Categorie: Mai zic una, mai spun alta

În Alabama (un fel de Vaslui al Americii, zic unii) nu se mai poate avorta dacă copilul vine pe lume după un viol sau un incest. S-a dat legea. În Texas a fost împușcată o femeie pentru că ar fi fugit din fața polițistului. Nu avea arme asupra sa și striga că este însărcinată cu puține secunde înainte de a fi ucisă. Un copil de 11 ani s-a aruncat de la geam în Spania pentru că a suferit multiple abuzuri la școală din partea colegilor. Ni se întorc valorile din exil. Mazăre vine din Madagascar. Și taximetriștii câștigă războiul la București.

Reclame

Tristețe în două puncte

1. Vorbeam cu un amic, ieșean plecat de mulți ani în Canada, despre atmosfera de la mitingul pesedist de acolo. Și se văita: „Mi-e silă, Paule. Urmăresc de la distanță numeroase voci din oraș – profesori, oameni de cultură, jurnaliști, pagini de ziare, radio-uri, tot felul de somități și personaje cu mii și zeci de mii de fani pe facebook – și e liniște totală. Sunt muți, amice. O muțenie din aia ticăloasă, perversă, complice, o muțenie mizerabilă care te duce cu gândul la încrengăturile existente din târg, la mișmașuri, la ipocrizia aia care colcăie în noi în timp ce de ochii lumii publicăm doar glumițe, floricele și rahaturi pentru un pumn de laicuri. Mi-e silă, Paule. Mai sunt câțiva nebuni care își riscă pieile în public, dar nu e suficient.”

I-am răspuns că și eu am privit mitingul de la Galați. Înainte, în timp ce, și după. Dar sunt în proces de vindecare. Nu mai ripostez, nu mă mai simt capabil să spun nimănui ce să facă sau cum ar trebui să scrie. Avem fiecare conștiințe. Suntem majori, vaccinați, cât de cât responsabili. Mulți tac și contribuie prin tăcere la lumea asta pe care o vor lăsa copiilor lor.

2. E un adevărat război între cei care dezaprobă aruncatul bancnotelor către pesediștii aduși cu autocarele și cei care nu simt deloc compasiune pentru aceștia. Un război care ar trebui să nu existe. Avem nevoie de pansamente, de tratament, avem nevoie de aer curat. Și de prezență de spirit. În special pe 26 mai, la urne.

„A murit pentru că:
– Dumnezeu nu iubește p@p@narii,
– era gay și selecția naturală funcționează,
– era un drogat ordinar,
– și-o trăsese la gă@ază și era obosit.”

Am răsfoit și eu câteva pagini și comentarii după moartea creatorului de modă Răzvan Ciobanu. Multe păreri abominabile născute din prostie și ignoranță, venite probabil și din partea unora care nu cu mult timp în urmă ciocniseră creștinește ouă roșii și luaseră lumină din altar. O lume bolnavă, plină de pacienți fără tratament valabil.

Statistic vorbind, mulți dintre aceștia se află foarte aproape: printre vecini, printre colegii de muncă, prieteni, cunoscuți, persoane publice, sunt în listele de facebook… Va fi greu să ne facem bine.