Fracturi logice

Puigdemont și echipa sa nu sunt persecutați politic. Ar fi cazul să încetăm cu dezinformarea și ignoranța. Nu sunt persecutați pentru ideologia îmbrățișată sau pentru declarațiile politice, ci pentru fapte prevăzute de Codul Penal spaniol în vigoare. Sunt sătul de discursul gen „alba-neagra” în care fraierii cad ca muștele. Închipuiți-vă pentru un moment că guvernatorul din Utah ar proclama unilateral independența în seara asta. Pariem că în mai puțin de șase ore ar interveni armata și Trump ar umple pușcăriile cu politicienii care au sprijinit practic demersul? Dacă nu vă puteți imagina, puneți măcar mâna pe o carte. Ar fi de preferat Constituția țării despre care vorbiți. Rog a se citi cu mare atenție fiecare cuvânt înainte de a lansa un comentariu, previzibil, naiv.

Reclame

Răspândacii

Extrem de mulți „urechiști” online. Nepermis de mulți. Se aruncă în dreapta și-n stânga cu postări despre o Catalunie care va ieși din UE și din zona Euro. Se scrie fără pic de logică despre un război civil iminent și posibila apariție a unei grupări teroriste, gen ETA din Țara Bascilor. O imensă majoritate a celor care comentează realitatea catalană o fac într-o manieră improvizată, fără să stăpânească minime cunoștințe din teren. Din acest motiv aș vrea să calmez un pic spiritele:

Am scris destul de mult despre șansele inexistente ale Cataluniei de a deveni un stat independent, explicând din diferite unghiuri motivele politice, economice și sociale. Nu mă mai repet, există scroll. În acest moment, fără recunoaștere internațională și cu intervenția guvernului de la Madrid în baza Art.155, se încearcă stabilizarea legislativă a regiunii și revenirea la ordinea constituțională.

Va exista, desigur, pentru toată lumea, o perioadă cu multe semne de întrebare, vor avea loc schimbări importante în administrația regiunii catalane, dar nu se mai pune problema desprinderii acesteia de Spania și de Uniunea Europeană. Automat, discuțiile în acest sens devin inutile și absurde. Interesul comun va direcționa totul către o recuperare cât mai rapidă a normalității în interiorul instituțiilor publice și spre alegerile regionale pentru parlament, stabilite deja pentru 21 decembrie.

Alte speculații în momentul de față sunt cel puțin hilare. Mulțumesc pentru doza de încredere acordată până acum.

Să înțelegem Art.155 din Constituția Spaniei

”Cred că în contextul actual (mă refer la recenta declarație unilaterală de independență din Catalunya), se impun niste precizări. Văd că mulți români, inclusiv unii de pe aici, folosesc termeni pe care nu-i stăpânesc și operează cu niste noțiuni politico-administrative al căror sens le e străin. Și poate cel mai „senzațional” (românii iubesc senzaționalul și șocantul) e faimosul articol 155 din Constituția Spaniei, care va fi aplicat probabil chiar din aceasta seară. Ce spune acest articol? Spune asa:

„1. Dacă o comunitate autonomă nu îndeplinește condițiile pe care Constituția sau alte legi le impun, sau daca va actiona de o formă care sa atenteze grav la interesul general al Spaniei, Guvernul, după ce îi cere președintelui comunității autonome soluționarea și în caz că nu i se răspunde favorabil, cu aprobarea absolută a Senatului, va putea să adopte mijloacele necesare pentru a obliga prin forța la respectarea obligatiilor și protejarea interesului general.

2. Pentru executarea mijloacelor prevăzute la punctul anterior, Guvernul va putea da instrucțiuni tuturor autorităților Comunităților Autonome.”

Nu este singular în Europa, el își are originea în Legea fundamentală din Bonn, art. 37, devenită actualmente Constituția Germaniei. Ba, mai mult, cele două sunt aproape identice.

