Nu există Înviere fără cărările șerpuite ale hipermarketurilor, răstignire fără tăvi de mici și e imposibil să vedem crucea purtată în spate fără rânjetul iepurașului de ciocolată și fără mirosul pătrunzător al pastramei de miel. Cât de dodoloață este ipocrizia, cât de mare este foamea, cât epatăm în fața celorlalți, cât de mult trebuie umplut portbagajul cu damigene și ciozvârte și câtă credință imaculată le-a mai rămas celor care nu prididesc să-și umple mesele cu ”bucate alese de sărbători”? Încă un Paște, aceleași tradiții denaturate de la an la an, aceeași gamă de dureri de burtă și indigestii dezgustătoare, apeluri la 112 și vome în șuvoi după zile de băut fără noimă. S-a schimbat ceva, a devenit oare românul mai bun și mai iertător, mai umil și mai iubitor de semeni? Personal, îmi vine greu să cred: cu excepțiile care confirmă regula și cu intenția de a nu generaliza pentru a nu ofensa spiritele delicate, voi crede în continuare că suntem doar un neam ce trăiește în grabă, înfulecă pe rupte până când îi pleznește ficatul și gătește ca un apucat oale de mâncare și zeci de cozonaci ce stau înlemniți zile întregi prin cămări și pungi de plastic. Câți mai trec pe sub masă în biserică în Vinerea Mare, cine mai știe de Marțea Strâmbă sau cine mai are habar de mânjii tunși din Bucovina? Nimeni. Maratonul printre casele de marcat, vânătoarea de oferte la vin roșu și pastramă ”ca la mama acasă” ne-au transformat în biete mogâldețe consumatoare de hrană ambalată frumos în hârtie colorată. Lumânările au miros de vanilie și ghimbir, pasca se face cu stafide indiene, iar dacă lumina sfântă nu vine în zbor-charter de la Ierusalim s-a dus pe copcă toată tărășenia cu Iisus, Golgota și Învierea. Un amalgam de spirit, divinitate, rugăciune, fariseism cumplit, mironosițe perfecte, comerț nerușinat, ciorbiță de văcuță și palincă cu mărgele, pilde și tămâie, desfrâu culinar și precupețe pioase, gata să bocească și să bată cruci pe piept la comandă. A mai trecut un Paște în care Mântuitorul unora s-a ridicat la cer, al altora s-a pierdut doar printre cârnați și coji de ouă roșii.

 

Pentru revista ”Academia Cațavencu” 9 mai 2016

   ”Am deschis o anchetă internă și vom verifica în amănunt cazul Hexi Pharma” este șablonul loazelor care vor și acum să așeze cu discreție totală borangicul peste țambal. Am mari îndoieli că se va întâmpla ceva, deși tăvălugul pornit de echipa lui Tolontan ar trebui să radă sute de capete din sistemul sanitar. A trecut Paștele, am luat lumină, ne-am călcat pe bombeuri picurându-ne ceară pe pantofi, ne-am ciocnit ouăle și ne-am îmbuibat în fața grătarelor incandescente, vor mai trece câteva zile în care atenția ne va fi dirijată către alte subiecte gen ”chiloți, silicoane, legi inepte, dive la cimitir sau mama Zina” și cazul dezinfectanților diluați va fi trecut pe linie moartă. O cascadă de nereguli ce, posibil, a băgat în mormânt zeci sau sute de oameni de-a lungul anilor, se va opri prin sertarele cine știe cărui procuror care nu acționează decât la comandă politică și nu mușcă decât atunci când trebuie.

   Inutil să reiau datele cazului, orice om cu scaun la cap știe din presă că de ani de zile în spitalele țării se spală cu zoaie plătite cu bani grei, iar sălile de operații au aceeași soartă din cauza inconștienței și nesimțirii unor oameni care își umflă buzunarele pe același sistem arhicunoscut – buzele înșurubate pentru a suge de la țeava bugetului de stat. Mafia din Sănătate, pentru că vorbim aici despre încrengături criminale, este atât de puternică, relațiile contractuale sunt atât de solide și de nezdruncinat, încât pare imposibil ca cineva să poată interveni pentru extirpare. Suntem cu toții fecioare în gând cu comportament de curve penale în fapte. Cine nu știe că spitalele și secțiile sunt ”moșiile” unor medici pe care cu greu îi clintești din scaun și de care nimeni nu poate trece? Cine nu știe că directorii vin pe șpagă și/sau linie politică? Cine nu a auzit de firmele-gigant de medicamente care îi protejează pe cei care au grijă ca produsele lor să fie distribuite așa cum trebuie? Comisioane, vacanțe în insule, congrese internaționale, afaceri de familie? Chiar suntem cu toții nebuni? Așa pare, pentru că dacă am fi sănătoși la cap ne-am revolta spontan și s-ar rostogoli, metaforic desigur, căpățâni prin birouri ca biluțele de rulment.

