Autor: Paul Gabor

www.paulgabor.com

Pink Floyd

Am alunecat aseară pe cele mai sordide pagini în care invazia criminală a Rusiei este sprijinită și aplaudată. Am vrut să știu și să înțeleg cum și de ce pot oamenii să fie alături de un asasin.

Pagini de Facebook, ziare online, bloguri, urlete ultranaționaliste și valuri de ură nemăsurată împotriva unor femei și copii care nu fac altceva decît să plece dintr-o țară bombardată. Mulțimi de imbecili care visează la o Eurasie întinsă de la Vladivostok la Lisabona, așa cum declară fostul președinte rus Medvedev. O altă slugă sinistră a lui Putin.

Am citit opinii ale unor oameni care altădată însemnau ceva în presa românească. A rămas doar umbra lor, o imitație ieftină a statutului de jurnalist. Plonjeuri în propagandă, delir mistic, adevărate goarne care și-au pierdut mințile. Mă întreb cum trăiesc oamenii aceștia, cum merg acasă și își mănîncă liniștiți cina, cum își pot crește copiii și nepoții știind că ticăloșia lor nu are limite?

Am pe fundal piesa celor de la Pink Floyd, s-au reunit după 28 de ani. Fără Roger Waters care a îmbătrînit și el destul de urît. Vocalistul este ucrainean. O bijuterie. Un balsam.

Un criminal școlit de KGB

Ce mai poți spune, în ce termeni ți-ai putea descrie starea pe care o ai după ce vezi fotografiile devastatoare din Ucraina care circulă acum pe net? Cum să-ți verși furia, deznădejdea, cum să-ți mai păstrezi calmul în fața gropilor comune, a oamenilor cu mîinile legate la spate și uciși cu un glonț în ceafă, a femeilor și fetelor violate în plin secol XXI, cum să procedezi pentru a nu te transforma tu însuți în bestie dominată de ură și spirit de revanșă? Este inadmisibil. Și e puțin spus.

Vladimir Putin face exact ceea ce știe să facă, s-a pregătit pentru asta, a fost școlit: ucide cu sînge rece. Este criminal de război. Și nu cred, din păcate, că va plăti vreodată pentru actele sale. În cel mai fericit caz vor fi judecați militarii căzuți prizonieri, vor apărea în fața tribunalelor ucrainene. Poate că vor ajunge pe la Haga niște generali care au avut ghinion. Dar atît timp cît măcelarul de la Kremlin va conduce, atît timp cît oameni cu aceleași convingeri ca ale lui vor avea acces la putere, Rusia va fi un pericol permanent pentru lumea civilizată. Pentru democrație și pentru popoarele care s-au obișnuit să trăiască în libertate.

Rămîn la aceeași părere pe care am afișat-o (nu că ar conta pentru cineva) încă din prima zi a invaziei orcilor lui Putin. Rusia trebuie izolată complet în aceste momente, pînă cînd la Moscova se va instala printr-un miracol sau prin alegeri libere, poate printr-o revoluție, un regim democratic. Un stat decent trebuie să întrerupă complet orice relație politică și financiară cu Moscova. Sancțiunile ar trebui să fie extrem de dure, aplicate imediat și duse pînă la capăt. Cu orice risc. Pe care lumea civilizată să și-l asume fără ezitări.

Ne va fi mai greu fără gazul și petrolul rusesc? Sigur că da. Vom avea probleme economice? Nivelul de trai va scădea? Cu siguranță. Dar cred că e mult mai bine să trăim cu trei cartofi în minus pe masă, cel puțin o perioadă de timp, decît să ni se pună țeava unei puști în tîmplă și să fim nevoiți să învățăm rusește. Oamenii care încă mai au un dram de inteligență vor înțelege. Cei care o scaldă în continuare, relativizînd pericolul și țînîndu-l pe asasin în brațe, vor depăna în continuare povești dubitative.

Eroii evazivi

O lună de zile în care coșmarurile au devenit banale, bombele fac parte din peisaj, oamenii sînt îngropați în parcuri și gropile comune aproape că nu mai impresionează pe nimeni. Cum, e război lîngă noi? Da, este. Ne-a fost frică în primele zile. Groază.