Bun. Ce înseamnă aplicarea acestui articol? In niciun caz vreun război civil, lovitură de stat, luptă de stradă, atentat la democrație și alte chestii interpretate de către unii pe aici.

Înseamnă în primul rând suspendarea activității Parlamentului catalan, a președintelui Puigdemont și consilierilor, trecerea tuturor instituțiilor in subordinea Guvernului central până la organizarea de noi alegeri și restabilirea ordinii prevăzute de către Constituție. Și, până una alta, Constituția rămâne legea fundamentală a unui stat. Cu neajunsurile și lacunele ei. Ea se poate schimba sau modifica prin referendum, la care participă TOȚI cetățenii cu drept de vot ai statului respectiv.

Da, pot apărea probleme în desfășurarea procedurilor de aplicare ale art. 155, dar acestea nu sunt previzibile. De aceea cel mai important în aceste momente este păstrarea calmului și a rațiunii.”

Text de Florina Vaipan, Benidorm.

Ziua decisivă – proclamarea unilaterală a independenței

15.27
Coaliția separatistă a proclamat Independența Cataluniei.
DA 70. NU 10. ABȚINERI 2.
În acest moment Art.155 poate fi aplicat. Se așteaptă doar votul din Senatul de la Madrid și publicarea în BOE (Monitorul Oficial).

15.08
Începe apelul nominal în ordine alfabetică. Se votează cu urnă.

15.01
S-a aprobat votul secret.

14.53
Partidele unioniste au părăsit plenul Parlamentului catalan. Urmează votul coaliției separatiste pentru Declarația Unilaterală de Independență. Se cere vot secret.

13.25
Începe ședința Parlamentului catalan. Puigdemont este însoțit de soția sa, Marcela Topor.

13.00
Teatru independentist. Parlamentul catalan trebuia să-și înceapă ședința la 12.00.

12.02
Departamentul Juridic al Parlamentului catalan avertizează că textul DUI contravine Constituției spaniole.

11.58
Madrid – În Senat se discută toate detaliile în legătură cu aplicarea Art.155. Votul senatorilor, previzibil pozitiv, va avea loc cel mai probabil după-amiază. Guvernul condus de Mariano Rajoy va putea aplica prevederile acestuia imediat după publicarea în Boletin Oficial del Estado (Monitorul Oficial).

Barcelona – În Parlamentul catalan se va proclama DUI – Declarația Unilaterală de Independență. Coaliția separatistă dorește vot secret pentru a-și proteja parlamentarii de efectele juridice ale Art.155. PP catalan, PSC și Ciudadanos au anunțat că nu vor fi prezenți în sală, nelegitimând astfel un act ilegal.

Art.155

Starea de incertitudine din Catalunia se prelungește și în acest weekend. Economia regiunii se resimte, au apărut cifre care ilustrează scăderi semnificative în turism, investițiile străine sunt deocamdată în standby și există foarte multe firme care semnalează o scădere drastică a vânzărilor și comenzilor pe termen scurt și mediu. De la 1 octombrie și până în acest moment, peste 900 de firme recunoscute pe piața iberică și europeană au părăsit Catalunia, transferându-și sediile sociale și fiscale în alte zone ale Spaniei: Grupo Zurich, Catalana Occidente, Axa Seguros, Colonial, Abertis, Dogi, Proclinic, Oryzon etc.

Guvernul condus de Mariano Rajoy se va reuni sâmbătă pentru a definitiva pașii care vor fi făcuți pentru restabilirea ordinii în Catalunia, în baza articolului 155 din Constituția Spaniolă. Demersul PP este sprijinit de PSOE și Ciudadanos. Măsurile care vor fi adoptate sâmbătă vor fi prezentate Senatului, unde PP are majoritate confortabilă. Se intenționează aplicarea art. 155 începând de săptămâna viitoare, după ce se va obține votul pozitiv al Senatului și se vehiculează două variante de lucru:

1. Varianta „soft”, prin care Catalunia va fi condusă de un reprezentant al guvernului central, organigramele ministerelor nefiind deocamdată modificate. Se urmăresc schimbări doar la nivelul conducerii Poliției Autonomice (Mossos d’Esquadra), Dep. Economiei și Finanțelor, televiziunii regionale TV3 și în domeniul Educației.

