Categorie: Academia Cațavencu

”Protecția drepturilor omului este o erezie” – Patriarhul Kiril al Bisericii Ortodoxe Ruse

   În momentul în care glumele proaste, bancurile expirate cu olteni, poantele scoțiene stupide și farsele cu camera ascunsă se epuizează, intervine diavolul în ecuație și începe să dea cu copita în cele sfinte, neținând seama de răstignirea ce va să vină de Paște. Probabil că într-un exces de glorie divină și de prea înțeleaptă îndrumare a turmei de credincioși, Patriarhul Kiril, capul Bisericii Ortodoxe Ruse, s-a hotărât să glăsuiască și bănuiesc că i-a luat-o gura pe dinainte. Așa o fi? Nu vom ști niciodată. Încurcate sunt potecile către rai, iar noi suntem mult prea bicisnici pentru o evaluare obiectivă a itinerarului. Prea mult vin sfințit, s-au înmulțit gradele din vodcă, frigul moscovit produce mai multe pagube ca de obicei?

   Altfel nu îmi pot imagina de ce ar fi spus că ”activitatea de protecție a drepturilor omului este o erezie” și că ”îl alungă pe Dumnezeu din viața oamenilor”. ”În timpurile moderne, omul și drepturile sale au devenit criteriul universal al adevărului și aşa a început exilul revoluționar al lui Dumnezeu din viața umană, din viața societății. Ideea de viață fără Dumnezeu este dezvoltată pe întreaga planetă. Se fac eforturi legislative pentru a aproba dreptul fiecarei persoane de a alege, inclusiv al celor mai păcatoase persoane”. ”Astăzi este vorba despre o noua erezie globală, o nouă idolatrie, care îl smulge pe Dumnezeu din viața omului. Tocmai pentru a depăși această erezie a timpului nostru, consecințele căreia pot fi evenimente apocaliptice… Biserica trebuie să-și direcționeze forța apărării sale, a cuvintelor sale, a gândurilor sale.” a mai spus Patriarhul Kiril.

P1010854

   Cu alte cuvinte, de ce ne-am mai bate gura cu drepturile omului câștigate cu atâtea eforturi de-a lungul ultimilor ani ani? Ce mai contează Carta Universală, egalitatea în drepturi, dreptul la proprietate, la un trai decent, la viață. libertate și securitate, la inviolabilitatea corespondenței, la a fi un subiect de drept în justiție sau dreptul la libera exprimare? Ce mai contează toate ”prostiile” astea când, nu-i așa?, știm cu toții că Dumnezeu le face și le drege pe toate și că peste vorba trimișilor săi pe pământ nu se poate trece? De ce mai luptăm să fim liberi, să avem dreptul să scriem, să gândim cu propriile creiere și să exprimăm ceea ce mințile noastre doresc în aceste momente? Nu merge domnule, e o erezie, o tâmpenie crasă, o născocire drăcească. Singura voce valabilă este cea a unui moș cu barbă ce stă cu fundul pe nori și  ne trimite tunete și fulgere atunci când omenirea o ia razna. Acesta e adevărul absolut și cine este împotrivă e un eretic demn de dispreț. Ceea ce contează e că femeia trebuie ruptă cu bătaia când nu-și ascultă bărbatul, că trebuie să fie virgină în noaptea nunții chiar dacă se mărită la treizeci de ani și că a crede și a nu cerceta trebuie să rămână în continuare activitatea de bază a omului. Dacă se poate, din genunchi și cu capul plecat, să nu care cumva să observe și alte realități în jurul său. 

   Contează doar cuvântul popii, restul sunt prostii. Contează doar amestecul violent al Bisericii în educație, politică și în afaceri, mișmașurile luminatelor fețe bisericești aflate în cârdășie cu interlopii din politică, discursurile meșteșugite ale preoților în campania electorală, dirijând mulțimea mieroasă către un candidat sau altul și, bineînțeles, fondurile de sute de milioane alocate clerului atunci când cuvântul divin o cere. Importante sunt propaganda religioasă și obținerea unei mase de manevră constante ca număr și reacție, limuzinele de lux și chiolhanurile fără număr, cutiile milei cât mai încăpătoare și dărnicia oamenilor ce-și rup periodic din pensii pentru a unge mașinăria Evului Mediu care este în acest moment insitituția Bisericii. 