   Hexi Pharma produce de ani de zile substanțe pe care le diluează, punând astfel în pericol sănătatea a sute de mii de pacienți prin efectul redus al dezinfectanților asupra bacteriilor. Tot HP controlează și laboratorul care analizează calitatea substanțelor respective. Nimeni nu știe, nimeni nu găsește buba. Ministrul Achimaș Cadariu se face că plouă și îndrugă tot felul de mizerii prin declarațiile făcute. Patronul firmei este medic. Din cele apărute până acum în presă am doar imaginea unui ticălos inconștient care știe la perfecție să profite de un sistem slab, imbecilizat, gata să ofere avantaje oricui știe să aplice ”tabla împărțirii” în toate direcțiile.

   Statul, ca de obicei, se face că nu știe ce se întâmplă. A luat în brațe lema ”vom face anchetă” și se retrage într-un autism sinistru. Dacă depunem un efort pentru a-i observa cu atenție pe cei, teoretic, responsabili, vom vedea pentru a mia oară tabloul unor autorități aflate sub efectul drogurilor, căzute în fund, incapabile să stea în picioare. O liotă de criminali – nu pot fi numiți altfel cei care patronează moartea unor pacienți – care semnează după ureche, își împart comisioanele cu sfințenie, numesc miniștri, secretari de stat și directori prin toate instituțiile țării, ca mai apoi să-și pună în liniște capul pe pernă și să-și ronțăie nestingheriți milioanele dosite.

   Dezvăluirile din cazul Hexi Pharma sunt suficiente, într-o țară normală, pentru a înfunda pușcăriile cu nenumărați indivizi care au simulat până acum corectitudinea, oferind moarte în schimbul avantajelor materiale. Va lua cineva taurul de coarne de această dată? Chinezii au încă pedeapsa cu moartea. Nu instig, nu sugerez, rog țațele să nu sară în tavan cu fustele în cap. Mă gândesc doar la faptul că milogii din noi vor continua să îndese plicul în halat și vor face răni în frunte de la deschisul ușilor cu capul. Pentru că, reamintesc, suntem fecioare în gând și curve în faptă.

Pentru revista ”Academia Cațavencu” 9 mai 2016

   Campania electorală românească are ritm pios, sfâșietor de cucernic și lacrimogen. Balcanici să fim, să ne-ajungă! Ne întrecem în pupături de mâini preoțești, luăm lumină cu chintalul și dereticăm mândri prin bucătării arătând nației cum știm să batem cozonacul și să pictăm cartoanele de ouă ca Van Gogh. Candidații la locale s-au întrecut de Paște într-o Daciadă patetică, devoalând fiecare gusturile culinare, simțul artistic și smerenia în fața celor sfinte. Firea&Pandele, Pocora, Clotilde, Petrescu, candidații din provincie și echipele de campanie ale partidelor, s-au angajat cu toții într-o mascaradă dezolantă garnisită din belșug cu candele și rugăciuni. Este de la sine înțeles: într-o țară în care nimeni și nimic nu mișcă decât cu acordul sfânt al clerului, e sinucidere curată dacă nu te afișezi, electoral și ipocrit, cu zâmbetul pe buze pe scările bisericii în noaptea Învierii, murmurând în cor versetele din Biblie. L-am privit și pe Jiji din Pipera cum dădea lumină norodului, cu cartea de rugăciuni la piept. Nu știu dacă a aruncat cu bani în jur, dar nu m-ar fi mirat. Aș fi vrut să-l văd și pe nerușinatul de Popescu-Piedone, dar probabil că a știut să fenteze camerele de televiziune sau vigilența mi-a fost făcută K.O. de cei care strigau ”Demisia” la Patriarhie. O lume veselă, pusă mereu în așteptare, suntem un neam șturlubatic, pregătit în orice clipă să-i fie luate mințile la mișto de golănașii care vor voturi en-gros. Ca la Dragonul Roșu.

