Aș scrie despre lucrurile care nu-mi plac, dar aveți destui oameni insuportabili în jur. Așa că nu mai trebuie să-mi subliniez obsesiile, țintele și hachițele. Nici nu e momentul, fie vorba-ntre noi. Pot fi destul de dezagreabil. Uneori caut asta, împing tonul destul de departe și realizez că unii încep să se foiască aiurea pe scaune. În acel moment mă întreb dacă îmi pasă. Recunosc, din ce în ce mai puțin. Recunosc, mă întreb și destul de rar. E cald, va fi o schimbare de an în mînecă scurtă. Mi-ar plăcea să pot fi la prima oră a dimineții, pe 1 ianuarie, pe plajă pentru a prinde răsăritul. Am naiva senzație că iese în fiecare zi pentru a ne băga mințile în cap, pentru a ne pune pe linia de plutire. Dar apune și ne lasă la fel. La fel de ignoranți, de egoiști și de proști. M-aș simți la fel de inutil încercînd la nesfîrșit aceleași metode. Un an mai bun? Pentru ce, pentru cine? Un an care să ne schimbe pe noi în bine? Nu găsiți, la fel ca mine, că lozinca asta e teribil de învechită? Aș putea să scriu și despre lucrurile care îmi plac, despre ceea ce mă face fericit și, în general, despre bucuriile vieții. Vă țin la curent, serios. Să știți că nu e bine să vă hidratați dinții. Da, așa am făcut și eu: am căscat ochii cînd nevastă-mea mi-a zis asta. Cum adică?, i-am replicat. „Păi am încurcat tuburile. M-am spălat pe dinți cu cremă de față.”