   Și Aristotel dădea la un moment dat prin gropi afirmând că sângele femeii este mai închis la culoare și că acestea au dinți mai puțini decât bărbații. Dar știința a contrazis în timp aceste imbecilități și sunt convins că însuși filosoful și-ar fi acceptat spășit eroarea în fața evidențelor. Numai Kiril din Moscova continuă sa vadă eretici acolo unde nu există și propagă minuni la tot pasul. Fie vorba între noi, minunându-ne împreună și pogorând asupra noastră harul divin al acestor zile, aș deveni mai smerit dacă Biserica mi-ar explica singurul miracol pe care îl face zilnic, fără greșeală: neplata taxelor.

Pentru revista ”Academia Cațavencu” 4 aprilie 2016

Vreau mitraliere și sânge pe pereți

   Suntem pur și simplu tâmpiți (nu vă scandalizați, termenul e folosit de critici literari cu ștaif) dacă mai credem că lumea, așa cum o știm, mai are șanse de supraviețuire. Eu văd o altă organizare pe hartă și sunt convins că ne va fi mult mai bine: comunități ermetice cu un număr limitat de persoane. Lagăre, dacă mi se permite termenul, în care să trăim în funcție de rasă, ideologie, religie, nivel de cultură, orientare sexuală, etc. Văd mapamondul plin de țarcuri cu blonzi, comuniști, țigani, poeți, homosexuali, curve de centură, piei-roșii, evrei, talibani, creștini, liberali, vegetarieni, unioniști, hipsteri, feministe, maneliști, autiști, sataniști, geto-daci, jurnaliști, politicieni, fumători, preoți, analfabeți, pletoși, extremiști, atei, consumatori de iarbă, ecologiști și triburi de tot felul. Fiecare grup în orășelul lui, înconjurat de ziduri înalte și groase, cu șanțuri de apă și tunuri din loc în loc. Nu vor mai exista conflicte și ne vom săruta pe gură, fericiți, în pace, la colț de stradă. Imaginați-vă perfecțiunea acestei lumi: fără diferențe de opinie, fără certuri și priviri suspecte, o lume ideală în care academicianul va face sex cu academiciana, iar cocalarul va mânca semințe doar cu cocalara de vis-a-vis. Politicienii vor dezbate între ei, vegetarienii se vor îndopa cu tofu fără să deranjeze pe nimeni, în timp homosexualii se vor dezmăța în liniște, neperturbând decența unei lumi sensibile. Pare totul steril, nu-i așa? Cam fad, lipsit de culoare. Cum adică, fără interacțiune? Ba da, putem socializa doar noaptea după ora 22.00. Legal, asumat. Sărim peste zidurile cetăților și ne distrăm: mergem în raiduri și omorâm negri, punem mitralierele pe homosexuali și le împrăștiem creierii pe pereți, îi căutăm pe credincioși și le violăm nevestele și fiicele. Doar pe cele minore, să ne înțelegem, după care aruncăm preoții de la ultimul etaj. Măcelul e distracție și are întotdeauna morală: ducă-se naibii rasele astea inutile, trebuie să exterminăm tot ce nu are snagă, să dispară diferențele și să moară în chinuri cei care nu sunt ca noi. Eu aș ucide cretinii și nu aș avea remușcari absurde. Aș face-o cu sânge rece, trăgând cu pistolul până când se înroșește țeava. M-aș urca cu buldozerul peste sutele de mii de proști care nu văd că dumnezeii joacă șah și fac pariuri obscene pe spinarea lor. Le-aș pune ștreangul de gât celor care nu observă schizofrenicul din mine, idiotul care scrie din plăcere și care le-ar introduce bucuros un pamflet în fund.

