Coincidențe

Vă mai aduceți aminte că pe Shinzo Abe, premierul Japoniei, nu l-a primit nimeni la Palatul Victoria? Mihai Tudose tocmai demisionase, guvernul era în aer. PSD-ul făcea jocuri mărunte și atunci. Japonezul a mers la Muzeul Satului, s-a urcat în avion și a plecat. Ieri, madam Dăncilă a plantat doi înalți demnitari europeni: Jean Claude Juncker și Heiko Maas, ministrul de Externe german. Fără nicio explicație. Pur și simplu s-a „întâmplat” așa. Oamenii au venit în țară, iar Veorica s-a încurcat în trafic.

Personal, printre glumițele inerente de facebook, încep să cred că nu mai sunt simple coincidențe. Guvernul de la București dă un semnal comunității internaționale: „Aici noi vrem să facem jocurile și nu ne pasă de voi, nu ne interesează de Europa și de integrare, ne doare fix în fund de Schengen și de moneda europeană. Ne vom retrage sau vom aștepta să ne dați afară din UE. Asta vrem, asta vom face. Mai devreme sau mai târziu.”

Altfel, mi-e foarte greu să-mi explic ce se întâmplă.

Reclame

Ură

Propaganda urii e incredibil de tăioasă. Se pregătește votul pentru ca unor oameni să li se interzică o serie de drepturi. O mână de magistrați protestează pentru o Justiție independentă, fără imixtiuni politice. Ceilalți tac, complice. Au și de ce. Nimic nu e gratis pe lumea asta. Nici afacerile grase, nici sinecurile rubedeniilor, nici măcar păstrarea propriilor dosare penale la loc ferit. Un menestrel docil, meșter în a pupa manșete de primari, îi îndeamnă pe cei cărora nu le convine PSD-ul să plece la cules de căpșuni.

E trist, abia e luni.

Resturi de PNL

Cu ani în urmă, când scriam că PNL a luat-o razna, mi-am luat multe șuturi în spate și nu puține înjurături din partea unor minți mult prea înfierbântate la acea oră. Acum, când liberalii votează pentru referendumul perfect inutil al CpF, iar în parlamentul european îl ajută pe Viktor Orban să-și ducă mai departe politica ultranaționalistă, mi se confirmă că pot să dorm liniștit. Nu eram eu cel care înnebunise.

Îmi pare sincer rău doar pentru admiratorii PNL care mi-au mai rămas, probabil, prin listă. Și care ar trebui să-și mai revizuiască nițel din euforie. PSD-ALDE-PNL, nemaivorbind de UDMR și alte minorități, împing ușor și sigur România pe o orbită extrem de periculoasă.

Aici sunt fulgere și tunete. Vom avea ploaie. Și ne vom răcori puțin.

Educația și șlapii

Se strâng păturile de pe plajă. Nisipul se scutură din șlapi, se fac bagajele, oamenii merg pe la casele lor. Mai sunt câțiva întârziați prin Grecia, pe la vreun hotel turcesc sau prin Bali, care pun poze cu asfințituri amețitoare și palmieri obraznici.

Începe școala. Învățământ public vs. privat. Locurile bune din cartier au fost ocupate. Profesoara e o proastă. „Dar nu-s toți la fel.” Directorul e pesedist, o jigodie. Fondul clasei. Părintele-oaie neagră, copilul va fi persecutat. Video-uri pe youtube cu bătaia ruptă din rai. Adolescenți cu țigara-n gură și praful în buzunar. Manualul unic, agramați everywhere. Discursuri interminabile despre analfabetismul funcțional care ne bântuie în sculare și-n culcare. Politicieni care vor un pact de lungă durată pentru Educație. Androneasca, PLM și eternii saltimbanci care s-au rotit prin ministere vor hăhăi înțelept prin studiourile de televiziune.

Aceeași buclă pe care ne-au construit-o și ne-o servesc în fiecare an. La rece. Bucla în care trăim fericiți, inconștienți, cu zâmbetul pe buze. Bucla din care nu vrem să ieșim. Pentru că e cald și bine înăuntru. Ca-ntr-un marsupiu. Blestemat să fie!

August 2018

Am văzut de-a lungul timpului diferite estimări atunci când se vorbește despre banii intrați în economia României, bani trimiși în țară de românii din străinătate:
– 29 miliarde de euro în ultimii 10 ani,
– 55 miliarde de euro din 1990 încoace.

