Abia la spartul tîrgului realizez că a fost Ziua Internațională a Animalelor și eu nu am zis nimic. Nici urări de bine nu prea am primit. Dar sunt plin de vorbe sensibile, ca de obicei. Motanul a borît azi-noapte. I-a fost rău. Partea bună e că nepoată-mea se trezește repejor și curăță cu șervețele umede. Azi i-am mai cumpărat două pachete. Să fie din belșug, gen…

Bre, oameni buni, nu există „vre-un” și „vre-o”!

Nici „i-ați mîna de pe mine” nu există!

Nu se poate așa ceva!

Mai ales cînd pe profil te dai scriitor. Vai de mamele celor care îți corectează manuscrisele. Am văzut doi poeți care lasă spațiu înaintea punctului de la finalul propoziției. Mai văd și profesori care, tot așa, lasă spațiu înainte de semnul exclamării. Trist. Credeți-mă, e trist de-a binelea.

Tot la zi aniversară: nu mai scrieți profunzimi, abisuri, nu vă mai strofocați cu emulsii emoționale pe wall, renunțați la creațiile lungi ca o garnitură de tren de marfă, prăfuite și greu de digerat, lăsați-le pentru o carte sau pentru bloguri, oamenii sunt obosiți, te trimit imediat la mama dracului dacă depășești cinci-șase fraze, sînt surmenați, au creierii franjuri, unii abia pot să citească un tweet și tu o arzi cult, academic, înșiri bizarerii care nu fac altceva decît să-ți sfîrtece orice apetit pentru lectură, nu fi pregnant, nu fi fecund, fii doar strict, cinic, rapid, concret, dă-ți seama cînd e bine să termini fraza, lumea e-n viteză, abia așteaptă să vadă un motiv pentru care să te scuipe și să te arunce în uitare, folosește propoziții telegrafice, fii ca poștașul care sună o singură dată (nu „odată”, agramatule) și se-ntoarce pe călcîi către alt destinatar, fii în concluzie coerent și vezi-ți de treaba ta pe net, pune poze cu mîțe, cîini, sarmale, fă-ți poze în baia cu faianță nouă și nu mai scrie, nenorocitule, în niciun caz, fraze interminabile, mai aruncă și tu din cînd în cînd cîte un punct, o virgulă, o paranteză, pentru că ființele umane respiră doar la comandă sau atunci cînd se albăstresc la față.

Am fost blocat. Am făcut pîrnaie digitală pentru că am distribuit postarea lui Ilișoi prin care se plîngea că trolii idioți l-au reclamat la țucherberg. Asta se va întîmpla și cu textul acesta. Va fi raportat pentru că limbajul folosit incită la ură, pentru că sînt vitriolant și nu mă încadrez în standardele comunității. Pe de o parte e incredibil de bine. Voi scrie doar prostioare și voi urca pe wall doar fotografii cu motanul obez și cu frunzele care au început să cadă din motive de toamnă. Nimic altceva.

Nu mai poți spune nimic despre un ministru tîmpit, nu mai poți fi recalcitrant, nu mai poți avea opinie. Trebuie doar să fii călduț. Să cooperezi. E nevoie de calm, de oameni care știu să-și pună limba pe clanța potrivită. Și să o lingă în liniște, fără să deranjeze orgolii.

Am să urc cuvintele astea pe blogul meu. Pentru că acolo e singurul loc în care nimeni nu-mi dictează ce, cum, cînd să scriu. Ce atmosferă penibilă, ce lume proastă am început să fim…