P1010852

Editorial pentru revista ”Academia Cațavencu” 4 aprilie 2016

Prepaid Cioloș și balamaua reunsă democratic a UNPR

   Partidul-balama UNPR are un viitor strălucit după plecarea lui Oprea și reținerea lui Onțanu. Cei despre care s-a spus mereu că sunt fantomele securității, colonei, generali, turnători, au rămas pe mâini bune. Și-au ales un nou far călăuzitor (339 de voturi din 370) în persoana deputatului Valeriu Steriu. Inginer, fiu de ștab comunist în comerțul exterior, secretar de stat pe vremea lui Năstase, colonel în rezervă, consilier al lui Băsescu, fost senator PSD, este acum președintele UNPR. Dacă ținem cont că și soția o duce bine, lucrând până mai ”ieri” în Min. Agriculturii și astăzi fiind consilier economic în Consulatul din Los Angeles, fratele Alexandru Steriu fiind și el consul al României în Zaragoza, familia șefului progresist este celula de bază pe care politica românească se poate sprijini la nevoie fără probleme. ”Trebuie să nu lipsim de la guvernare” a spus Valeriu Steriu după ce a fost ales președinte. Ne-am prins și noi în sfârșit: dinții pe robinet, băieți, buzele ce sug de la buget trebuie să fie acolo, să nu care cumva să lipsească. Acest partid nu trebuie să renunțe la statutul de țâțână, la postura de slugă gata să facă alianțe și la 4 dimineața dacă e nevoie. Ne-a fost bine și cu dreapta și cu stânga, de ce am renunța chiar acum? Uneperiștii nu se lasă, sunt consecvenți. Un mușuroi de trântori călare pe fagure.

   Băiat bun Cioloș-san. Din garsoniera zen cu feng-shui-ul aferent, salutând yoghin soarele ce răsare dinspre Moscova, ne anunță cu zâmbetul pe buze și cu spatele acoperit de la Bruxelles că toate merg ca pe roate. Nimic nu scârțâie, nimic nu pendulează aiurea. Toate șuruburile sunt la locul lor, strânse bine, aparatul de stat funcționează ca briceagul elvețian, așa că nu ne facem probleme. Să dormim liniștiți, pe cantul drept dacă se poate. Astfel, energiile eliberează miocardul și karma e mai limpede: ”Participăm activ la lupta aceasta împotriva terorismului, deci potenţial riscul există, însă aşa cum stau lucrurile acum, ele sunt ţinute sub control, în sensul că autorităţile îşi fac treaba.” Spune bre, Julien, așa. Serviciile sunt dârze, vigilente, noi nu avem de ce să dăm mărunțel din gură. S-a decis că și cartelele pre-pay au participat în atentatele din Maelbeek, deci mergem pe șablonul stabilit. Avem motiv să mai îngrădim puțin libertățile? Cum să nu? La fel ca în Spania, după exploziile din gara Atocha. Ce frumos se mulează premierul cu declarațiile, câtă armonie în ieșirile sale publice… Sunt impresionat până la lacrimi, zău. Dacian stă comod deocamdată pe o canapea de lux. E bine. Dacă nu deranjează pe nimeni, să rămână acolo. Are un viitor frumos, e tânăr. E de-al nostru.

P1010853

   Mai sunt foarte puține lucruri de spus după ce atentatele de la Bruxelles au zguduit conștiințe și au lăsat în urmă zeci de morți și sute de răniți. Oamenilor nu le-au rămas decât aprinsul lumânărilor și credința că standardele europene și libertățile obținute până astăzi nu se vor devaloriza prea curând. ”O zi tristă în momentul în care Europa şi capitala ei suferă aceeaşi durere pe care această regiune (n.r. Orientul Mijlociu) a cunoscut-o şi o cunoaşte în fiecare zi” declara printre lacrimi Federica Mogherini, înalt reprezentant UE pentru Politica de Securitate. Un sughiț inutil, o scenetă proastă după unii și o emoție bine regizată după părerea altora. Europenii au devenit sceptici și critică dur politicile antiterorism, nu mai au încredere în poliție și în serviciile de inteligență care ar trebui, conform bugetelor scandalos de mari la care au acces, să asigure fără ezitare securitatea unei Europe pusă în genunchi de demența unor indivizi ce sunt gata să se arunce în aer fără să clipească. Indolența și amatorismul din parlamentul european, declarațiile contradictorii pe subiecte de o importanță capitală pentru noi toți și tratarea islamismului radical ca pe un vis urât ce trece după cafeaua de la micul dejun, sunt elemente ce îngrijorează acum Europa ce încă se mai consideră calmă și civilizată. Pentru cât timp?