Putem avea diferite surse. Cert este că vorbim de zeci de miliarde. De euro. Bani calculați oficial pe baza documentelor bancare și a diferitelor instrumente de transfer valutar. Sunt statistici imbatabile.

Un detaliu: nu are nimeni o cifră exactă a miliardelor de euro intrate în țară cash, în plic, în buzunar, prin prieteni, șoferi de autocar etc. Nimeni. Estimarea personală se află între 15 – 25% din sumele vehiculate mai sus. Miliarde care au intrat tot în economia României.

Un efort financiar imens. Despre care găștile de denigratori care urlă în aceste zile nici nu vor să amintească.

3 august

 

Am semnat astăzi în Reus (Tarragona, Spania) ințiativa #fărăpenaliînfuncțiipublice. Simplu, rapid, fără complicații. Doar cu buletinul.

Domnul care strângea semnăturile mi-a povestit ceva care m-a lăsat mască. A intrat în magazin (semnăturile se strâng într-un magazin românesc) o familie. Cinci persoane mai exact: părinții, doi copii și bunica venită de la Iași în vacanță. Bărbatul a oferit cele trei buletine pentru transcrierea datelor, s-a început procesul, responsabilul cu fișele a copiat numele, prenumele, adresa, serie și CNP. Toate bune până aici. Au semnat părinții. Când a venit rândul bunicii să semneze, a refuzat. Nu a putut fi convinsă sub nicio formă: „Mie mi-a mărit Dragnea pensia cu 80 de lei. Ce dacă fură și ei? Nu toată lumea fură? Măcar pe ăștia îi știm și ne mai dau și nouă câte ceva. Dacă vin alții noi, vor fura și mai mult.”

Ce voiam să zic? Ceva despre spălarea de creiere și despre ignoranța și egoismul unor generații. Dar renunț. E inutil.

4 august

 

Un intelectual care nu a făcut altceva în viață decât să-și târască rubensiana făptură din sinecură-n sinecură, nu poate fi tratat cu isterie, cu limbaj violent, el nu trebuie insultat, pus la zid, poporul nu trebuie să riposteze, nici să-și arate mânia. Are nevoie de tandrețe și înțelegere, compasiune și mângâiere eternă, doar așa va mai putea produce niște osânză pentru opaițul care va lumina drumul către pocăință al lumpenilor din diasporă.

4 august

 

Acum, că dl. Liiceanu a zis că este relativ ok cu #muiepsd, că nu e chiar atât de ofensivă și că poate fi totuși o sintagmă care ne unește în fața răului absolut, aștept cu nerăbdare să contabilizez câți își vor rearanja reperele stilistice și se vor îndrepta către alt pol de pe busolă. Că unii așa sunt, au nevoie de un glăscior care să le aducă aminte că există și un arbitru. Unul liber, uitat într-un colț al rațiunii.

„Așadar, nu vă scandalizați, dragii mei intelectuali, colegi și prieteni care suferiți de răul vulgarității. Cușca vulgarității lor, în care ne-au băgat de ani de zile, nu vă doare mai tare? Și, în fond, în cele două cuvinte, nu de vulgaritate este vorba, ci de adecvarea exasperată la aroganța și prostia celor sub care am ajuns să trăim. Nu poți pretinde, când șandramaua politicului suburban ne cade în cap, să ne alegem limbajul luând ca model Parlamentul britanic din vremea lui Churchill.”  – Gabriel Liiceanu

7 august

 

Mitingul din 10 august. Concluzii

Au reușit ceea ce de foarte mult timp plănuiau: să despartă românii.

Pe de o parte diaspora (vânduții, sorosistii, rupții de țară, cei care își bagă nasul deși nu plătesc impozite în România, uitucii limbii strămoșești, badantele, curvele, hoții, cerșetorii), pe de altă parte ignoranții lipsiți de civism, paraziții ajutoarelor sociale, bugetarii indolenți, corupții sistemului, analfabeții cărați cu autocarele la mitinguri pesediste, politicienii „toți o apă și-un pământ” etc.