   De ce ai merge tocmai de Paște în Afganistan? Explicația este mai mult decât simplă: pentru a te trage în poza de grup alături de militarii care se află acolo, pentru a ciocni ouă roșii într-o scenetă ieftină de vodevil și pentru a demonstra că președintele a început să capete culoare în obraji și să devină activ, ieșind din muțenia care l-a făcut să piardă foarte mult din procente până acum. De când nu-i mai suspină Mihalache în ureche, Iohannis s-a transformat într-un mic diavol pus pe rele: i-a chemat la convorbiri pe directorul SIE și pe șefa DNA, scrâșnește sugestiv din măsele către premierul Cioloș și, cea mai bună știre de până acum, a reușit să lase deoparte pentru un timp interminabilele partide de tenis din cauza – datorită, pentru cei mai scrupuloși – operației de la umăr. Pentru cei mai înfocați suporteri ai președintelui a fost o activitate interesantă, o dovadă de dinamism din partea sa tocmai când românii se odihneau în fața mielului din tavă și un gest frumos, patriotic și demn. Pentru cei care ne străduim să menținem azimutul la cotele decente și nu cădem pe spate la auzul poveștilor de seară, deplasarea prin praful afgan nu a fost decât un eveniment chinuit care încearcă să spele imaginea rigidă a unei instituții. Șușanele prezidențiale, la fel ca zvonurile lui Vanghelie Gură-de-Haur conform cărora neamțul s-ar fi aliat deja cu Dragnea și Cioloș pentru o mai bună conviețuire în perioada imediat următoare. Over and out!

   Poate că nu am fost destul de atent săptămânile trecute, dar observ o reacție impresionantă de solidaritate cu Vlad Alexandrescu, ministrul demis al Culturii. Se întâmplă foarte rar acest lucru, societatea și mass-media fiind de obicei foarte grăbite în a sări și a împroșca găinaț în ventilatoare. Percepția publică vizavi de persoana fostului ministru este pozitivă, lucru care ajută, chiar fără să vrem, la înțelegerea fenomenului: un intelectual recunoscut și apreciat de breaslă a fost executat pentru că și-a luat nasul la purtare și a dorit să facă, precum voinicul din basm, din rahat bici. Dar într-un timp scurt. Nu a vrut să lungească boala, ci își promisese în barbă că va introduce bisturiul acolo unde doare cel mai tare. Dacian Cioloș și-a luat-o peste fălci și a fost nevoit să cunoască reculul găștilor din cultură, aruncând din guvern un ministru care a reușit să irite fosilele unui sistem în doar câteva luni. Nu știu cât de inspirate au fost intențiile lui Alexandrescu, însă un lucru este sigur: au atins la lingurică plăvanii rămași încă de pe vremea lui nea Nicu prin funcțiile-cheie. Concluzii după această tevatură? Nu e bine să te atingi de bugete și să clatini datinile din locul lor, reformismul e ”câh” și nu ne trebuie, aplicarea unui management eficient este corozivă. Nu avem nevoie de un Cod al Patrimoniului, la Opera Română ar trebui adus Burebista, iar plagiatorii sunt pe zi ce trece mai necesari. Semne bune anul are și cred că în curând la Cultură va fi înscăunat un Popescu-Dumnezeu contemporan. Că doar asta vrem cu toții și nu ne tremură deloc vocea în a o cere: să nu se schimbe nimic sau, dacă se face, să fie doar prin punctele esențiale. Iaca, m-am pierdut, nene Iancu! M-am emoționat.