   ”The Muppet Show” există. Va fi nemuritor prin prezența tuturor tâmpiților care vor mai crede vreodată că un sondaj de opinie se realizează pe bune la noi în țară. Ori Vasile Dâncu a luat-o pur și simplu pe câmpii cu tot cu IRES, ori, fatalitate, segmentul ales pentru ultima investigare a conținut doar nebuni sadea, analfabeți și cazuri clasate de psihiatrie. Pentru că este imposibil ca Victor Ponta, chiar dacă dorința sociologului pesedist a fost să-i spele imaginea, să iasă pe primul loc într-un clasament al intelectualilor români din toate timpurile. Să fii situat pe aceeași listă cu Cioran, Eliade, Noica, Titulescu, Iorga, Bălăceanu-Stolnici și să ieși campion, denotă o doză imensă de iresponsabilitate din partea celor implicați în actul sociologic. O glumă stupidă ce reușește să transforme sondajul într-un instrument tragi-comic de măsurare a prostiei în public. Câtă silă poate să producă unui om sănătos la cap vederea unei astfel de dovezi de slugărnicie? Ce cantitate de gelatină trebuie să ai în coloana vertebrală pentru a linge astfel pantofii unui individ al cărui doctorat e prins în bolduri din cauza acuzațiilor de plagiat? Un sfat pentru Jiji Becali: maestre, vrei să fii cel mai sfânt și neprihănit dintre muritori? Angajează-l pe Dâncu. Nu ratează. Vei fi canonizat în cincinalul care vine. Parol.

   Aveți nevoie de dovezi pentru a fi convinși că băieții își spală mâinile unii altora în cazul Colectiv? Mai vreți să știți cine va mai plăti în afară de patronii clubului? Nimeni. Nu vă faceți iluzii. După ce corpul de control al premierului Cioloș a subliniat în raportul efectuat că existau ”neconcordanțe în legislație”, baza materială era „deficitară” și lipseau ”exercițiile în caz de urgențe majore”, nu a fost întrebat nimeni de sănătate. Arafat, Bănicioiu, Ponta și Oprea stau în continuare calmi și zâmbăreți la locurile lor, freza lor rezistă și nu-i va deranja nimeni. Nici măcar la telefon pentru că vorbele rămân pe bandă și cine știe ce procuror diliu mai intră pe fir și le va face probleme pe viitor politicienilor în cauză. Necazuri, băieți? Deloc. Speranțe? Hai să fim serioși, îngropați naivitatea pentru totdeauna și lăsați frăsuiala asta cu dreptatea pentru proști. Justiția e ocupată cu altceva, se mușcă unii pe alții de gât prin CSM și își plătesc polițe, își împart posturi și transformă dosarele în micro-mape și argumente-soft. Sentințele la fel, devin glumițe în funcție de cât de mare e grangurul împlicat în proces. Victimele Colectiv se unesc acum într-o asociație. Statul va face și el o comisie. Eu am batistă. O punem?

