Vreau să-i mulțumesc doamnei care scutura aseară punga cu firimituri de la balcon. O fac aici, în tăcere, nu-mi place să o tulbur sunându-i la ușă. Sigur taie alte felii de pâine acum, și felii de salam, și felii de roșii, de brânză, și frunze de salată. Dar roșiile nu au firimituri, deci nu le va putea scutura după tăiere în capul meu. Mâncam o înghețată și priveam apusul. De la mine se vede minunat cum pleacă soarele spre pijamale. Mă uitam, îmi închipuiam că giganții eolieni discută între ei și m-am trezit deodată că ninge. Curios pentru timpul acesta, … Continuă să citești

Așa cum sunt lăsat să văd, zilele alunecă șchiopătând. Au sincope tradiționale, se împiedică în norii de ploaie – da, a venit o furtună și a spălat trotuarele – și în copacii prea înalți. Le las să treacă pe lângă mine, le miros în zori când nu au putere și se lasă atinse, se duc acolo unde doar ele știu să se ascundă. Au ars adineauri două conace regale. Zeci de mașini de pompieri, mii de metri de furtun și zeci de tone de apă și spumă, oamenii s-au băgat sub umbrele cu telefoanele pregătite să filmeze. Un astrolog, crăcit … Continuă să citești

Mi-am umplut farfuria cu pepene rece. Un autobuz a făcut pană. I-a explodat un cauciuc sub geamurile mele, iar acum miroase a pepene și a aer fierbinte din interiorul anvelopei. Am prins o siestă de vreo oră și am visat lenjerii cu floricele, o hotă zgomotoasă, cuburi de gheață și prosoape cu multe, multe, multe scame. Am terminat „Ceaiul lui Proust și alte povestiri”, una dintre cărțile lui Norman Manea. O tristețe interminabilă iese din pagini, cubul de zahăr legat cu o sforicică de bec, nunta în satul moldovenesc după revenirea din lagăr, pulovărul colorat pe care îl pândea ca … Continuă să citești

Nu cred că voi mai lăsa pe nimeni să pătrundă în mine, am nevoie de un monolit care să mă apere, să se pună înaintea mea și să dea cu pumnii și picioarele în cei și în cele care vor să mă inunde. Voi lăsa să-mi crească o ecluză în jur și o voi deschide doar dacă vântul va bate înspre mine și mă va ajuta să înțeleg intențiile oamenilor. Altfel, nu. Nu are rost deschiderea fără condiții, fără platoșă, fără niciun fel de protecție. În cele ce urmează voi practica un tratament prin care narcisismul să-mi devină drastic, vizibil, … Continuă să citești

Am găsit pe balustrada balconului câțiva stropi de apă. Sunt nori destui pe cer și coboară un vânt răcoros dinspre Pirinei. Cred că unii visează deja la pârtiile de ski și la ochelarii aburiți, la slalomuri și termosuri cu ceai fierbinte, la coloanele de mașini care se târăsc spre munte ca un trup părăsit pe dună. Și frunzele se arămesc. Cu mai mare grabă decât în anii trecuți. Și ele vor să moară, să renască-n verde crud, să moară iarăși și să se lase jucate-n ciclul de neoprit al naturii. Mi-au căzut câteva picături și pe mână. De la geamul … Continuă să citești

O barcă a plecat de pe litoralul libian spre Europa. În ambarcațiunea de cauciuc urcaseră 15 persoane. Li s-a stricat motorul după două ore de navigat, fiind găsiți după 11 zile de o navă italiană care patrula în zonă. „Găsiți” e un eufemism. Un singur supraviețuitor. Ceilalți, printre care și o femeie însărcinată în 8 luni, muriseră. Supraviețuitorul abia mai reușea să articuleze „apă” când a fost salvat. Mă simt ciudat de foarte multe ori când încerc să fac slalom printre ficțiunile mele, să mă îmbăt singur cu poveștile cărora le dau o formă sau alta căutând să depășesc eu … Continuă să citești