Au reușit să creeze două tabere care se bat cap în cap. Cel puțin la nivel de percepție reciprocă. Pentru că în profunzime, pentru cei care au timp să înțeleagă și altfel, ar trebui să existe congruență. Ar trebui să existe un scop comun al celor două părți:

Eliminarea definitivă din viața publică a corupților, a conflictelor de interese, dispariția imediată a găștilor și baronetului politic, instalarea meritocrației absolute, aplicarea imediată a lustrației, revizuirea felului în care s-au făcut averi fabuloase în ultimii 30 de ani și s-au obținut basculante de doctorate, modificări fundamentale în Educație și Sănătate, și multe alte propuneri care duc imediat către o însănătoșire rapidă a societății.

Cele două tabere ar trebui să observe, să gândească și să se pună de acord. Dar va fi imposibil. Pentru că ne pierdem energiile în semnale de alarmă, în vociferări și conflicte, în a pune pe masă „adevăruri absolute” fără a lua în calcul ceea ce este fundamental: dacă tot vrem o țară pentru copiii noștri, am putea totuși să le lăsăm una normală?

Sau practicăm otrăvirea fântânilor, sperând că cei care vor veni după noi vor putea răbda de sete la nesfârșit? Istoria spune că răbdarea nu este infinită. Cei care vin nu mai pot să aștepte. Pleacă. Acolo unde nu există tabere cu spume la gură. Sau, dacă există, au găsit de multă vreme un limbaj și o serie de interese comune.

8 august

 

Dacă astăzi nu ești în piață nici măcar cu gândul înseamnă că pe undeva, într-un fel sau altul, ești de acord că României îi este bine, că ceea ce se întâmplă în ultimii 30 de ani nu poate fi și nu trebuie schimbat, că valurile de neobolșevici care au preluat țara după 1989 sunt binevenite și că nu mai există nimeni apt să conducă, înseamnă că ești de acord că România este angajată ferm pe drumul ieșirii din UE, că întoarce spatele democrației, libertății și drepturilor omului, înseamnă că ești pe aceeași lungime de undă cu cei care se pregătesc din nou să pună granițe fizice și morale unei nații care a dat mii de morți în decembrie 1989 pentru libertate.

Mi-ar plăcea să fiu unul dintre idealiștii care cred că astăzi vor ieși milioane în stradă și se va ajunge la anticipate și la plecarea guvernului Dragnea. Dar nu pot. Astăzi va fi un semnal relativ puternic. O ripostă a celor sătui de minciună roșie. Poate ultimul semnal înainte de imersiunea totală într-un melanj oribil de populism și naționalism deșănțat. Dar mai departe de acest fapt nu cred că se va mai întâmpla ceva și îmi cer scuze pentru aerul defetist al acestor rânduri. Cei care au dat de gustul libertății sunt în afara țării. S-au întors acum, unii dintre ei, în vacanță și vor veni în piață pentru a-și striga nemulțumirea alături de românii rămași acasă.

Contează numărul celor care ies. Cu zeci de mii de oameni nu se rezolvă nimic. Un regim autoritar începe să se clatine, în România, de la 2 milioane de persoane în sus. Atunci nu mai e nimic de făcut. Pleci. Nu poți face față. Nu poți aduce jandarmi de pe Marte pentru a împărți pulane și apă din tunuri, nu poți provoca 2 milioane de oameni pentru că vor trece prin tine ca prin brânza proaspătă de vaci și te vor călca în picioare. Contează acea masă critică despre care vorbește orice om căruia i-a mai rămas un gram de rațiune la îndemână. Masă critică inexistentă, din păcate, la ora actuală.

Și ar mai conta ceva, un mic „detaliu”: prezența la vot. Pentru că nu este doar un drept la care putem apela în funcție de chef. Atunci când regimul devine dictatură, dreptul de vot ar trebui să devină o obligație pentru fiecare dintre noi. Dar mai e mult până departe. Și m-am întins, devin ridicol. Oricum, și eu, ca mulți alții, scriem pentru bula noastră în care aproximativ cu toții gândim asemănător. Și aproape că nu „mai face” sens.
#alături #înpiață #muybienpesede

10 august

 

Reacția statului în acest moment este aceeași, din 1989 răspunde la fel. Reacție previzibilă. De manual: provocare, manipulare, reprimare. Știm cu toții cum se apără o gașcă de bandiți încolțiți.