   Le-am dat maneliștilor jilț de aur și i-am pus, erecți și guralivi, pe un piedestal nemeritat, am devenit o țară violată de boxe cu volumul la maxim, iar petrecerile au loc doar dacă sfertodocții portativului se întrebuințează cu talent și lanțuri de aur pe piept. Guițatul, jelitul și lăcrimatul pe rimă proastă, cascadele de ”ieuro” lipiți pe frunte și limuzinele ce par buldozere, sunt arsenalul artistic al noilor ”muzicieni” ce aleargă cu sute de km/oră prin București – cazul odraslei Clejanilor este proaspăt. Acum câteva zile, într-un club din Petroșani, în noaptea de Înviere, fiul manelistului Nicolae Guță a agresat sexual o tânără, a lovit-o cu sticla în cap și i-a numărat costele cu pumnii doar pentru că nu a fost de acord cu avansurile sale. Iar Valea Jiului, o zonă ce pare scăpată de sub control, o bucată din hartă ce s-a transformat în șerpărie populată de gangsteri. Din nou, o brută cu tupeu și bani. Un țânc de manelist cu aplomb și pile. Încă o dată nesimțirea și convingerea că banii rezolvă orice în țara asta ce începe să semene a junglă, determină un comportament aberant din partea unei progenituri țâfnoase ce are totul la picioare. E bine așa, nu cred că merităm mai mult. Din contră, sunt din ce în ce mai convins că și noi, cei care nu am omorât nici măcar o muscă până acum, avem nevoie de șocuri de acest gen: un picior în fund la semafor, un scuipat în ochi atunci când stăm la rând la covrigi sau măcar o înjurătură la fiecare zece minute. Așa, pe nepusă masă. Să fie pentru toată lumea. Fără număr. De la clanul Guță, cu dedicație pentru boborul somnolent.

Pentru revista ”Academia Cațavencu” 9 mai 2016

   Profit de acest spațiu pentru a-i face un monument pițiponcului agramat. Vreau să-i aduc un omagiu saltimbancului politic, analfabetului cu ștaif și flăcăului tomnatic cu gel pe cap care se poticnește în numărul de i-uri pe care trebuie să-l folosească în frază. Tot el, golănașul parlamentar ajuns miraculos pe liste, își prinde degetele între subiect și predicat scuipând virgule la nimereală, ca sâmburii de zarzăre prin bucătărie. Boss-ul PSD Diaspora, deputatul Cătălin Rădulescu, și-a șters zilele trecute de pe pagina de Facebook un text jenant ca formă și fond. O aberație despre o posibilă lege în detrimentul echipajelor de poliție dotate cu radar. Analfabetul care agață femei pe net era supărat deoarece fusese oprit în jud. Tulcea după ce radarul îl înregistrase cu 80 km/oră în localitate. Aceste amănunte reprezintă doar faptul divers al știrii. Textul era infect, o ofensă adusă chiar și celui mai blajin cititor. Fondul are conotații mult mai grave: tupeul, comportamentul recalcitrant, aerele de sultan și mitocănia fățișă afișate de politicianul Rădulescu sunt picăturile care varsă paharul. Împotriva acestor talibani care dinamitează abecedarele există o singură soluție: o foaie de hârtie și o dictare de o mie de semne. E suficient pentru a ști dacă Trahanache e pregătit măcar pentru a citi ceea ce votează. Despre înțelegere putem deschide o altă discuție ce poate deveni interminabilă. Lupta semidocților cu limba română îi împiedică să fie la înălțimea așteptărilor. Nu-i poți cere unui nătăfleț care scrie ”copii noștrii” să interpreteze o lege și să-i înțeleagă spiritul și efectele asupra cetățenilor. E imposibil ca indivizi de teapa lui Marean a lu’ Almanahe, Jiji de la Pipera sau Pinalti de la Piatra să aibă răbdare și să parcurgă mai mult de zece fraze de la un cap la altul. Cum de se inundă Parlamentul cu astfel de personaje insalubre? Votanții orbi, haotici, dezlânații care pun ștampila în schimbul unui copan congelat au, incontestabil, partea lor de vină. Sistemul care ne vrea proști menține în picioare legi care nu-i va îndepărta niciodată din politică pe violatorii manualului de Gramatică. Plagiatorii care ne înconjoară și ne sunt miniștri, cei care îi protejează și nu le clintesc părul din cap, o întreagă rețea de inepți cu pretenții și ifose – acesta este peisajul în care ne-am obișnuit cu toții să trăim: o lume idilică în care parlamentarii văd filme porno și își construiesc Academii pentru ei și progeniturile ce-i moștenesc în funcții și afaceri.