Acum ne-am obișnuit. Știrile nu se mai deschid cu măcelul din Ucraina. Ci cu rafturile care se golesc, cu greve și cu măsurile pe care Occidentul mult prea fățarnic și blazat ar trebui să le ia împotriva lui Putin.

Mi-e oarecum jenă să mai scriu ceva. Ce-aș putea să încropesc? Încă o părere? Sînt sute de mii. Nici nu mai contează. Sîntem în faza în care tragedia devine familiară și imaginile cadavrelor sînt supărător de obișnuite.

Acum se vorbește despre naționala Italiei. A ratat nu știu ce calificare. Da, rasa umană e așa. Mai are cineva și alte așteptări?

Un ticălos cu caș la gură spunea că „rușii ar trebui hăituiți oriunde pe planetă”. Imbecilitatea are și forme din astea, desigur. Cum adică să-i hăituim? Pe toți, fără deosebire? De ce? Cine ne dă dreptul? Cum să hăituiești oameni doar pentru că pe pașaportul lor scrie ceva anume? Se sparg vitrinele magazinelor rusești prin lume. Demența nu are frontiere. Haita mîrîie, mirosul de sînge excită și orbește.

Un nene îmi dădea lecții de patriotism și îmi zicea că s-ar duce la război dacă România ar fi atacată. L-am întrebat direct, fățiș: „Ți-ai lăsa familia în Franța, acolo unde v-ați stabilit de ani de zile, și te-ai duce să lupți cu arma în mînă?” Patriotul de ocazie a devenit brusc evaziv. Nu mi-a mai răspuns. M-a și blocat. Sper să nu mai vină și a treia oară să-mi solicite amiciția virtuală.

Deja sînt obosit. Ipocriții ăștia îmi provoacă o stare de lehamite profundă. La fel și păcălicii duplicitari care continuă să pupe în fund un impostor narcisist care trăiește din furt intelectual și din texte adaptate de pe net. Fac curățenie, mă simt bine. Momentele de criză și de prăpastie morală ne arată cine e-n jurul nostru, ce fel de reacții există în fața obscenității răului și cu cine poți pleca la drum vreodată.

E o perioadă în care agitația nu este deloc recomandabilă. Să stăm, să observăm cu atenție, să digerăm bine gesturile oamenilor din jur. Nu e suficient să fii paranoic, parafrazînd un înțelept, e bine să îți cunoști și adversarii. Iar pe proști să-i lași să se îndepărteze singuri.

Tastele patrioților cu trompetă

Un rezumat pentru cei care își permit să mă tragă de urechi și să-mi predea lecții de morală și de patriotism:

Trebuie să lupt? Complet greșit. Nu mă obligă nimeni să lupt. În niciun caz pentru războaiele altora, să plătesc cu viața mea pentru ambițiile unor demenți.

Nu mă poate obliga nimeni să mă întorc de la trei mii de kilometri pentru a lua o armă în mînă. Pentru simplul fapt că locul meu, așa am ales demult, este aici (în Spania). Aici e viața mea, e familia mea, aici e tot rostul meu. Voi fi nevoit, poate, să iau o armă în mînă dacă îmi vor fi direct amenințate toate aceste lucruri AICI.

Fiecare om de pe pămîntul ăsta nenorocit se vede nevoit și obligat să lupte atunci cînd îi sînt amenințate direct viața, familia și locul în care trăiește. Scutiți-mă de lecții, de frecții patriotarde și de naționalism de prost gust. Imaginați-vă doar că trăiți de ani de zile în alt colț al lumii, că v-ați făcut un rost acolo și vă cheamă statul român sub arme. Sînt absolut convins că nu va pleca nimeni acasă să-și dezgolească pieptul aiurea-n tramvai.

Terminați cu prostiile! Gîndiți rațional înainte de a vă permite, unii dintre voi, să mă faceți penibil sau să mă trageți de urechi într-un fel sau altul. Viața mea e aici, m-ar durea dacă mîine ar veni un imbecil cu pretenții expansioniste și mi-ar ataca locul în care trăiesc. Asta nu înseamnă nici pe departe că nu-mi pasă de România. Îmi pasă, nu am uitat de unde am plecat. Din acest motiv încă mă doare și reacționez de fiecare dată în scris cînd se întîmplă ceva în țară. Am încă familie și prieteni acolo. Doar acest lucru mă mai leagă de locul din care am plecat acum 22 de ani.