Dar ar fi timpul ca, pentru prima dată în ultimii zeci de ani, mai ales că democrația ne-a învățat câte ceva, să acționăm noi altfel. Într-un mod pe care abjecții aceștia nu l-au prevăzut și nu-i vor putea face față:

Să nu plece nimeni din stradă. O zi. Două. O săptămână. Două. Până când fuge și ultimul hamster în Brazilia. Abia după aceea putem vorbi de altă țară. Ca afară, poate.

10 august

 

Abjecția presei pro-guvernamentale nu are limite. Este incredibil. Continuă spălarea creierelor: „Mitingul diasporei a fost caracterizat de violență. Jandarmeria a fost nevoită să restabilească ordinea și a făcut uz de mijloacele legale din dotare. O minoritate exaltată nu poate înțelege că acest guvern își face treaba și se află în slujba cetățeanului, mărind pensii și salarii”.

Continui să cred că singura opțiune este prezența masivă în stradă, protestul pașnic, izolarea turbulenților. Iohannis, dacă mai există, trebuie să iasă public și să-și exercite rolul de președinte. Opoziția trebuie să-și curețe rândurile de secături și să prezinte o ofertă decentă pentru alegerile anticipate care trebuie forțate. Altfel, ne îndreptăm către dictatură. Lipsește celebrul „toque de queda” al lui Nicolas Maduro, adică nimeni nu mai iese pe stradă după ora 18.00.

11 august

 

Dan BarnaDacian CioloşCristian GhineaVlad Voiculescu … după ce mai trece un pic nebunia cu mitingul și jandarmii putem discuta în public la modul serios despre votul online? Despre opțiuni, aplicare, fonduri și voință politică? Despre o clasă politică ce vrea și altfel de comportament în fața urnei de vot? Am putea oare?

Sunt extrem de interesat de un subiect: votul online.
Suntem în august 2018. Ghiță din Pantelimon își poate cumpăra o pereche de șlapi de pe Amazon. Șlapii îi vin din China într-un container. Ghiță plătește cu cardul. Totul e safe. Altfel șlapii nu ar putea să ajungă la Ghiță. Deci se poate. Desigur, ne jucăm un pic și cu metafora.

Serios acum: aș vrea ca un partid să-și pună problema în mod real și să realizeze un studiu pe care să-l dea publicului spre dezbatere – cum se realizează un sistem 100% sigur pentru votul online? În cât timp se poate pune la punct? Despre ce sume vorbim? Milioane, zeci de milioane, sute de milioane de euro? Ok, la câte miliarde de euro s-au cheltuit pentru căcaturi în pantă și pârtii de ski pe care nu coboară nici dracu’, banii pentru un asemenea sistem de vot nu ar însemna mare lucru.

Dacă ajungem la concluzia că este viabil, posibil și bun de pus în practică, atunci mai există o singură întrebare: se vrea aplicarea lui? Dacă da, când? Dacă nu, înseamnă că suntem tâmpiți și merităm să ne ducem naibii cu toții. Înseamnă că votul e doar pentru unii și că va reprezenta în continuare doar o jucărie pe care o vor manevra niște șmecheri după cum le dorește corazonul.

14 august

 

Am înțeles din ultimele zile doar faptul că statul român, prin intermediul Jandarmeriei, și-a demonstrat forța, agresivitatea și batjocura față de cetățeni. Au fost gazați zeci de mii de oameni, au fost sute de cazuri în care a fost necesară intervenția medicilor. În rest, dragi prieteni, sunt detalii. Vom uita relativ repede, Parchetul se va ocupa de caz și cine știe cât va dura până vom avea rezultate. Nu, nu vă gândiți la condamnări, închisoare etc. Așa ceva nu există.

Diasporenii vor pleca și ei pe la cășile lor, încă mai sunt concedii de făcut pe plajă la all-inclusive, vine încetișor anul școlar, încep bătăile de cap cu șpăgile și fondul clasei. Știți voi, d-astea… Întrebarea care se vehiculează este „și după toate astea ce?” Va rămâne tot o minoritate care își va stoarce nervii și se va bate pe toate fronturile cu corupția, hoția și jegul din politică? Îmi pare rău, dar sunt convins că da. Observați cu atenție acum. E liniște. Capii psd-alde nu au ieșit la declarații, așteaptă ca lucrurile să se calmeze. Sunt bine sfătuiți. Nu vă bucurați de aparentul seism din partid. Chiar dacă va pleca Dragnea, esența bolșevică nu se va evapora niciodată. Uitați-vă la schizofrenicii care au ieșit la rampă cu declarații gen „trebuiau mitraliați, nu udați cu apă – gloanțe pentru mamele din piață” – sunt mii, poate zeci de mii, ca ei prin toate județele, prin toate instituțiile, de la toate partidele. Unii sunt doar mai vocali și mai imbecili decât alții și scriu pe facebook ceea ce gândesc. Dar cei mai mulți sunt acolo. Conduc, semnează, iau decizii, distrug destine dintr-un pix. În ei se află puterea acestui sistem infect. În sufletele astea pline de ură, în slugile care servesc necondiționat, fără să gândească, fără să aibă îndoieli.