Editorial pentru revista ”Academia Cațavencu” 9 mai 2016

”Demisia mi-am cerut-o chiar eu mie însumi la aflarea sentinţei”

   Dacă această declarație nu ar fi fost prezentă pe toate televiziunile și nu i-ar fi ieșit pe gură lui Liviu Dragnea, aș spune că este produsul unui ”glumeț” care a pierdut orice contact cu realitatea. Iarăși mă văd obligat să-mi râd în barbă și să-mi aduc aminte de alt nărod pesedist, Victoraș Ponta, care una spunea ca ministru și alta povestea ca parlamentar. O lume ciudată, avem parte numai de personaje sinistre de-a dreapta și de-a stânga parlamentului, asistăm stupefiați la dedublările de personalitate ale unor găgăuți cu ifose ce au ca singur merit în politica românească faptul că au prostit un segment important al populației, promițând – vorba pozarului de la Costinești – ”marea cu sarea și delfinul cu rechinul”.

”Am un sentiment de profundă nedreptate. (…) dar ”justiția divină nu greșește niciodată”

   Omul e atins de-a binelea de fiorul divin, la fel ca morții care fremătau de nerăbdare să iasă din coșciuge pentru a vota la referendum. Serios vorbind, e bine la cap, are toate sinapsele în perfectă stare? E convins că împerecherea cromozomilor în meioză are loc în condiții optime în ceea ce-l privește? Cum adică ”justiția divină nu greșește niciodată”? La ce să mă aștept acum? Livia Stanciu va fi urcată pe cruce și i se vor înfige niște cuie în mânuța cu care a ținut ciocănelul dreptății? Toți cei care nu l-au ajutat în încercarea de fentare a sistemului democratic și în intenția sa de a fura voturi, vor fi pedepsiți? Cine o va face? Iisus însuși îi va biciui cu sete, Dumnezeu le va sparge capetele cu pietre fierbinți sau vor găsi doar ouă clocite în castronul de pe masa de Paște?

”Consider că am fost acuzat într-un dosar politic.”

   Nu, măi, dragă Liviu. Este cea mai impertinentă scuză pe care o poate scoate la interval orice condamnat penal din clasa politică. Atunci când simte că-i ajunge apa la nară și pantalonii încep să-i miroase a rahat, aduce din neantul gândirii prostia cu ”dosarul politic” Este o fâsâială pe care nici măcar tu nu o crezi, dar o folosești ca tirbușon pentru fraierii care mai înghit metodele ieftine de spălare a imaginii pe ultima sută de metri. ”Vaaai, sunt lovit în aripă. Sunt un înger imaculat și ticăloșii ăștia vor să mă violeze pe la spate. Vaaai, săriți!” Nu e un dosar politic, Dragneo, e un semnal din partea unui complet de judecată care vrea să arate, ție și oricărui guzgan aflat pe ”roșu”, că lucrurile astea nu prea mai merg. S-a cam terminat muzica, ați plătit până la stația asta și e vremea să vă dați jos din căruță.

   Tupeul președintelui PSD este inimaginabil. Într-o altă țară, cu o democrație decentă, Liviu Dragnea ar fi fost eliminat din politică încă din ziua în care primele probe și-au făcut intrarea în rechizitoriu, nu ar fi trebuit să treacă ani de zile pentru ca ieșirea sa din funcții să se efectueze. Dar aici, la noi acasă, într-o atmosferă atipică, relaxată, de parcă ne-am afla cu toții într-un lounge-cafe, nu numai că nu există intenția de a se da la o parte. Deloc, dimpotrivă. Pesedistul-șef rămâne înfipt pe capra trăsurii, afirmând că fără el s-ar produce haosul în partid și ar veni un tsunami peste biata țară neputincioasă.

   ”Decât” Liviu are veleități de far luminos, și-a descoperit harul divin de guru al politicii și e ferm convins că nația asta va fi înghițită de potop dacă el, stindardul social-democrației, va dispărea și se va duce acasă. Bunul-simț lipsește cu desăvârșire. Despre minima decență pe care ar trebui s-o aibă și să o practice un lider politic, nici nu mai are rost să amintim în acest caz. Cred că e vorba doar despre sfidarea mitocănească a unei decizii judecătorești și o insultă la adresa votanților PSD care ar merita un alt gen de tratament din partea conducerii centrale. Dar se pare că aluatul din care sunt făcuți îi apropie și îi condamnă la veșnică înțelegere și pomenire, dacă tot ne permite contextul să valsăm cu cuvintele. Se merită unii pe ceilalți, unii mint cu nerușinare și seninătate, ceilalți acceptă smeriți vrăjeala solemnă cu care sunt îmbrobodiți în preajma urnelor.