2. Varianta „hard” – pentru fiecare minister și instituție în parte se vor deplasa de la Madrid specialiști din interiorul guvernului actual și vor prelua activitatea decidenților catalani. Suspendarea pe o perioadă nedeterminată a autonomiei Cataluniei este prevăzută în acest caz.

Ambele variante cuprind planuri pentru organizarea de noi alegeri parlamentare în Catalunia și restabilirea prin orice mijloace a ordinii constituționale dinainte de „referendumul” de la 1 octombrie, precum și măsuri de urmărire penală a persoanelor și organizațiilor care au contribuit la destabilizarea situației din Catalunia.

Aplicarea art. 155 survine în urma refuzului guvernului catalan, condus de Carles Puigdemont, de a reveni în legalitate și în urma intențiilor acestuia de a continua procesul de independență a regiunii prin proclamarea unilaterală a acesteia.

Criza constituțională spaniolă

Așa cum am promis, deși nu este un subiect care să suscite un interes masiv în primă instanță pentru românii din țară, revin cu o serie substanțială de întrebări și opinii prezente în opinia publică din Peninsula Iberică. Sunt expresii ale realității imediate pe care mă străduiesc să o reflectez aici, pentru a ajuta la construirea unei imagini cât mai exacte a ceea ce se întâmplă în aceste zile:

Duminică, 8 octombrie, au ieșit pe străzile Barcelonei sute de mii de oameni care nu sunt de acord cu independența Cataluniei. 350 de mii (sursă Guardia Urbana). Peste 1 milion (sursă Sociedad Civil Catalana, organizatorul evenimentului). Se solicită alegeri imediate pentru parlamentul catalan. S-a defilat sub trei steaguri: spaniol, catalan și european. Într-un interviu din seara de duminică, Carles Puigdemont a reiterat intenția de a proclama marți, la ora 18, independența unilaterală a Cataluniei, urmând să intre în vigoare Legea Tranziției pe o durată cuprinsă între 6 luni și un an, timp în care se vor aduce modificările legislative necesare pentru formarea unui stat independent. Tot duminică Mariano Rajoy a anunțat că DUI nu va avea loc și că se vor lua toate măsurile necesare împiedicării acesteia.

În cazul proclamării DUI se ia în considerare aplicarea art. 116, art. 155 din Constituția Spaniei și/sau Legea Siguranței Naționale. Se poate acționa în vederea preluării administrative, economice, politice a Cataluniei și suspendarea autonomiei regiunii, până la declararea stării de urgență și eliminarea temporară a unor drepturi civile pe teritoriul Cataluniei.

Sunt din ce în ce mai des voci în spațiul public care amintesc de pericolul populist-naționalist, de frontiere, vize, ieșirea iminentă a unei Catalunii independente din UE și Schengen, imposibilitatea folosirii euro și revenirea la peseta sau introducerea unei noi monede naționale, nerecunoscută de Banca Centrală Europeană, deci foarte greu de operat cu ea pe piața valutară. Un număr important de firme au anunțat intenția de a părăsi Catalunia, pe moment mutându-și doar sediile fiscale pe teritoriu spaniol, dar luând în calcul într-un viitor apropiat și închiderea unor puncte de lucru. Turismul, comenzile către firmele catalane, activitatea băncilor, sunt domenii afectate de situația nesigură care se respiră în aceste zile aici. În localitățile limitrofe Cataluniei, cozile la bănci sunt mari, persoane fizice și firme mici deschizându-și conturi curente pentru a-și asigura continuitatea funcționării în spațiul bancar european.

