Putin nu mai durează mult. E imposibil, ceva se va întîmpla. Rușii se vor trezi și vor inunda străzile. Sau va fi înlăturat din interior etc. Ar trebui ghilimele pînă acum pentru că sînt afirmații pe care le văd peste tot. Cu unele sînt de acord. Mi-aș dori să se întîmple, să vină ziua în care individul ăsta să dispară din viața publică și totul să se liniștească, viața noastră să revină la normal. Dacă ceva poate fi normal în viață, e de discutat.

Canalele de știri difuzează imagini cu ruși care coboară din avioane în Turcia. Nu mai sînt bilete către țările în care rușii pot pleca fără viză. Oamenii scot mii de euro din buzunare pentru a fugi de mobilizarea militară pe care a anunțat-o Kremlinul. Sînt cozi imense la granița cu Georgia. Aud că sînt cozi de zeci de kilometri și înspre Finlanda. E legitim să pleci din fața morții. Chiar dacă pînă ieri ai stat confortabil în fotoliu și ai privit luptele din Ucraina fără să miști un deget.

Nu fac acum exerciții de empatie, mă uit la știri și încerc să-mi imaginez cozile de sute de kilometri care s-ar forma la granițele României cu alte state dacă războiul s-ar extinde. Poate că nu ne-am gîndit serios niciodată la cum ar fi să iei din casă doar trei valize și să pleci cît poți de repede într-o direcție. Care? Oarecare. Doar pentru a lăsa eventuala moarte în urmă. Să pleci în viteză, fără țintă, fără perspective, doar pentru că niște demenți fac planuri pe hîrtie și au mințile atît de putrede, încît războiul nu înseamnă nimic pentru ei. Doar strategie, cifre și kilometri pe hartă.

Lumea e condusă de demenți, dragi prieteni. Din ce în ce mai mulți, din ce în ce mai toxici și periculoși. Parcă apar peste noapte. Nu-i oprește nimeni. Discursurile lor sînt ascultate, sînt sprijiniți, li se oferă platformă și timp de antenă, sînt lăsați să-și verse umorile în public fără să fie întrerupți nici măcar o secundă. Așa iau naștere batalioanele de imbecili care se vor așeza în spatele acestor indivizi. Pentru că populismul (se) vinde ușor. Și e cumpărat cu frenezie.

Am făcut întotdeauna un exercițiu simplu în momentul în care ceva/cineva a apărut în spațiul public: un partid, un personaj politic, o mișcare ideologică etc. Mă întreb mereu, cu insistență: discursul acestui personaj alterează Binele Comun din societate? Și devin foarte atent. Mi se activează filtrele.

Îmi pare rău însă că societățile democratice nu au construit mecanisme care să atragă din timp atenția asupra potențialilor demenți care vor ajunge să conducă lumea. Poate că nu ar fi tîrziu. Pentru că orice are o limită. Orice discurs care este împotriva Binelui Comun ar trebui privit cu atenție, corectat dacă este posibil sau eliminat din viața publică.

Desigur, ar trebui să discutăm despre ce înseamnă Binele Comun. Să construim, poate, o definiție. Ar trebui să nu confundăm măsurile „profilactice” cu cenzura și cu pumnul în gură. Ar trebui, în același timp, să ne gîndim și la faptul că nu se poate emite în spațiul public orice fel de discurs în numele libertății de exprimare. Sînt de acord cu totala libertate a cuvîntului atunci cînd societatea este educată, matură, sigură pe ea, cînd are filtre la dispoziție pentru a decanta elucubrațiile camuflate. Dar nu e cazul.

Așa cum arată lumea astăzi, atît de confuză, atît de ignorantă, într-o lume în care orice tembel poate să-și vîndă fierea ideologică bine ascunsă într-o apariție publică, cred că e nevoie de cumpătare. De mai multă atenție. De multă grijă. Sînt convins că ar trebui să ne ferească cineva de ticăloșie. Pentru că, se vede cu ochiul liber, noi nu sîntem în stare.

Text publicat în Republica.