   Liviu Dragnea pur și simplu rămâne pe picioare după un upercut din partea justiției, instituție care, dacă mi se permite, este mult prea lipsită de ”cojones” – vorba mucalitului Sancho Panza – pentru a se lua în serios și pentru a emite sentințe în concordanță cu gravitatea faptelor comise. Vor continua sacoșele cu șpaga electorală? Personal, am toate motivele să cred că moda aceasta imundă nu va dispărea prea curând. Se va încerca din nou alterarea numărului de voturi? Sunt sigur. PSD-ul, în frunte cu acest Lorin Fortună al stângii românești, va face și în următoarele luni aceeași politică ieftină, pe alocuri dubioasă, cu care ne-a obișnuit? Nu am nici un argument care m-ar determina să cred altceva.

   Furați, băieți! Șpăguiți tot ce se poate și umpleți frigiderele boborului cu pui congelați și pixuri de propagandă electorală. Dacă lumea pune botul și justiția e moale, de ce să n-o faceți? Că proști nu sunteți, doar nepermis de ticăloși.

 Pentru ”Academia Cațavencu” 25 aprilie 2016

   Nu știu cât mai putem vorbi de artă, de polcă sau de ”pas de deux” la Opera Română din București, cât e balet și cât e horă a bețivilor, habar nu am cât timp se poate discuta despre cultură și în ce măsură putem aduce în discuție mocirla intereselor sau rânjetul ostentativ al veșnicelor mâncătorii din breaslă. Conflictele ultimelor două săptămâni arată că ne este greu să ne ridicăm din oceanul de țățisme în care ne scăldăm cu toții. Rar mi-a fost dat să văd atâta ură și exaltare în mesajele de susținere ale celor două tabere Cojocaru/Kobborg vs. Soare/Conta. De la ”afară cu străinii din țară” și ”Opera trebuie să fie a românilor”, insulte și persiflări infantile ale numelor unor balerini, s-a ajuns imediat la scandări și lozinci naționaliste furibunde, la invocarea sfinților și a diferitelor divinități din ceruri pentru ca, vezi Doamne, ”lăcașul sfânt al baletului românesc” să nu fie maculat de străini și cyborgi danezi.

   Repet, nu intru în detaliile de culise și în luptele pentru bugete, fotolii și funcții. Nu le cunosc și nu mă interesează sforile pe care unii nemernici le trag și le vor trage întotdeauna. La noi așa a fost, așa va fi. Vine șeful cu șleahta nouă, pleacă șleahta veche. Se deschide o ferestră nouă, îi prinde gripa pe cei care nu au căciula trasă peste urechi. Observ doar încleștarea tembelă cu care unii înțeleg că pot să apere arta prin manifestări ce nu au nici un fel de legătură cu menținerea baletului în cotidian și șabloanele lingvistice folosite pentru a nu ieși din grotă.

   Lipsa de viziune pe termen lung, chiar și când vorbim despre artă clasică, duce la fălci încleștate și la ieșirea în stradă a urii mascate de fals patriotism și de ortografie îndoielnică. Mi-a atras atenția pagina de facebook a profesorului de balet Christian Eliade Mindris (https://www.facebook.com/christianmindris?fref=ts), un înflăcărat susținător al baletului românesc, dar un jucător mult mai slab pe terenul limbii române. Am cules, la repezeală, câteva mostre de naționalism mistic și îndărătnicie în exprimare, întrebându-mă totodată dacă este la fel de profesionist și în meseria pe care o practică:

   ”DOAMNE! Fac infract! Acum 30 de minute, direct din cabinetul unui tradator de tara, ministru’ culturii, Aexandrescu Vlad, i-a demis pe d-nii Conta si Soare, venind triumfator spre Opeta cu G.Calin, Johan Kobborg si Cojocaru Alina! Dragi colegi iubitii mei confrati, in Romania tara noastra a tuturor, suntem calcati in picioare! Balerine, balerini, maestrii, toti sngajatii Operei, va implor sa fim uniti” 19 aprilie