Câte firme și bănci importante vor mai pleca din Catalunia în săptămânile viitoare? Este doar începutul unei avalanșe care nu va mai putea fi oprită? E doar un val de neîncredere temporar, așa cum afirmă guvernul catalan condus de Carles Puigdemont? Cum se va menține Catalunia în picioare fără partenerii economici internaționali de până acum și fără susținerea pieței de desfacere spaniole, ținând cont de faptul că exportul regiunii catalane este de 50%-50% în aceste direcții? Cine va continua să cumpere din Catalunia? Cine va recunoaște independența viitorului stat? Până acum nimeni nu a explicat aceste lucruri.

Guvernul catalan face apel acum la mediere internațională. UE a anunțat că nu intervine, fiind o problemă internă a Spaniei. Vaticanul a declinat ipoteza. S-au oferit diferite firme de avocatură, sindicate, FC Barcelona chiar și-a arătat sprijinul. SUA susțin Spania. FMI nu privește cu ochi buni încercarea separatistă a partidelor independentiste. Guvernul central poate accepta un dialog doar dacă se retrage imediat intenția de proclamare a independenței și se revine la un cadru legal.

Ciudadanos, partid condus de Albert Rivera, segmente din Partidul Popular în frunte cu Jose Maria Aznar, politicieni socialiști din „vechea gardă” printre care Felipe Gonzalez, Jose Bono, Alfonso Guerra, au reproșat în nenumărate rânduri lipsa de fermitate a guvernului Rajoy în relația cu formațiunile separatiste catalane, afirmând că art. 155 ar fi trebuit aplicat încă de acum câteva luni pentru a preveni situația gravă în care se află Spania în acest moment. Nume importante din lumea artistică și literară, muzicieni, scriitori, filosofi, actori, s-au poziționat împotriva fenomenului separatist: Miguel Rios, Isabel Coixet, Rosa Maria Sarda, Javier Cercas, Javier Marias, Juan Jose Millas, Antonio Banderas, Fernando Colomo, Marisa Paredes, Juan Marse, Javier Mariscal, Rosa Montero, Jose Luis Guerin, Jordi Grau, Joan Manuel Serrat – aproape o mie de nume celebre au considerat referendumul din 1 octombrie o capcană pentru democrație.

Cum se face că doar zonele bogate, puternice economic, vor să se separe de statele-mamă? Au uitat de fondurile europene pompate în acest sens, de infrastructura creată în ultimii zeci de ani? Au uitat că dezvoltarea economică de care se bucură acum este datorată și celor care au venit din afară să muncească în Catalunia, în cazul de față? Sau acționăm pe principiul „Săracilor, muriți! Am carul plin, pa!”? Se uită repede de facilitățile de care avem parte ca membri UE, de libertatea de mișcare, de faptul că putem munci în locuri în care nu visam acum 20-30 de ani, se uită că familii întregi își pot schimba destinele cu puțin curaj, noroc și multă muncă. Foarte mulți privesc secesionismul secolului XXI al zonelor europene bogate ca pe cea mai mare dovadă de egoism și ipocrizie a momentului istoric prin care trecem.

Se prefigurează un haos economic într-o Catalunie independentă. De ce? Pentru că nu există explicații clare. Cine va plăti pensiile? Din ce fonduri dacă nivelul PIB-ului va scădea dramatic? Care vor fi partenerii economici în următorii 10-20 de ani? Nimeni nu suflă un cuvânt despre asta. Pe ce relații diplomatice se bazează viitorul stat catalan? Nimic, iarăși. Muțenie pe toată linia. Separatiștii vorbesc doar de sentimente și de o bunăstare ipotetică, frizând deseori utopia. Din 7.5 milioane de locuitori ai Cataluniei au drept de vot 5,3 milioane. La „referendumul” din 1 octombrie s-au prezentat 2 milioane. 90% (așa spune numărătoarea neoficială a guvernului catalan) au votat pentru independență.

