Eminescu, mitocanii și festivismul

Astăzi e una dintre acele zile în care festivismul rînced și propaganda tristă ies din nou la suprafață, iar eu îmi voi face noi prieteni. Oameni care nu publică altceva decît flori și mîțe își aduc aminte că Google le poate oferi poezie eminesciană și aruncă obsesiv pe net plopi fără soț și luceferi ce coboară-n jos. Inși care au grave probleme cu plasarea virgulei și a bietei cratime se extaziază cu citate și poze cu bustul poetului.

Lumea își aduce aminte brusc de faptul că o conspirație mondială l-a ucis pe „poetul-nepereche” și că Veronica i-a rănit sufletul și l-a împins în neant și-n boală. Nu ne-am hotărît încă dacă s-a născut la Botoșani, Ipotești, Soleni sau Dumbrăveni. Dar ni se umezesc ochii de două ori pe an, atunci cînd facem confuzie între aniversare și comemorare.

Instituții din țară și din străinătate dau glas unor voci ciudate care recită la nesfîrșit strofe de-a valma în fața unui microfon. Ne-nfășurăm iarăși în drapel, aducem și un violoncel pe scenă, ne doare sufletul în fața stelei ce s-a stins și dăm la o parte creanga care bate-n geam.

O zi înțepenită în ceremonii ridicole, personaje sinistre fac eforturi colosale pentru a băga capul în poza de final, rînjete, papioane, cocarde, buchete, diplome, copii aduși cu forța pentru a recita zeci de strofe din „poetul universal”, frig, ianuarie, ploaie și fulgi, ochiul plînge, zeci de versificatori aduc omagii, poeți de circumstanță își înfig genunchiul în fața unui monument.

Așteaptă pișcoturile și țuica fiartă pe masă. Așteaptă politrucul de serviciu să mai înfigă o insignă în reverul unui scriitor de la partid, așteaptă primarul să se termine versurile și să se-ndrepte cu toții către măsuța cu mititei.

S-au înviorat asociațiile, fundațiile, organizațiile și fițuicile. Azi nu se mai pupă nimeni pe gură, toate odele merg spre Luceafărul poeziei românești. Ipocrizie, bățoșenie, simțul ridicolului lipsește cu desăvîrșire.

Aș continua cu revărsarea mea empatică spunînd că există teste rapide de scriere corectă pe net și doar cei care trec de ele ar avea dreptul să pronunțe numele poetului. Aș continua spunîndu-le multora că ar trebui să se șteargă mai întîi la gură, abia după aceea ar avea dreptul să copieze versuri și să se tînguiască admirativ pe Facebook, dar nu duce nicăieri acest demers.

Aș mai spune că unicul omagiu valabil adus lui Eminescu este un sistem educațional pus la punct, cu elevul în centrul acestui sistem. Aș mai spune că omagiul fundamental este cunoașterea limbii române la un nivel decent.

Aș mai adăuga că Eminescu s-ar simți apreciat dacă mitocanii aștia ar renunța la doctoratele plagiate, dacă politicienii nu și-ar mai șterge mucii în fața monumentului său, iar nația nu s-ar mai lăsa mințită cu atît de multă ușurință.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s