   ”ELEVI, ai Liceului de Coregrafie „Floria Capsali”! Acum circa o ora, in cabinetul ministrului tradator de tara, alexandrescu vlad, a fost parafata distrugerea totala a baletului romanesc, a istoriei si traditiilor acestuia! Visurile voastre, de a ajunge balerine, balerini pe cea mai inalta si iubita scena a artei romanesti, au devenit desarte! Clica calin g. – kobborg j. – cojocaru a. au „castigat” 19 aprilie

   ”VENITI DIN TOATA TARA, Ardeal, Banat, Moldova, Muntenia, Dobrogea! Fratilor sa facem zid cu trupurile noastre in jurul sanctuarului artei romanesti! Invit parintii cu elevii Liceului de Coregrafie „Floria Capsali”! Un exemplu civic-profesional, sa aratam lumii ca ne pasa! Asa sa ne ajute Dumnezeu! Maine miercuri 20 aprilie 2016, ora 14:30 zi de istorie a Operei Nationale Romane!” 19 aprilie

   ”Chemare la GREVA GENERALA! Pentru arta, cultura si spiritualitate romaneasca, pentru viitorul copiilor si tinerilor acestei tari, ce si-au ales vocatia artistica, ca viitoare profesie, chem sa solidaritate civic-profesionala, in aceste momente atat de zbuciumate, ale razboiului fortelor intunericului, indreptate impotriva Sanctuarului Sacru, al artei romanesti OPERA NATIONALA!” 21 aprilie

   ”BALETUL ROMANESC ADEVARAT, OPERA NATIONALA A TUTUROR ROMANILOR! EI SUNT EROI NOSTRII, IN LUPTA CU fortele ocultului, ale minciunii, ale vrajbei si intunericului! Astazi 23 04 2016 Sfantul GHEORGHE invinge!” 23 aprilie ”Sustinem cuplul SOARE – CONTA, directori ai Operei Nationale Romane! Jos clica condusa de Gicu Coborgu, din Bolintin deal!” 23 aprilie

   ”Pai nu prea am dormit deloc…… si m-am apucat de lucru, ca baletul nu sta! Din sala de studii, in fata plansetei grafice si a computerelor! Un element mereu confundat, sau dandui-se o denumire gresita!” 23 aprilie

   ”Cu ce drept se amesteca ambasadorul regatului unit al Marii Britanii, in treburile interne ale unei institutii bugetare a statului roman? Mai nene, nu am fost si nici nu suntem colonia voastra, vedeti-va de indienii si pakistanezii vostrii, plus arabii si negrii ce v-au impanzit insula! Coborgu e cetatean danez si vrea sa-si ia si buletin de Bolintin, in vale! Va pup din IR 1892, Craiova-Pitesti-Bucuresti! Eu m-am urcat de la Pitesti cu belet’ intreg! Merg sa lucrez cu extraordinarele mele eleve, viitoare balerine pe scena Operei Nationale Romane! Asa sa le ajute Dumnezeu! Tiberiu Soare director si Baletului romanesc, stralucirea deodinioara!” 24 aprilie

   Este, desigur, un fapt divers. Profesorul Eliade Mindris nu poate fi decât un zeu al baletului și un desăvârșit admirator al grației și dansului, dar naivitatea cu care își face simțită apartenența la o tabără m-ar amuza dacă nu ar avea pe alocuri și conotații tragice, precum și sincope gramaticale de peșteră. Pe lângă lacrimile care-i curg, probabil, atunci când o vede dansând pe Margot Fonteyn, ar fi binevenită oricând o reîntâlnire cu un manual de gimnaziu.

   Știu, sunt un individ plin de hachițe și de răutate. Nu pot fi altfel. Și mi-e foarte greu să iau în serios pe cineva care vomită nonșalant o virgulă între subiect și predicat sau masacrează limba română producându-mi ”infract” în fiecare frază.

   Din acest motiv nu pot decât să privesc atmosfera de la Opera Română ca o nouă șușanea petrecută pe plaiurile românești între geto-dacii cu sânge pur și cotropitorii eterni care ne ”vrea” răul cu orice preț.

Pentru ”Academia Cațavencu” 25 aprilie 2016