Pe 12 octombrie este „Dia de la Hispanidad”. Își imaginează cineva că guvernul central de la Madrid va mai accepta încă o eroare vis-a-vis de mișcările separatiste catalane? Crede cineva că își permite Rajoy să intre în istorie ca președintele de guvern în mandatul căruia Spania s-a rupt în două? Cineva este prea naiv dacă își imaginează acest lucru.

Catalanii trebuie ascultați, nu pot fi umiliți. Este obligatoriu să se ajungă la o înțelegere. Forma finală care se află pe buzele tuturor este urna de vot, indiferent dacă vorbim de un referendum sau de alegeri autonomice în Catalunia. Revenirea la lege, la Constituție. Altfel nu se poate. Varianta care cuprinde violența nu mai poate fi luată în calcul. Rajoy a pierdut bătălia de imagine. Dar nu mai este dispus la încă o înfrângere.

Cine ar trebui să voteze în chestiunea catalană? Doar catalanii? Sau toți cei afectați de o posibilă secesiune: spaniolii, catalanii, europenii? Întrebări, îndoieli, teme de discuție. Este prima dată când au ieșit în stradă sute de mii de oameni pro-Spania, pro-UE, anti-secesiune. Semnal ferm că spaniolii au înțeles că problema catalană nu mai este un moft. Importante trupe de Policia Nacional și Guardia Civil sunt staționate în Catalunia și în imediata apropiere pe timp nelimitat. Nu a fost adusă armata, nu se plimbă tancuri și blindate pe bulevarde, așa cum mai există voci total dezinformate prin online. Catalanilor li se reproșează că nu au ieșit cu milioanele în stradă când corupția propriilor politicieni a dat pe-afară, când au ieșit la iveală sute de milioane de euro ascunse prin Andorra, Elveția, Luxemburg și alte oaze fiscale din întreaga lume. Poliției autonomice (Mossos d’Esquadra) i se aduce aminte violența extremă de care a dat dovadă în confruntările cu sindicatele din sănătate, ieșite în stradă acum câțiva ani când Generalitat de Catalunia a tăiat fonduri și a închis spitale întregi. Așa este, cu toții uităm. Prea repede.

Clasa politică este ineptă și aici. Nu doar în România. A fost mult prea pasivă în ultimii ani, s-au construit jocuri de interese, complicități, „famiglii” care nu mai pot fi smulse acum cu ușurință din huzurul în care trăiesc. Pupăturile centru-Catalunia au fost vizibile ani de-a rândul. S-au oferit multe privilegii fără a se cere nimic la schimb. Acum, copilul răsfățat și-a luat-o în cap. Asta e părerea anti-catalaniștilor. Independentiștii vor afirma până la moarte că Madridul îi fură și că sunt persecutați. Se aberează enorm vehiculându-se acum noțiunea de „lovitură de stat”. Nici vorbă de așa ceva. Este o gravă criză constituțională, așa cum aminteam chiar în titlu.

Pare că nimeni nu vrea să țină cont de complexitatea situației și de cât de adânc e hăul în care suntem pe cale să ne aruncăm. De la centru nu s-a acționat până acum și din cauza etichetei „franchiste” care i s-a pus deseori echipei lui Rajoy. Scuze? Poate. Separatiștii nu realizează momentul geo-politic prin care se trece și iminența unui bulgăre de zăpadă naționalist care va rupe libertăți și va construi din nou frontiere, ziduri, noi varșovii și vișegraduri etc. Greul îl vor duce cei care vor continua să trăiască în Catalunia. S-au format adevărate crevașe în mentalități, se nasc priviri pline de ură și resentimente. Copiii se scuipă între ei la școală și-și anatemizează părinții. În școli se face politică și se îndoctrinează ideologic. Unii spanioli îi urăsc pe catalani. Unii catalani îi urăsc pe spanioli. E un punct fierbinte. Urmează ziua de marți.