Pentru revista ”Academia Cațavencu” 4 aprilie 2016

Pariul pe cai morți

   ”Sunt perfect. Sunt cel mai bun. Îmi fac treaba ca nimeni altul și toți ceilalți din jurul meu sunt niște lepre demne de dispreț” – ar fi lozincile pe care românul, acest animal de rasă al civismului contemporan, le slobozește pe guriță și când doarme. Plin de pilde abstracte, de sfaturi solemne pe care le oferă vecinilor de scară, omul-etalon se umflă în pene ca zeppelinul și spurcă doct împrejurimile. Românul bățos nu mai are nevoie de nimic. Le știe pe toate, e burdușit de lumină și carte și nădușește de preaplinul înțelepciunii adunate de-a lungul timpului. Răcnește academic și nu contabilizează tâmpeniile emise, pur și simplu le aruncă celorlalți având certitudinea că deține adevărul absolut. De aceea, în fața urnei, e convins că armăsarul său va bate toate recordurile în cursa următorilor ani. Dar începe să se întrevadă Valea Plângerii, acea miorlăială colectivă după vot când mintosul prepotent realizează că a ales un cal mort cu dinții putrezi. Începe jelania în masă în momentul în care candidatul se dovedește a fi un doar golan spilcuit cu gel în păr și brățară de aur la încheietură, nepot de securist îmbătrânit în rele sau ginere de politruc hârșâit prin zeci de partide de la nea’ Nicu încoace. Pentru că ne plac parastasele și ne îmbuibăm cu grâu fiert și drajeuri colorate, pentru că suntem un neam ce trăiește prin manea și miștocăreală, ne ciondănim ca fazanii și lăcrimăm jenant când se consumă fapta. De ce să nu recunoaștem? Românul e orb pentru că-i place. Se simte bine când se vaită și când primește plasturele pe rană. Dar e destul de tâmpit pentru a-și tăia periodic venele singur și a-și umple cada cu sânge. Suferim de un vampirism călduț, ne băgăm cu toții în cada cu apă fierbinte, cu o bere pe margine, și urlăm din toți bojocii că ne frige între picioare. La fel stau lucrurile și în cabina de vot, se ștampilează emoțional sau cu ”p-a mă-tii” în gură și se așteaptă după aceea o avalanșă de lapte și miere din ceruri. Pentru că golanii pe care i-am ales, deodată nu ne mai reprezintă. Am descoperit, surprinși, că ne trag în piept și că asanarea morală nu funcționează nici de data asta pe bază de lacrimi și muci pe manșetă.

P1010854

Pentru revista ”Academia Cațavencu” 4 aprilie 2016

Mascarada procurorului Bogdan Licu: dă-mi doftoratu’, ia doftoratu’!

   Este mult mai ușor să scrii despre culoarea chiloților unui procuror sau despre faptul că bea ca un porc în compania nu știu cărui mafiot, într-un bar ascuns de lume. Se vinde repede, hăhăiala se extinde rapid și lumea se excită preț de câteva minute: ”Ce mișto, mă, l-au prins pe fraierul ăla cu pantalonii în vine, ditamai șmecherul cu fundul în sus.” Povestea are totuși alte nuanțe când discutăm despre lașitatea prezentată ca onoare de o parte a presei și vedem cum nerușinarea e transformată în virtute cu o iuțeală de invidiat.

   Faptele sunt clare. Procurorul Bogdan Licu a făcut o cerere pentru a i se retrage titlul de doctor obținut sub ”bagheta” lui Gabriel Oprea. Moda doctoratelor a cuprins peste 30.000 de absolvenți de facultate după 1989. Cum au fost obținute, ce suspiciuni există, ce bani se vehiculează? Puțin ne interesează în acest moment. Mă întreb doar de ce procurorul Licu a făcut pasul înapoi doar după ce presa a bubuit timp de luni de zile și nu mai devreme? A fost lovit deodată de remușcări, a renăscut conștiința pură în magistratul care va fi retras în câteva zile de pe funcția de procuror general interimar? Aspiră la un fotoliu mai cald și își imaginează că gestul acesta va fi ca un norișor de talc pe fundulețul bebelușului?

   Este doar un jet de praf în ochii proștilor. Mirabela Amarandei – purtător de cuvânt al Min. Educației – declara marți, 29 martie, că nu există cadru legal pentru a i se retrage titlul d-lui Licu. Cu alte cuvinte, legea acceptă să obții un titlu în urma unui plagiat ordinar, dar nu ți-l retrage pentru că nu știe cum să facă acest lucru. Kafka spală vase și scoate bule de săpun pe nas, e o țară frumoasă locuită de șmecheri. De ce nu iese dl. procuror cu teza în dinți și, cu un gest onorabil, să-i dea foc în public? ”Luați, domnilor, am fost un nesimțit și sper să-mi fie iertată greșeala. Promit că n-am să mai fac.” Sau, d-le Licu, ați mai avea o posibilitate: refaceți teza după noile reglementări. Vă țin brăcinarii? Sau doar sub oblăduirea generalului în izmene Oprea se putea intra în posesia laurilor?