Piramida urii are baza foarte puternică. Degeaba mai retezăm uneori vârful, se regenerează imediat. Pentru că există resurse imense de mitocănie, servilism, hoție. Vor exista mereu scârnăvii gata să execute orbește orice fel de ordin. Dacă astăzi România este condusă de o gașcă din Teleorman, mâine poate veni rândul altui județ ca să dea „vârfurile” pentru bunăstarea țării. Revin: după toate astea ce facem? Ce veți face? Și nu uitați un detaliu: guvernul psd-alde a oferit doar un avertisment zilele acestea. Mi-e teamă că e doar începutul.

15 august

 

Jandarmeria Română
Criminalilor!

Vânătăile de pe brațe, picioare, spate, nu se uită!
Sângele care curgea în urma loviturilor de bastoane nu se uită!
Pielea arsă și ochii tumefiați din cauza gazelor lacrimogene nu se uită!
Nu putem uita femeile și copiii care au fost pur și simplu gazați în Piața Victoriei!

Nu știu voi ce vreți. Dar eu, personal, vreau numele și prenumele fiecărei bestie de jandarm care a lovit cu sete fără să fie nevoie de acest lucru. Vreau numele și prenumele fiecărui jegos în uniformă care a abuzat în timpul serviciului și a lovit cu sete în oameni pașnici. Vreau să știu dacă bestiile astea au familii neveste, copii, vreau să știu cum naiba mai dorm liniștite în paturile lor după ce își dau căștile și scuturile jos. Vreau să știu numele și prenumele celor care au dat ordin pentru a fi bătuți oamenii în PV.

Asta vreau: nume și prenume, funcții, grad, urmărire penală și demiteri fulminante. Vreau ca politicienii care au sprijinit și semnat aceste barbarii să plece naibii în groapa istoriei. Dar nu înainte de a plăti. Cu pușcăria, dacă există dovezi ale implicării.

Pentru că unii sunt dispuși să uite. Alții, nu.

22 august

 

Eram puști. Înconjurat de gesturi complice, de bătăi în calorifer când începeau știrile la „Europa LIberă”, bancuri cu Ceaușescu, înjurături grele la adresa odiosului comunism. Și eterna marotă: „România e coruptă, nu există corupție mai mare ca la noi.” A venit 1989, am mai crescut și eu, am făcut armata, m-am apucat de muncă. În 2000, înainte de a pleca în Spania, aceeași marotă omniprezentă: „pe unde te uiți, corupție, nu vom scăpa niciodată de flagelul acesta.” După 18 ani, statisticile spun că doar Bulgaria ne-ar mai lua fața la acest capitol. Peste tot, în documentele internaționale, România miroase de departe a corupție, a hoție, a complicitate mizerabilă. Nimic nou, nu se schimbă nimic. Nu se vrea, nu se poate. Parcă nu se mai poate.

28 august

 

Un om care este nevoit să plece din România pentru a-și face o viață mai bună pentru el și familia sa, cum se numește? Cei care fug de sărăcie, de imposibilitatea unui trai decent, cei care pleacă peste mări și oceane pentru a pune pe masă o pâine și a economisi niște bănuți pentru vremuri grele, cum se numesc? Cei care aleg să plece cât mai departe de jegul unei clase politice care a adus România pe marginea prăpastiei, ce nume au? Medicii, inginerii, cercetătorii, artiștii, asistentele medicale, milioanele de oameni care au plecat din țară scârbiți de tot ce se întâmplă, ce adjective poartă?

În mintea unora sunt curve, cerșetori, trădători, hoți și dezrădăcinați. Cuvântul „exilat” are o aură specială doar pentru japițele penale care fug din fața legii și stau cu mango și papaya-n gură pe plajele din Costa Rica.

30 august