Firmele care pleacă

Guvernul central, condus de Mariano Rajoy, încearcă să-i determine pe independentiști să renunțe la DUI – Declarația Unilaterală de Independență. Tribunalul Constituțional a suspendat plenul parlamentului catalan de luni, 9 octombrie, în care se preconiza că se va proclama independența viitorului stat catalan. Se studiază chiar în aceste momente preluarea prerogativelor Mossos d’Esquadra (poliția autonomică din Catalunia) de către Ministerul de Interne de la Madrid.

Un val important de firme își anunță intenția de a părăsi Catalunia, prin transferul sediilor sociale și fiscale în alte provincii care aparțin statului spaniol, rămânând astfel sub protecția legilor europene în cazul separării. Banco Sabadell și-a transferat deja sediul în Alicante. Caixa Bank va anunța aceeași mișcare în următoarele ore, mutându-se în Palma de Mallorca. Multe alte firme importante – Bayer, Lidl, Nestle, Nissan, SEAT (grup VW), Catalana Occidente, BASF, Gas Natural, Abertis, Siemens, Freixenet – au aceeași intenție în următoarele ore sau zile. Sectorul hotelier anunță pierderi semnificative, doar în Barcelona se vehiculează suma de 35 de milioane de euro pe luna octombrie în cazări. Două vase de croazieră au renunțat să vină în portul Barcelona și au ales Valencia. American Airlines și Air Canada sfătuiesc călătorii să nu aleagă ca destinație Catalunia în următoarea perioadă.

Reprezentanți ai diferitelor patronate avertizeazã posibilitatea unui boicot al produselor și firmelor catalane pe piața spaniolă. O cifră încă neconfirmată de 3000 de milioane de euro, reprezentând fonduri transferate în bănci din exteriorul Cataluniei, este prezentă în presa spaniolă. Teama unui coralito pe model argentinian se face simțită în rândul populației.

Căcănari cu tastatură

Nu poți să-i spui românului că e tâmpit. Nici prost, agramat sau analfabet funcțional. Pur și simplu trebuie să ai rezerve. Măcar instinct de conservare. Nu-i poți atrage atenția că amestecă idei și concepte, făcând din toate o ciorbă care-i strepezește dinții. Nu poți folosi sintagme generalizatoare pentru că intervin ofuscații de serviciu și-ți taie maioneza discursului. Deh, trebuie mângâiată și capra pe creștet, nu-i așa? Ferește-te să-i așezi cratima la loc. Ești un nazist al gramaticii, bă, dă-te-n mă-ta!

Ce contează că ne bubuie capul? Că suntem împotriva bozgorilor care vor Ardealul, kurzilor care vor stat propriu, palestinienilor care vor o țară a lor (arabi împuțiți, dă-i naibii, corect?), că ne pișăm pe Kosovo, pe care nici acum nu l-am recunoscut ca stat? Românul verde sprijină independența Cataluniei. Românul verde cu spume la gură ar închide mâine școlile în limba maghiară, dar plânge cu lacrimi de crocodil că în Ucraina nu se mai predă în românește. Românul din Italia îi urăște pe italienii care-l bagă în aceeași oală cu hoții de buzunare, dar pentru el toți țiganii sunt infractori. Imbecilul analfabet, dacopatul ultranaționalist, în special fundamentalistul creștin îi urăște pe homosexuali, dar continuă să-l aștepte pe Pomohaci cu flori în prag și-i pupă mâna cu smerenie.