   Aștept următorul pas, mai vreau să văd și dacă Bogdan Licu va înapoia banii obținuți (15% în plus la salariu) în ultimii ani, având doctorat. Pentru că, nu-i așa?, moda trece, moda vine. Ministrul Curaj are și el urechile astupate și nu mișcă în front, nu face nimic pentru a pune în mișcare un sistem eficient prin care impostorii să fie obligați să dea un pas înapoi. Pentru că la fel ca în Academia Națională de Informații, unde există îndoieli serioase că doctoratele sunt curate, și în multe alte universități pare că au loc aceleași fenomene.

   Oricât mi-aș dori să-l bănuiesc pe procurorul Licu de onestitate, nu pot uita că suntem totuși un popor care delirează și reacționează doar în sufragerie, uitând a doua zi orice mizerie ce va intra sub preș cu prima ocazie. ”Gata, nu mai am nevoie de doctorat. L-au prins pe șefu’ Oprea cu mâinile în rahat și cred că în curând vor ajunge și la mine, procurorii sunt pe fir și mai bine simulez cinstea. Măcar o zi, să pună fraierii ăștia botul la vrăjeală.” pare să suspine dl. Licu.

   Cererea de retragere nu este decât un alt gest pueril, de fațadă, prin care se încearcă o cosmetizare a sistemului anchilozat din justiție. Când senzația generală, cu excepțiile de rigoare desigur, este că nimic nu se mișcă fără șpagă și intervenții, nu se recuperează prejudiciile, magistrații nu răspund pentru erorile făcute, abuzurile se produc la tot pasul, mascaradele de genul celor organizate de Bogdan Licu nu fac decât să ne convingă că mizeria e cronică. Doar câte un somnambul mai are, câteodată, aspirații supreme de cinste și ordine. Dar când pune capul pe pernă, sforăie din nou până în zori.

Pentru ”Academia Cațavencu” 30 martie 2016

Ministrul Curaj pare bătut în cap

   Ministrul Adrian Curaj este căzut din lună, e dintr-o altă specie care nu înțelege societatea ce-l înconjoară și nu e capabil, cel puțin până la această oră, să realizeze că principala lui preocupare trebuie să fie calitatea educației din România.

   Aflat la Craiova a declarat următoarele în legătură cu situația de la grădinița ”Flipper Garden”:

   ”Colegii mei mi-au spus că nu era acreditată. Nu că nu era acreditată, dar nu exista. Poate oricine să-şi pună o etichetă pe uşă pe care scrie «şcoală». Sunt o grămadă de instituţii, existând inclusiv calea instanţei de judecată, unde cineva poate să reclame în momentul în care consideră că s-a folosit o denumire pentru o instituţie în mod abuziv. Noi, din ce mi-au spus colegii mei de la ARACIP, nu am avizat, nu am acreditat acea instituţie, deci ea nu există pentru noi

   Și a continuat pe același ton surprinzător și lipsit de coerență:

   ”Mesajul pe care îl transmit părinţilor este să verifice înainte de a decide unde să ducă un copil. Să se informeze, să se documenteze pentru a se asigura că acele instituţii sunt acreditate, avizate. Nu poate altcineva să decizii în locul părintelui, dar o decizie informată are cu adevărat forţă.”

   După mintea d-lui Curaj, ministru care nu a deranjat nici astăzi plagiatorii de doctorate, părinții sunt cei care trebuie să se intereseze dacă școlile sunt acreditate. Părinții sunt cei care trebuie să piardă timp pe internet, pe la ușile ministerului și inspectoratelor, ca să ceară lămuriri și dovezi în legătură cu instituțiile și educatorii care se vor ocupa de copiii lor. Un ministru care tratează cu atât de multă indiferență zona de care trebuie să se ocupe ar fi trebuit să dispară din funcție. Fără alte comentarii. Activitatea sa până în acest moment nu a convins. Din contră, sunt nenumărate suspiciuni care ne fac să credem că este doar un alt specialist în așezarea batistei pe țambal. Premierul Cioloș nu vede, simpozioanele se țin lanț, iar bătăile din școli și grădinițe iau avânt. Noroc cu camerele video de care unii se mai plâng și astăzi că, vezi Doamne, invadează intimitatea dascălului…

”Academia Cațavencu” 29 martie 2016