum declară fostul președinte rus Medvedev. O altă slugă sinistră a lui Putin.

Am citit opinii ale unor oameni care altădată însemnau ceva în presa românească. A rămas doar umbra lor, o imitație ieftină a statutului de jurnalist. Plonjeuri în propagandă, delir mistic, adevărate goarne care și-au pierdut mințile. Mă întreb cum trăiesc oamenii aceștia, cum merg acasă și își mănîncă liniștiți cina, cum își pot crește copiii și nepoții știind că ticăloșia lor nu are limite?

Am pe fundal piesa celor de la Pink Floyd, s-au reunit după 28 de ani. Fără Roger Waters care a îmbătrînit și el destul de urît. Vocalistul este ucrainean. O bijuterie. Un balsam.