Am mii de exemple, aș putea să nu mă repet până diseară. Incongruența celor mulți scârbește, bipolarismul ăsta unsuros a-nceput deja să facă victime și fenomenul este abia la început. Politicieni care încă dorm în copac, miniștri certați cu școala primară, lichelism generalizat. Dacă aveți stomac, urmăriți paginile în care se discută pe marginea subiectelor feministe, despre avort, despre vaccinuri, religie, familie etc. Sunt zeci de mii de păreri care îți pot provoca voma în mod spontan. Luați la întâmplare doi sau trei comentatori și duceți-vă mai apoi pe paginile lor: pace, soare, frumos, idealuri roz, insulițe cu palmieri și pisici care dorm scărpinate pe burtă. Greață, silă, boli mintale. Suferim rău de tot. Dar e bine să taci din gură. Nu-i spune românului că e bun de balamuc. Îți va rupe capul dintr-o mișcare a mâinii. Păstrează decența, nu-l deranja. Fii cooperant, deschis dialogului, periază-l pe ceafă ca să poată sforăi în liniște. Pentru că el are convingeri, iar tu ești un biet haladit care își permite să aibă îndoieli. Sau vina capitală de-a vedea și altfel lucrurile.

Am pornit toate astea de la un articol sportiv în care semnatarul amesteca, scriind despre mișcările de stradă din Barcelona, noțiunile de „poliție locală, poliție catalană, poliție federală, poliție spaniolă, mossos d’esquadra” fără nicio jenă deontologică. Viața e plină de vorbeți, de căcănari cu tastatură pe birou și de descreierați cu fruntea îngustă. Scuzați-mi tonul, n-am chef să fiu poet tot timpul. Iar de ipocrizie se ocupă alții.

1 octombrie

0.30 – ora Spaniei peninsulare.
În fraze scurte, câteva știri de moment:

Parlamentul catalan va face publică în zilele următoare Declarația Unilaterală de Independență (DUI).

Surse din interiorul Partidului Popular afirmă că Mariano Rajoy este dispus să declanșeze alegeri naționale anticipate, dacă nu va primi sprijinul PSOE pentru a interveni în Catalunia conform art. 155 din Constituție.

Câteva considerații personale:

Nu se pot face în acest moment previziuni clare despre situația din perioada imediat următoare. Sunt destule șanse să avem în Catalunia un haos politic, administrativ și social în lunile următoare, cauzat de faptul că UE nu va recunoaște noul stat catalan.

Să redeschid discuția despre dispariția monedei Euro din Catalunia, despre pașapoarte, vize și alte neajunsuri specifice unei administrații nerecunoscute oficial de nimeni, despre inexistența unor relații diplomatice, despre strategii economice pe termen lung? Nu cred că folosește, momentan, nimănui. Oricum trăim din convingeri și ne este mult prea dificil să facem apel și la rațiune.

„Divide et Impera”

Evenimentele din Catalunia declanșează discuții extrem de fierbinți la această oră pe marginea conflictelor de stradă, a eșecului dialogului politic sau prin prisma emoțiilor momentane. Și e normal pe de o parte. Suntem oameni simpli, de multe ori nu vedem decât ceea ce ni se oferă.

Aș dori să ridic puțin ochii din televizor și din online. Să-mi las mintea să raționeze și din altă perspectivă. Mult mai panoramică, desigur.

Cui folosește? Cine va profita de aceste mișcări naționaliste, de patriotismul naiv al unor segmente populare, de posibila apariție a noi granițe, pașapoarte, vize, de restrângeri ale unor drepturi de mișcare nu numai în spațiu geografic, ci și pe piața muncii? Cui folosește nașterea în următorii 5-10 ani a unor noi state în Europa, știindu-se de când lumea că „Divide et Impera” este piatra filosofală a marilor puteri? Cui folosește cu adevărat dinamitarea Uniunii Europene dacă țări-membre se pregătesc să o părăsească?

Îmi pun toate aceste întrebări pentru că istoria pe care am învățat-o până acum mi-a demonstrat că totul se reduce la bani, resurse, zone de influență și putere, dominație și control. Scurtele furtuni ideologice prin care trecem nu sunt decât prilejuri excelente pentru unii de a ne așeza în beregată o gheară de oțel. Sigur că da, învelită în mătase de cea mai bună calitate.