Înainte de a deschide gura încercați să înțelegeți bine conceptele: „patrie”, „țară”, „neam”, „rădăcini”. Încercați să vă puneți în locul celui care scrie textul pe care îl citiți. Înlocuiți emoția cu rațiunea înainte de a apăsa pe tastă și a da lecții în care nici voi nu credeți. Încercați să citiți și printre rînduri, exersați o privire de ansamblu asupra textului. Nu luați din el doar ce vă convine pentru a reacționa sulfurant.

Și, în special, evitați insulta gratuită. Am o vîrstă și rezervele mele de răbdare sînt la un nivel extrem de scăzut. Nu am simțit niciodată nevoia justificărilor și explicațiilor suplimentare. O fac foarte rar. Și doar pentru că-mi respect prietenii care mă citesc. Dar îmi sar capacele la fel de repede atunci cînd din negura ploii apare cîte un stăpîn de taste și mă învață ce e țara, ce e neamul…

„Noi nu am atacat Ucraina!”

Îl privesc pe Lavrov. Fără sunet. Nu-l pot auzi, mă ia de la stomac. Un derbedeu bătrîn fără scrupule. Minte, dezinformează, gesturile sale denotă agresivitate și mult tupeu. Uitați-vă cu atenție la ce face armata rusă acum în Ucraina. Și gîndiți-vă ce s-ar întîmpla dacă zona din care și România face parte nu ar fi în NATO, UE etc. Cine și cum i-ar opri pe nenorociții ăștia? Cît ar întîrzia Putin și Lavrov să-și extindă granițele pînă dincolo de Nădlac? Hai să ne punem niște întrebări, să ne oprim puțin și să reflectăm.

Doar privindu-i fața acestui derbedeu bătrîn.

Să întindem o mînă. Fără condiții

Peste 1,7 milioane de refugiați ucraineni în doar 12 zile de la declanșarea războiului. Autocare, mașini, zeci de kilometri parcurși pe jos cu rucsacul în spate, femei și copii, fotografii cu civili morți, fotografii cu gropi comune în care sînt coborîte sicrie simple din lemn, militarii ruși trag fără dicriminare în populație nerespectînd tratatele internaționale, armata lui Putin a intrat în estul și în sudul Ucrainei, Odesa se pregătește pentru un atac iminent, cozi interminabile în fața unor magazine care mai reușesc să aducă alimente, rafturi goale, sacoșe, priviri disperate. Bursele s-au dat peste cap, prețurile cresc în toată Europa, reapare fantoma stivelor de provizii care se fac „în caz că”…

Analiștii militari pe care îi urmăresc în presa occidentală (nu gușații semidocți care și-au luat doctorate false prin România) sînt de acord că Putin nu se va opri pînă cînd nu va distruge Ucraina. Individul este imprevizibil și a devenit incontrolabil. Poate doar intervenția Chinei va mai așeza oarecum apele la locul lor. Întîlnirea de joi din Turcia este așteptată cu interes pentru că se va desfășura la nivel de miniștri de Externe, Lavrov și Kuleba. Dar nu există optimism vizibil.

Propaganda rusească e din ce în ce mai perfidă și, din păcate, are ecou în rîndurile românilor. E trist. E un fapt pe care nu-l poți evita. Privesc, recepționez informație, filtrez.

Ajung la sfîrșitul fiecărei zile la aceeași concluzie pe care o am încă de la început și nu mi-o poate eroda nimeni. Cum se sufocă un agresor, în cazul de față Putin? Rusia trebuie izolată total. Niciun bănuț nu poate fi lăsat să intre și să iasă de acolo. Marfurile trebuie să fie blocate. Paralizat exportul și importul. Cetățenilor ruși trebuie să li se interzică temporar accesul în lumea civilizată. Închise ambasadele și consulatele. Personalul diplomatic să fie urcat în avioane și trimis la Moscova. Rusia să trăiască doar prin forțe proprii. Pînă va face implozie. Este singura șansă ca poporul rus, atît cît mai există el ca entitate rațională, să se ridice în picioare și să înceapă curățenia din interior.

Iar noi, cu calm, fără resentimente, să-i ajutăm pe cei care fug din calea nebuniei lui Putin. Să le dăm un adăpost, hrană și medicamente. Să donăm, să întindem o mînă. Fără condiții.